joi, 16 ianuarie 2014

Reclădim încrederea! Platformă program pentru un TNL Municipiul Iaşi puternic!

Sâmbătă, 18 ianuarie, începând cu ora 11.30,  va avea loc Adunarea Generală de Alegeri a Tineretului Naţional Liberal din Municipiul Iaşi. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Studenţilor, Sala Gaudeamus.
Vă invit să parcugeţi programul politic cu care vin în faţa tinerilor liberali!

Reclădim încrederea!
Platformă program pentru un TNL Municipiul Iaşi puternic!

Frodo Baggins, în „Stăpânul Inelelor”: „Aş fi vrut să nu se fi întâmplat astea în vremea mea.”
Gandalf: „La fel doresc toţi cei ce trăiesc acum asemenea vremuri. Dar nu stă în puterea lor să hotărască aşa ceva. Tot ce putem hotărî este ce să facem cu timpul ce ne este dat.”

Unde suntem?
Organizaţia Municipală a Tineretului Naţional Liberal Iaşi este la un moment de răscruce. Fie alegem calea uşoară a abandonului, fie alegem soluţia curajoasă a unui nou început. Candidatura mea pentru funcţia de Preşedinte al TNL Municipiul Iaşi este expresia faptului că, împreună cu dumneavoastră, doresc să îmi asum cea de-a doua variantă.  
„În vremuri de criză, pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic” – spunea Edmund Burke.
În ultimii ani, noi, tinerii liberali din municipiul Iaşi. nu am reuşit să articulăm un mesaj public relevant şi coerent în care să se regăsească şi cu care să empatizeze ieşenii din generaţia noastră care au aşteptări de la noi sau de la clasa politică. Acest lucru s-a întâmplat pentru că nu am avut viziunea de a ieşi din paradigma clasică a accentului pus pe activismul electoral şi nu am avut puterea de a promova la nivelul Consiliului Local proiecte sau iniţiative legislative care să reprezinte interesele generaţiei noastre şi care să constituie argumente în sprijinul afirmaţiei că liberalii sunt altfel.
Deşi există indicii clare ale apariţiei unor grupuri sociale aflate în centrul efortului de modernizare şi reformă, iar, în mare parte, aceste grupuri sunt constituite din tineri care au studiat şi au învăţat în străinătate şi au văzut că se poate şi altfel, care sunt pregătite să îşi asume în mod matur o identitate politică de centru-dreapta, TNL Municipiul Iaşi nu a reuşit racordarea cu aceste grupuri în planul comunicării şi, chiar mai mult, în planul reprezentării. Suntem în faţa unei situaţii paradoxale, cu atât mai mult cu cât aceste grupuri de tineri întreprinzători, tineri intelectuali, tineri manageri, tineri jurnalişti, tineri specialişti tehnici şi alţi tineri profesionişti din domeniul public şi privat au reprezentat şi reprezintă avangarda politică şi socială a noii Românii europene.
O organizaţie de tineret puternică, capabilă să articuleze coerent un mesaj autentic de dreapta, care să vină cu soluţii pragmatice la probleme ce ţin de nivel local sau de a propune soluţii cu impact national poate redobândi încredere tinerilor dezabuzaţi de politică
În contextul alianţei cu PSD, este nevoie de o echipă a TNL capabilă să gândească acţiuni pentru a reapropria electoratul tradiţional al PNL din Municipiul Iaşi (în mare parte format din tineri sub 35 de ani), astfel încât să nu existe sentimentul că PNL se pulverizează într-o asemenea coaliţie guvernamentală şi locală. Totodată, în ultimii ani nu am gândit acţiuni energice pentru atragerea tinerilor care acum sunt pasivi din punct de vedere politic şi electoral şi care trebuie să constituie o prioritate.
Acestea sunt premisele de la care porneşte candidatura mea pentru funcţia de preşedinte al Organizaţiei Municipale de Tineret.
Ce e de făcut?
Prezentul proiect politic, care stă ba baza candidaturii mele, şi dorinţa mea de a reprezenta TNL Municipiul Iaşi din funcţia de Preşedinte, care este rodul încrederii pe care mulţi dintre voi mi-aţi arătat-o în ultimii ani, sunt condiţionate de adeziunea tinerilor membri de partid şi de adeziunea simpatizanţilor liberali din oraşul nostru la aceste idei.
1.     Articularea unui mesaj public relevant pentru tinerii din Municipiul Iaşi
Politica trebuie făcută pentru cei pe care-i reprezentăm. Voi iniţia măsuri pentru realizarea unui Program de guvernare locală pentru tineri care să fie asumat de PNL Iaşi şi de grupul de consilieri liberali din CL. Acest program va fi realizat în cadrul unei dezbateri publice la care vom invita lideri formali şi informali ai diferitelor organizaţii de tineret din Iaşi.
2.     Transmiterea ideilor liberalismul laissez-faire în rândurile generaţiei tinere
Voi iniţia acţiuni concrete pentru educarea electoratului tânăr cu privire la avantajele pe care liberalismul clasic le aduce la nivel social, în comparaţie cu etatismul şi diferitele forme edulcorate de socialism. Avem nevoie de o echipă de tineri grupaţi în jurul TNL-ului sau a institutelor de cercetare apropiate de PNL (Institutul Liberal “I.C.Brătianu”, de exemplu) pentru a excela în colaborarea cu mediile academice si culturale locale, naţionale şi internaţionale, stimulând reflecţia filozofică a unor tineri universitari prin initiaţive de tipul „Academiei de Studii Liberale”, căutand apoi să ancorăm centru-dreapta romanească într-o mişcare de idei cu reverberaţii internaţionale. În acest sens, voi întreprinde demersuri pentru organizarea unei Şcoali politice Internaţionale la Iaşi, care să se identifice ca fiind cel mai important eveniment de dezbatere teoretică a ideilor şi valorilor dreptei şi liberalismului organizat de un partid politic din România. Totodată, găsesc importante organizarea de dezbateri, seminarii care să devină un prilej al confruntărilor de idei, dar şi al propagării ideilor de dreapta.
3.     Pregătirea şi profesionalizarea tinerilor din TNL
Dincolo de forţa mobilizatoare din campanie, trebuie să fim conştienţi că misiunea noastră este să ne pregătim politic şi profesional pentru a oferi, atunci cand va fi ocazia, resursă umană capabilă să facă faţă rigorilor pe care se presupune o demnitate publică. Guvernarea Partidului Naţional Liberal la nivel local şi central comportă o accentuare a pregătirii şi profesionalizării membrilor TNL, care pot ocupa la un moment dat poziţii în administraţia publică locală sau centrală. În acest sens, voi demara o serie de iniţiative precum Clubul de Debate sau dezbateri pe diferite teme de interes general, Stagii de practică în diferite instituţii publice pentru tinerii liberali etc.
4.     Crearea de nuclee de tineret la nivelul organizaţiilor de cartier
Proximitatea alegerilor europarlamentare şi prezidenţiale ne obligă la construirea unei reţele electorale formată din tineri care să transmită mesajul PNL în rândurile cetăţenilor. În acest sens, pe modelul organizaţiilor de cartier, voi înfiinţa nuclee de tineret la nivelul acestor organizaţii.
5.     Colaborarea şi iniţierea unui dialog public cu actori relevanţi ai societăţii civile
În vederea realizării programului de guvernare pentru tineri, voi iniţia consultări cu actori relevanţi ai societăţii civile.
6.     Colaborarea şi iniţierea unui dialog public cu organitzaţiile de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova, ONG-uri şi reprezentanţi relevanţi ai tinerilor basarabeni din România.

Relaţia cu Republica Moldova şi cu organizaţiile de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova trebuie să constituie o prioritate, având în vedere contextual geopolitic actual. Dincolo de dimensiunea naţională a acestui proces, oraşul nostru este prin tradiţie şi vocaţie pol de dezvoltare regională. Acest statut este însă slăbit fără o parte din hinterlandul său tradiţional, oraşele din Republica Moldova. Consider că o relaţie apropiată şi temeinică cu organizaţiile de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova se impune în perspectiva unor relaţii viitoare reciproc avantajoase din punct de vedere economic şi politic pe axa Iaşi-Chişinău.


miercuri, 4 iulie 2012

La mulţi ani, SUA!

Astăzi este ziua naţională a Statelor Unite. 
Există clişeul răspândit al SUA mercantilă, interesată numai de cîştig, care slujeşte zeului dolar, militaristă, imperialistă, fără valori culturale autentice. Aderenţii stîngii europene, indivizi îmbătaţi de o stare de spirit negaţionistă, de o ură viscerală, fără o justifcare coerentă şi fără argumente raţionale care să explice obsesia lor împotriva civilizaţiei americane, se folosesc de aceste clişee de cîte ori au ocazia pentru a propaga ura faţă de America. Sunt bântuiţi de mitul antiamericanismului şi se folosesc de acest mit pentru a desacraliza tradiţia liberalismului anglo-saxon, cel care a oferit un răspuns la problema modernităţii. Aceştia nu urăsc atît de mult poporul american în realitatea lui de zi cu zi, ci simbolul pe care îl încarnează SUA: o societate deschisă, un model economic de piaţă liberă şi capitalism de succes care a creat armonie socială pe baza contactelor voluntare dintre indivizi (model economic pervertit de proiectul obamist, însă asta e altă discuţie). Acest curent este alimentat de stîngişti pentru că falimentul politicilor socialiste a creat un imens complex de inferioritate in raport cu succesul politic si economic al democraţiei nord-americane. Aşa cum Jean Francois Revel scria în "Obsesia antiamericană": „Europa în general şi stânga în particular îşi absolvă propriile erori morale şi groteştile erori intelectuale proiectându-le asupra acestui uriaş ţap ispăşitor care este America. Pentru a face să dispară prostia şi petele de stânga de pe obrazul Europei este nevoie ca – în ciuda tuturor contraargumentelor furnizate de evoluţia istoriei – SUA să devină marea primejdie pentru democraţie. Chiar şi în vremurile în care Uniunea Sovietică sau China anexau Europa Centrală sau Tibetul, atacau Coreea de Sud, aserveau ţări din Indochina, satelizau mai multe ţări africane sau invadau Afganistanul, pentru toţi europenii, din Suedia în Sicilia, de la Atena la Paris, era limpede că singurul, supremul ‘imperialism’ existent era … cel american”.
De ce mai sunt pro-american? Pentru că se vorbeşte tot mai mult de declinul dominaţiei "imperialismului american" în favoarea puterilor emergente (China mai ales). Nu pot să privesc cu îngrijorare eventuala preluare a stafetei de principal actor al lumii de către China pentru că, aşa cum e construită societatea chineză şi raporturile ei geo-strategice, China nu se va "occidentaliz
a" ci va trebui ca lumea să se "chinezească". Adică va impune un nou model cultural, militar, economic şi...ideologic.
La mulţi ani, SUA!

luni, 2 iulie 2012

Mieluşei transformaţi în pitbuli

Din 2008 până mai ieri România a avut un Guvern care a ajuns, la finalul mandatului său, să fie hulit chiar şi de către proprii suporteri ai partidului de guvernământ. Este proverbială corupţia endemică, bizareriile decizionale, rapacitatea şi tupeul arogant a acelor care se credeau veşnici pe funcţii. Despre măsurile inepte care s-au repercutat asupra celei mai mari părţi dintre cetăţeni, s-au scris tomuri întregi.
În tot acest timp, reprezentanţii mass-media, "câinii de pază ai democraţiei", s-au împărţit în două tabere. Unii slobozi, alţii în lanţ. Unii asmuţiţi, alţii mângâiaţi pe creştet şi parcimonioşi cu remarcile acide la adresa puterii politice, înverşunaţi mai degrabă împotriva Opoziţiei. Unii turbaţi la văzul dezmăţului din banii publici, alţii preocupaţi de faptul că Brătienii s-ar răscoli în mormânt, preocupaţi de Iliescu, Crin Antonescu, Ponta…Unii câini, alţii lupi în blană de..oiţe.
Prima categorie sunt cei care relatau cu neobosită perseverenţă matrapazlâcurile PD-L-ului şi a acoliţilor lui. Denigraţi că sunt "vânduţi lui Voiculescu", că sunt "tonomate", "sclavi" etc, jurnaliştii critici în raport cu puterea politică aduceau seară de seară, zi de zi în atenţia cetăţenilor hoţia sistematică din banii publici a celor care se aflau la cârma ţării. Uneori o făceau cu prea mult zel, arucând mult venin şi multă înverşunare. Asta, pînă într-un anumit punct, s-a întors împotriva lor şi foarte uşor "li s-a pus eticheta". Dar fondul problemei a rămas: puţine din anchetele şi investigaţiile jurnalistice care relatau cinismul cu care cei de la putere tocau banii publici au fost demontate. Au înjurat şi nu cred că au făcut-o ineficient. Rezultatul s-a văzut la testul alegerilor, cînd le-a venit nota de plată pedeliştilor.
Cea de-a doua categorie sunt jurnaliştii care au tăcut sau care erau preocupaţi cu alte probleme, îndeosebi "fragilitatea USL-ului". Principala lor preocupare a fost să detecteze fricţiunile din tabăra USL-ului. Au fost "mieluşei". Au încercat, arareori, să mai dreagă busuiocul cu icniri apatice împotriva unora din tabăra Puterii de la acea vreme a căror deces politic era previzibil. O tăcere tombală în ceea ce priveşte activitatea fostei puteri politice, însă un dinamism suspect când a fost vorba de relatarea vulnerabilităţilor a celor din Opoziţie. De obicei, membrii aceastei categorii s-au erijat, fraudulos, în sfătuitori, în "analişti echidistanţi". Nu ştiu cum se face că analiza lor viza doar Opoziţia politică din România…
Odată cu rocada guvernamentală, s-a produs reanimarea acestora. Mieluşeii au început să fie virulenţi, vitriolici, vigilenţi şi preocupaţi de "asediul împotriva instituţiilor statului". Au început să bombăne zi de zi, ceas de ceas, împotriva noii Puteri politice. Au început să-şi etaleaze indignarea şi, caustici, să amendeaze prompt orice derapaj de la bun-simţ, democraţie etc. Au început să se ocupe, cu mult zel, de macularea celor care acum sunt la Putere şi care ieri erau în Opoziţie. Au început să maculeze prin vidanjele lor de intoxicare pe oricine care nu e în tabăra Opoziţiei, singura care mai poate salva ţara de la dictatură, nu-i aşa? Acesta e principalul lor job. Numai scriu despre Opoziţia din România, cum o făceau acum ceva vreme în urmă, ci despre Putere. De la vladică la opincă, toţi cei care se regăsesc într-un fel sau altul în barca celor care astăzi au frâiele administraţiei sunt ponegriţi cu un apetit insaţiabil de "cîinii de pază" ai...Opoziţiei politice de acum din România. 
Dar atitudinea lor din ultimele săptămâni contrastează flagrant cu atitudinea lor din ultimii ani. Din ziarişti taciturni, au devenit agitatori. Din deontologi, au devenit propagandişti. Din mieluşei docili, s-au transformat peste noapte în pitbuli.

sâmbătă, 23 iunie 2012

Liberalul autentic si ...falsul liberal

"Liberalul secolului XIX privea extinderea libertatii ca pe cea mai eficienta cale pentru promovarea bunastarii si egalitatii; liberalul secolului XX (XXI, same thing) priveste bunastarea si egalitatea fie ca premise, fie ca alternative ale libertatii. In numele bunastarii, liberalul secolului XX a ajuns sa favorizeze o reinviere a acelor politici de interventie si de paternalism ale statului, impotriva carora lupta liberalismul clasic. Printr-un veritabil act de a da timpul inapoi, la mercantilismul secolului XVII, noul liberal isi face o placere de a-i critica pe adevaratii liberali ca fiind reactionari!
Schimbarea de sens asociata termenului de liberalism este si mai izbitoare in domeniul politic. Liberalul secolului XX, ca si cel al secolului XIX, prefera institutiile parlamentare, guvernarea reprezentativa, drepturile civile si asa mai departe. Totusi, chiar si in domeniul politicii, exista o diferenta notabila intre cei doi. Aparator grijuliu al libertatii si, ca atare, temandu-se de puterea centralizata (fie ca aceasta apartinea guvernului, fie ca apartinea individului), liberalul secolului XIX sprijinea descentralizarea politica. Spre deosebire de acesta, hotarat in actiune si increzator in binefacerile puterii atat vreme cat aceasta se afla in mainile unui guvern controlat, evident, de electorat, liberalul secolului XX favorizeaza guvernarea centralizata. El va rezolva orice dubiu in incredintarea puterii, pronuntandu-se pentru statele federatiei americane in locul municipalitatilor, pentru guvernul federal in locul oricarui stat al federatiei, pentru organizatiile internationale in locul guvernului national. (...) Liberalul secolul XIX era un radical atat in sens etimologic, fiindca mergea direct la radacina lucrurilor, cat si in sens politic, fiind favoriza schimbari majore in cadrul institutiilor sociale. La fel trebuie sa fie si mostenitorul sau modern. Noi nu dorim sa mentinem interventiile statale care s-au intretesut atat de mult cu libertatea noastra." - Milton Friedman

miercuri, 20 iunie 2012

Împotriva creşterii salariului minim pe economie

Creşterea salariului minin pe economie este o măsură anti-liberală, anti-piaţă.
Iniţiativa pe care o susţine şi Lucian Isar, ministrul delegat al Afacerilor şi Guvernul Ponta are o justificare care, cred eu, se va dovedi nefondată: creşterea veniturilor bugetare. Consecinţele empirice ale unei astfel de măsuri, precum şi axiome elementare ale logicii economice, ne arată că un salariu minim în creştere are două consecinţe care afectează puternic mediul privat şi care scade încasările la buget prin creşterea somajului şi a fenomenului inflaţionist.
Totodată, se presupune că această măsură va reduce sărăcia şi va relansa consumul, iar asta ar ajuta la ieşirea din criză.
NU cred că această măsură va avea efectele scontate şi vreau, succint, să vă prezint argumente.
- Este o măsură anti-piaţă. Printr-o asfel de măsură, statul (adesea complet deconectat de la condiţiile şi realităţile din piaţă) obligă antreprenorul la un cost pe care trebuie să-l suporte având «ghilotina deasupra capului» (a se citi coerciţia statală), fără a ţine cont de mecanismele de piaţă şi sfidând astfel logica competiţiei. Alocarea resurselor către forţa de muncă (care este doar o componentă a sistemului economic de piaţă) este astfel distorsionată pentru că într-o economie de piaţă liberă, unde deciziile de alocare a resurselor sunt luate de negocierea antreprenorilor privaţi cu eventualii angajaţi.
- Creşterea salariului minim şi reducerea CAS (în optica Guvernului, cele două ar urma a fi coroborate), pe termen scurt pot avea efecte benefice asupra bugetului (evident, benigne). Totuşi, trebuie să facem diferenţa între o măsură economică bună şi o măsură economică rea, raportându-se la efectele pe termen scurt şi efectele pe termen lung ale diferitelor măsuri economice. Adică între economiştii care urmăresc doar ceea ce se vede şi economiştii care urmăresc ceea ce se vede, însă şi ceea ce se prevede. Cum piaţa nu este pietrificată, actorii pieţei se vor ajusta la noi condiţii, iar atâta timp cât salariul minim reprezintă un cost pentru o companie, efectul final va fi unul negativ pentru producţie, preţuri şi cei care sunt în competiţie pentru locuri de munca plătite cu acest salariu. Trebuie să ţinem cont că întodeauna va exista o categorie care o sa fie defavorizată ca urmare a intervenţiei statului într-o piaţă. Poate nu este evident imediat, dar în timp efectele devin vizibile.           

Studiu de caz
Să presupunem că într-un schimb liber pe piaţă, realizat în urma unei înţelegeri voluntare între un posesor privat de mijloace de producţie şi un angajat, se stabileşte ca cel din umră să primească 600 de lei. În urma intevenţiei statului, antreprenorul este obligat să achite angajatului 850 de lei – cazul preţului minim impus. Avem un scenariu simplu: cererea de forţă de muncă este mai mică decât oferta. Dacă un muncitor ale cărui abilităţi nu sunt suficiente pentru a justifica cei 850 ron, ci doar, să spunem, 600 ron, va rămâne neangajat. Consecinţa imediată este că se va constitui un surplus al persoanelor neangajate, ceea ce va duce la creşterea şomajului. O categorie socială direct afectată este cea a tinerilor, persoane necalificate, fără experienţă, sau a celor care doresc să îşi schimbe meseria. Ei nu vor fi angajaţi sau vor fi angajaţi în economia subterană.
- Pentru un angajator, salariile reprezintă costuri, iar într-o Românie în care fiscalitatea pe muncă este una dintre cele mai mari din Europa (aproape 50%), creşterea salariului minim va inhiba şi mai mult dezvoltarea afacerilor existente şi deschiderea de afaceri noi, având în vedere că la odată cu punerea în practică a unei astfel de iniţiative el va trebui să să plătescă taxe şi impozite pe muncă statului mai mari. Totodată, un angajator va fi obligat să-şi ajusteze cheltuielile şi, dacă un angajat nu îşi justifică decît 700 lei să presupunem, iar statul în obligă să plătească 850 lei, dacă nu va recurge la şomaj va recurge la …creşterea preţurilor.
Acestea sunt cîteva principii generale.

Problema de fond este următoarea: nivelul impozitării pe muncă în România este sufocant de mare şi descurajator.  Dacă ne dorim cu adevărat creşterea salariilor, singura soluţie este scăderea impozitării (abrupte, cu min. 10%), care nu cred că va crea o contracţie ce va duce la mărirea deficitului pentru că mulţi care activează în economia subterană* vor ieşi la suprafaţă.
Cred că graficul din attach, de pe riscograma.ro, este edificator.


*P.S. Economia subternă este, la origine, o piaţă liberă ce încearcă să funcţioneze în pofida costurilor ridicate (taxe, reglementări, etc) impuse de autorităţi. Economia subterană este o dovadă clara ca agresivitatea fiscală a statului face ca toti cei care produc, care generează profit, să incerce sa se eschiveze plătii impozitelor şi tuturor reglementărilor pentru ca putea rezista. Este greşit să credem că evazionistul este personificarea "inamicului statului". Mai degraba statul, în forma sa actuala, este inamicul cetaţeanului cu iniţiativă.

sâmbătă, 16 iunie 2012

Despre ICR şi "intelectualii numiţi"

Despre ICR si "intelectualii numiţi", pe scurt:
Un întreg contingent de "prieteni ai dreptei" - care ajung să zugravească o imagine cataclismică a situaţiei din România ("restauraţie", "pontocraţie"?!), iar tocmai acest lucru îmi dă de gândit dacă sunt mânaţi de bune intenţii atunci când îşi exhibă perplexităţile -  sunt sideraţi ca HRP ar putea fi mazilit de la conducerea ICR-ului. Niciunul dintre aceşti onorabili domni/doamne nu pune în discuţie problema de fond: se justifică existenţa unei instituţii precum ICR-ul?
Există doar două tabere foarte vocale, îndârjite şi a căror partizani au fruntea încreţită şi pumnul încleştat atunci cand îţi susţin justeţea propriei cauze: cei care vor sa îl dea jos pe HRP pentru a-şi pune în loc proprii lor muşterii (care, intre noi fie vorba, vor să o facă onorabil, trecând instituţia în subordinea Parlamentului) şi cei care vor să-şi păstreze privilegiile ori care, apelând doar la emoţii, simt să se solidarizeze cu "victima" Patapievici din motive afective (că i se face o nedreptate, că este om de cultură care merită sa conducă ICR-ul, că este supus discriminării rasiale bla bla). Însă când e vorba de banul public, eu spun sa renunţăm la reverii şi să fim pragmatici. Am să pun cateva întrebări retorice vis-a-vis de situaţia de la ICR şi de "asaltul sistematic impotriva adevarului, competentei, memoriei si a istoriei" pe care, chipurile, l-a adus acest guvern asupra societăţii româneşti, în viziunea unuia dintre cei care, de curând, a fost demis din fruntea IICCMER-ului:
- 44 de milioane de lei este bugetul ICR-ului pe anul 2012. Avem nevoie de Stat pentru a ne putea oferi acest serviciu  (promovarea culturii si civilizatiei nationale in tara şi în străinătate) atât de scump plătit de către noi? Nu ar fi mai bine să degrevăm statul de aceasta "povară" şi să decidem fiecare daca vrem sau nu să contribuim la "creşterea vizibilităţii valorilor culturale româneşti în lume"? Chiar este nevoie ca în materie de cultură să decidă o agenţie ce produse culturale merită subvenţionate, pe banii noştri? Nu e oare mai normal să lăsăm consumatorul de cultura să decidă?
-  Dacă sunt atât de indignaţi de "restauraţie", de "regimul despotic", de "derapajele democratice" and so on, de ce distinşii veleitari "de dreapta" cu înclinaţii cărturăreşti nu au plecat de bună-voie din fruntea instituţiilor statului român, acaparat, în viziunea lor, de "micul Petru Groza"? Nu aşa ar fi mai igienic? De ce fac acum pe bocitoarele moraliste, cand ştiu foarte bine distinşii domni că oriunde se schimbă puterea politică, în agentiile guvernamentale sunt schimbaţi oamenii vechii guvernări? Ori vor să cauţioneze prin prezenţa lor în aceste instituţii acestă "dictatură întemeiată pe entuziasm de masă"?
- Dacă sunt atat de ataşaţi de lupta "anticomunistă" sau de "promovarea culturii române în lume", de ce nu îşi deschid o fundaţie sau un ONG pentru a milita în continuare pentru cauza lor? Sau e mai comod sa fii racordat la robinetul public? Marius Oprea, cand a fost demis de la Institut, s-a reorientat şi a înfiinâat o agenţie nonguvernamentala: "Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România". Dl. Tismaneanu, cu ale sale conexiuni în lumea academică internaţională (între noi fie vorba, conexiuni cultivate cu sute de mii de euro din bani publici la diferite sindrofii şi simpozioane) ar putea, cu siguranţă, să găsească sprijin pentru un asemenea demers. Însă e mai uşor să hiperbolizezi penibil decât să te apuci de treabă....
- De ce insistă în ipocrizie spunând că ei nu au făcut partizanat cât timp au fost in fruntea instituţiilor pe care le-au condus? Statistic, pe cifre, daca veţi căuta declaraţiile celor care, de curând, huzureau pe banii publici prin conferinte pompoase pe la New York şi aiurea, veţi vedea că aceşti domni au operat ca un cortegiu de propagandă. Sigur, acest lucru îl vor îmbrăca în eufemisme gen "spirit liber care şi-a exprima simpatia pentru un proiect societal" bla-bla. E un lucru evident, demostrabil foarte uşor dacă ne uitam la declaraţiile şi articolele dumnnealor din ultimii ani, că nu au pregetat niciun moment să demonizeze...opoziţia politică (?!).
- De ce s-a creat această impresie, paguboasă, că elita intelectuală e formată din cei care au condus instituţiile de cultură în ultimii ani? De unde acest "monopol cultural"? Trebuie sa fim franci (româneşti, nu elveţieni): în ultimii ani, rolul acestor intelectuali care acum, vai, sunt supuşi epurărilor din instituţii, a fost mai degrabă de funcţionari, nu de intelectuali publici. Rolul unui intelectual este în primul rând unul critic (nu o critică cu orice preţ, nu o critică acolo unde nu este cazul să critici). Ori dacă ne uitam la reacţiile "intelectualilor numiţi", vom vedea că a lor "vervă şi subtilitate analitică", "forţă de a reliefa abaterile de la principii şi valori", adică toata această capacitate magnifică a lor, uneori infailibilă (sper că se sesizează ironia), de "a decanta şi reliefa esenţa fenomenelor", nu a fost pusă în slujba Adevărului, ci în slujba...Partidului.

duminică, 22 aprilie 2012

Investește în Marius Dangă!


Iaşul duce lipsă de infrastructură rutieră, aeroportuară…..Însă asta din cauza faptului că, înainte de toate, Iaşul duce lipsă de infrastructură intelectuală în arhitectura sistemului politic local. De aceea ambiţia lui Marius Dangă nu poate decât să mă bucure.
Avem nevoie oameni care au un proiect centrat asupra binelui comun, de personalităţi care, înainte de toate, cred în idei şi care au curajul să intre în vâltoarea concretului pentru a le transpune în politici publice. Deși cheia succesului în politică pare a fi ambiguitatea doctrinară și abulia morală, Marius chiar este un veritabil liberal. Face parte dintr-o “specie” rară de politcieni, mai ales pe meleagurile moldovenești. Frecventează întâlnirile Institutului Hayek din Iași, înțelege valoarea și importanța ideilor, se revendică de la temeliile doctrinare ale liberalismului, este pro-piață, pro-libertate, pro-merit. Câți politicieni se mai semnează, la capătul unui mail, cu un citat din Tocquieville ("...principalul obiectiv al unui guvern bun a fost intotdeauna acela de a-i face din ce in ce mai mult pe cetateni sa nu mai aiba nevoie de ajutorul lui. Acest lucru este mult mai folositor decat ajutorul insusi")?
Persoană spirituală,  dotată cu un optimism contagios și curaj intelectual, proximitatea lui rămâne un privilegiu pentru mine. De curând am putut observa o altă calitate a sa: vitalitatea. Dovedește o inepuizabilă energie și nu are obiceiul de a se lamenta și de a găsi țapi ispășitori. Iașul are nevoie de inteligență, de proiecte intelectuale înainte de “proiecte europene” sau “proiecte publice”. Are nevoie de curaj și dinamism. Are nevoie de Marius Dangă și de oameni ca el.