Răzvan Timofciuc

‎Două consideraţii despre proteste

2012-01-17T01:54:00.006+02:00

1. Sunt siderat deatitudinea unor indivizi ce par total deconectaţi de la realitate şi care parsă-şi fi pierdut orice brumă de raţionalitate sau de demnitate.

Mihail Neamţu,teolog(!), opinează într-un mod abject despre protestele din Bucureşti: "Ceea ce se întâmplă la București edeplorabil, deși nu cu totul surprinzător (...)strada găzduiește,iată, barbaria. Violenţa gratuită, lipsită de raţiune statală, se asociază unoralte fenomene precum jaful, hărţuirea sau violul. Instinctul de turmă atrage caun aspirator toate elementele patologice ale unei societăţi în derivă. Econtestată ideea de autoritate, dar şi respectul pentru muncă, suveranitatea legii sauinstituţiile politice tradiţionale. Jefuitorii caută orice pretext săprelungească panica şi incertitudinea." Incredibil! După ce ne-a îndemnat să"eutanasiem" mioriţa, acum Neamţu e indignat de "combativitateavirilă" împotriva celui pe care îl preţuieşte atât de mult: Băsescu. Tipulasta de discurs mă duce cu gândul la comunişti: pentru ei, toţi cei careprotestau (într-o formă sau alta) erau "bandiţi", "huligani"sau "golani". Nu s-au schimbat prea multe. Acum cei care protestează,si care într-un procent covărşitor o fac în mod paşnic, sunt numiţi"pegra" (Tismăneanu), "jefuitiori" (Neamţu),"viermi" (Urban). Patapievici scria de romani că-s "omuleţipatibulari", iar Baconsky îi considera "un popor de leneşi sicerşetori". Mereu beneficiari de burse, slujbe la stat şi sinecuri, aceşti"intelectuali" au abdicat moral şi se încadrează perfect în felul cumArthur Koesler definea dependenţa lor de putere: "Odată ce-au pierdut contactul cu realitatea, ei (intelectualii) audobândit o artă diabolică. Ei pot demonstra tot ceea ce ei cred şi cred în totceea ce pot demonstra”.

2. Protesteledin această perioadă trebuie să fie un semnal pentru toată clasa politică!Mesajul celor care ies în stradă e clar anti-Băsescu şi PD-L, însă este şi unmesaj profund, care dezavuează un tipar de comportament politic corupt,ineficient, cinic, dispreţuitor, mincinos, sfidător şi aşa mai departe. Este unsemnal că cei care vor veni după actualii guvernanţi nu vor avea viaţă uşoarăşi că trebuie să producă neapărat nişte măsuri coerente şi o reformăstructurală a Statului.

După 22 de ani de capitalism „de cumetrie”, „cu voie de la primărie”, e momentulsă ne întoarcem faţa către piaţa liberă, către cei care produc şi care aducplusvaloare în societate prin ingeniozitate antreprenorială şi prin efortasiduu.

Pînă acum, România a avut parte de oeconomie de piaţă continuu sabotată de guvernanţi, care au ales să se comportecu instituţiile statului precum vechilii, care au crescut taxele şi impozitelede parcă au colectat tribut. Numai putembălti în continuare în acelaşi socialism falimentar, care ţine în sărăciecetăţenii şi îmbogăţeşte casta politică aflată la Putere.

Trebuiesă trecem la reducerea şi retrasarea funcţiilor statului, iar Partidul NaţionalLiberal are obligaţia să-şi asume această reformă.

Partidul Naţional Liberal trebuie să vorbească mai ferm desprenecesitatea ca România să urmezepunctual drumul spre un stat de dreptreal, iar din punct de vedere economic trebuie să facem pasul spre capitalismul bazat pe iniţiativă privată, încare spontaneitatea pieței este mecanismul coordonare a societății, nu dirijismul si planificarea de la centru, aşa cum seîntamplă acum în cele mai multe sectoare ale societătii prin puzderii deministere şi instituţii ale Statului.

România trebuie săurmeze modelul statului minimal, al statului cu un rol de arbitru echidistant,în contextul în care asistenţianalismul şi formele diluate de socialism şi-audemonstrate limitele.

Toate mostrele desocialism ale actualei Puteri, care urmăreşte creștereaeconomică și ieșirea din criză prin creșterea taxelor și impoziteor, încondiţiile în care în toate ţările din lume care îşi doresc cu adevăratcreştere economică durabilă reformele fiscale şi facilităţile fiscale sunt laordinea zilei, denotă lipsă de cultură economică minimal şi de competenţăadministrativă. Totala inapetențăpentru susținereainteresului privat, menţinereaatribuțiilor paternaliste și asistențialiste ale statului, totaluldezinteres pentru scăderea impozitelor, în condițiile în care înRomânia se plătesc printre cele mai mari impozite din lume – astapentru a oferi numai câteva exemple – ne obligă pe noi, liberalii, la oatitudine fermă și coerentă pentru apărarea economieide piaţă.

Nu va fi uşor, însă e imposibil ca în România lucrurile să se schimbedacă în continuare nu vom urmări să dăm o şansă individului.

Partidul Naţional are şansa să producă în România, după 22 de ani debuimăcie şi tranziţie bezmetică, o schimbare profundă, care să dăinuie şi caresă dea şansa libertăţii individului să se manifeste. Numai aşa vom progresa!

Începutul binelui

2012-01-02T16:58:00.001+02:00

Tot timpul, la începutul anului, aproape fiecare are gândul (unui nou) Începutului. Este momentul bilanţului şi, implacabil, sfârşitul şi începutul anului ne duce cu gândul la schimbări, ajustări, transformări, înnoiri. Cele mai complexe şi interesante sunt cele care urmăresc interiorul. Să îţi altoieşti propria personalitate, să cauţi transformarea omului dinlăuntru, să fii mai altruist cu semenii sau mai iubitor prietenii, mai răbdător cu soţia, mai blând cu copii, mai perseverent cu şcoala, mai spiritual, mai înţelept, mai cumpătat, să renunţi la unele vicii etc. Să cauţi, într-un cuvânt, armonia interioară. Fiecare, măcar pentru câteva momente, se refugiază în sine şi mediteză la propria-i persoană. Incontestabil, planurile sunt nobile, iar clocotul frământărilor fiecărui om nu pot fi reproduse prin scris la intensitatea lor. Totuşi, dacă analizăm retrospectiv, probabil că aceleaşi gânduri şi trăiri, care au căutat binele le-am avut şi la sfârşitul anului 2010. Şi, de îndată ce vrem ca în 2012 să rezolvăm ce nu am rezolvat în anul precedent, înseamnă că planurile făcute la sfârşitul lui 2010 au ieşit anapoda. Sigur, nu înseamnă că toate întrebările legate de perplexităţile noastre ar trebui să-şi găsească răspunsul bătând din palme, mecanic, însă nu pot să mă întreb: de ce în marile transformări interioare pe care le întreprindem eşuăm jalnic? Sfântul Apostol Pavel tratează, în Epistola către Romani, capitolul 7, acest faliment: "Căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iată ce fac!". Pavel prezintă zbaterea din forul interior al individului, subliniind starea de neputinţă a omului care încearcă să facă binele, dar nu reuşeşte, punând accent pe natura pervertită a fiinţei umane prin păcatul originar şi implicaţiile mult mai serioase ce decurg de aici: omul este robul păcatului. În mod tragic, deşi intrarea păcatului în lume ar fi trebuit să îl facă pe om liber - "(...)vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu" (Gen: 3.5)", acesta îl ţine pe om într-o robie care este cumplită, pentru că săvârşirea păcatului are inevitabil consecinţei asupra conştiinţei, care este mustrată şi de unde derivă frământarea şi chinul remuşcării. Pavel se referă, în acest pasaj din capitolul 7, la omul care vrea să facă binele fără să acceseze darurile lui Dumnezeu: harul divin şi puterea Duhului Sfânt. Aici intervine Cuvântul lui Dumnezeu, care are rolul să îi redea omului libertatea prin puterea harului divin.
Am făcut această digresiune pentru a concluziona că strădania (strădanie ancorantă în propriul ego) de a înfăptui transformarea interioară prin facerea binelui, nu este decât slavă deşartă. Intenţia de a căuta să sculptezi frumosul în interior prin fapte bune (nu mă refer la purtarea convenţională, ci la ceea ce am precizat la început - creşterea dragostei faţă de semeni, renunţarea la unele vicii etc.) apelând la divinizarea eului, nu poate fi decât sortită eşecului. O astfel de încercare nu este decât auto-adorare, narcisism păgubitor şi periculos.
Asemenea lui Raskolnikov, personajui lui F.M. Dostoievski din romanul Crimă şi pedeapsă, doar atunci când îţi îndrepţi privirea spre planul universal al Creatorului, poţi spune că din 2012 "începe o nouă poveste, povestea regenerării treptate a unui om, a renaşterii lui progresive, a trecerii lui pe nesimţite dintr-o lume în alta, într-o realitate nouă, necunoscută de el până atunci".
La mulţi ani tuturor!

Oamenilor le este frică să fie liberi

2011-12-24T06:20:00.000+02:00

Scriu articolul plecând de la o realitatea cunoscută: nune mai interesează trecutul. Zilele trecute, pe 22 decembrie, am făcut un “sondaj” în rândul unor cunoscuţilor pe care, întâmplător i-am întâlnit pe stradă, şi i-am întrebat dacăştiu ce comemorăm în acea zi. Am iniţiat această "acţiune" nu dinpedanterie, ci din curiozitate şi pentru a mi se confirma ceea ce ştiam deja.

Nu ne mai cunoaştem istoria recentă. Nici măcar nu ne maiinteresează. Docili, parcă suntem storşi de vlagă şi nu mai avem aşteptări.Niciun mesaj nu ne mai inspiră încredere sau emulaţie. Precum nişte rotiţedintr-un angrenaj impersonal, ne comportăm de parcă am funcţiona mecanic, fărăscop. Nu ne mai interesează de unde venim, încotro mergem, cine suntem şicare-i rostul nostru. Ne enervăm când suntem deconectaţi de la rutina zilnicăde „cereripedante” care fac referire la conceptemetafizice.

Pe bună dreptate, atitudinea defetistă si dezamăgireaprofundă a marii majorităţi a populaţiei îşi trage seva din decreptitudinea (morală) în care bălteşte spaţiul politic.

Pot vorbi despre ceea ce, empiric, pot sesiza. Ideea de libertate pare ca e pe ducă. Acum22 de ani tineri de vârsta mea au murit pentru acest concept abstract, fără aavea, poate, „erudiţia” unora din ziua de astăzi sau posibilitatea de a„filosofa” pe marginea acestui subiect. Au ieşit în stradă şi au murit pentrulibertate pentru că regimul opresiv şi despotic le-o îngrădea. „Libertatea este partea divină din om”, spunea Petre Ţutea, iar toatenăzuinţele oamenilor pentru libertate de-a lungul istoriei dovedesc acest lucru.

Acum, în discursul public, sa vorbeşti despre libertatepare desuet. Deşi din cauza lui Marx s-a întâmplat cel mai cumplit genocid dinistorie (peste 50 milioane de morţi, însă niciodată nu vom şti cu adevărat câţi aufost), numele acestuia este universal cunoscut, iar numele teoreticienilorliberali sunt date uitării (cu excepţia specialiştilor din domeniu şi apublicului cultivat, tot mai restrâns).

Un studiu de caz elocvent este percepţia lui Edmund Burkein ceea ce priveste RevoluţiaFranceză. A ramas in istorie ca fiind retrograd, conservator si care, deşi aavut dreptate în privinţa aproape a tot ce a spus împotriva RevoluţieiFranceze, nu a schimbat impresia despre ceea ce s-a întamplat între 1789 şi 1799. Revoluţia Franceză, care stă, fără putinţă de tăgadă,la originea ororilor revoluţionare alesecolului XX, a rămas considerată deposteritate ca fiind sursa progresului politic modern. Pentru cineva care aresimţul realităţii, pentru cine e dispus să renunţe la toate clişeeleprogresiste ale modernităţii, care ştie că evenimentele în istorie stau capildă pentru generaţiile viitoare, cartea lui Edmund Burke este un exemplu grăitor,profetic chiar în ceea ce priveşte mesajele seducătoarerevoluţionare. La un an după declanşaraauraganului ideologic, aparent perfect umanitarist, autorul a semnalat crimele şi elementele nocive pentru înţelegerea conceptului de libertate. Revoluţiabolşevică ca împlinire a Revoluţiei Franceze, apoi statul iacobin-totalitar, încele două ipostaze pe care le-a cunoscut în secolul al XX-lea, nazisto-fascistăşi comunistă, sunt dovezi irefutabile că premoniţia lui Burke a fost una justă.Însă ce am învăţat de la el?

Edmund Burke este un nume sinonim cu conservatorismul,progresiştii considerându-l chiar reacţionar. Analiza sa asupra revoluţiei nu se mai găseşte în cărţile de istorie.Cărţile de istorie învaţă elevii că atunci au câştigat drepturile omului, căacolo a început emanciparea individului, momentul eliberării sale de subauspiciile dogmatice ale Vechiului Regim, care ţinea populaţia în incultură şipropagandă ideologică religioasă.

Dacă nedebarasăm de miturile şi de mentalitatea progresită, Edmund Burke a avutdreptate. Însă istora îl pezintă ca fiind un conservator, iar ideile sale cafiind vetuste, iar Revoluţia Franceză este prezentată ca fiind un progresistă,momentul de în care umanismul şi libertăţile individuale s-au impus.

Ori Revoluţia Franceză pune în faţă caracteristicaantinomică a conceptelor de stânga şi dreapta.

În Adunarea Constituantă a Franţei, convocată în anul1789, cei favorabili prerogativeidreptului de veto a regelui s-au aşezat în dreapta, iar cei care se opuneauacestui lucru în stânga. Atunci s-a născut opoziţia dreapta versus stînga

Evenimentele petrecute după acest momente şi-au pusamprenta asupra evoluţiei celor două concepte din punct de vedere politic.Aşadar, plecând de la acest moment, consider că cel mai important element dedisctinţie între stânga şi dreapta este cel al atitudinii politicii faţă deordinea existentă în societate într-un anumit istoric. Nu poţi vedea RevoluţiaFranceză ca fiind un moment al progesului umanităţii, să cauţionezi crimeleleinimaginabile petrecute atunci în numele unui scop emancipator şi săidentifici ca fiind de dreapta. Cine este dispus să justifice crimeleRevoluţiei Franceze în numele unui scop superior, necesar pentru umanitate,acela este de stânga. Primii oameni politici de stânga ai istoriei au fost iacobinii.

Întâlnim adeseaşi în zilele de astăzi atitudinea revoluţionară, „graba de a schimba istoria”, uitându-nela guvernul care îşi exercită funcţiile dând senzaţia că se află într-opermanentă revoluţie. Executivul s-a substituit Parlamentului prin cumulul deordonaţe de urgenţă, iar asumarea răspunderii a Guvernului pe legi foarteimportante a înlocuit dezbaterea parlamentară. Mania executivului de alegifera, obsesia de a reglementa toate mişcările societăţii provine dindorinţa de a schimba totul, de azi pe mâine, fără dezbatere, fără dialog, fărăluciditate şi fără înţelepciune. Oamenilorpolitici de azi, grăbiţi „sa ne mântuiască rapid”, nu le mai arde de apel latrecut. Cine nu îşi cunoaşte trecutul, este condamnat să îl repete, spune un vechi dicton.

De parteacealaltă, partidele din opoziţie se lansează în promisiuni nesustenabile, asumându-şi lozinci oripilante (“Ei v-au sfidat. Să le spunemcă referendumul e lege, nu tocmeală“ citim în Manifestul Noii Republici, cu referire la referendumul în care romînii au votat pentru reducereanumărului de parlamentari şi Parlament unicameral) care dau dovadă de demagogie deşănţată, care îşi propun doaratingerea corzilor sensibile ale populaţiei şi care nu ţin cont de repercusiunilepunerii lor în practică, fac parte din acelaşi tipar.

Însă ceea mă îngrijiorează latoată clasa politică este că, deşi asistăm la abuzuri evidente din partea celorcare guvernează, niciun partid nu are în programul său intenţia de reduceorganelor executive capacitatea de a folosi discreţionar posibilităţile decoerciţie.

Uitaţi-vă la toate noile ideologii radicale careinfluenţează azi guvernările si care se cred progresiste şi democratice (corectitudineapolitică, multiculturalismul sau feminismul, de pildă), care au proiecte ce nu îşi propun corectarea stărilor de fapt,adică reforme, ci îşi propun revoluţionarea stării de fapt.

“Am început să acceptăm să renunţăm lacele mai multe din libertăţile noastre, deja trăim în mrejele unui totalitarismlatent, deocamdată blînd şi îngăduitor” (H.R. Patapievici). Suntperfect de acord cu el.

Acum nu mai este central individul, cu unicitatea lui. Ceeea ce primează acum în discursul politic este ideea,pe care eu o consider cea mai mare ameninţare la adresa libertăţii, statului-providenţă(welfare state), a guvernuluifără oprelişti în administrarea prosperităţii, în vederea impunerii justiţieisociale.

Toate tezele etatiştilor şi dirijiştilor, adepţilorplanificării riguroase de către Stat a tuturor componentelor vieţiiindividului, au fost decretate drept eronate de către teoreticieniiliberalismului (şi, praxiologic, am putut observa „catastroficitatea”transpunerii lor în politici publice).

Criza economică le oferă etatiştilor principalulargument, acum, pentru a subordona statului atât economina, cât şi societatea,în virtutea faptului că un control strict al statului ar evita crizele generaleale capitalismului şi că planificarea de către nişte “forţe raţionale” a treburilor obşteşti ar fi superioarăspontaneităţii pieţei libere.

Pe cealaltăparte, oamenii sunt încă potrivnici capitalismului, visând în continuare că este posibilă “găsirea unei căi de mijloc întrecompetiţia "atomizată" şi conducerea centralizată” (F.A. Hayek).Oamenii se tem pentru de libertatea abia câştigată si cred că, dacă vor lăsa castatul să delibereze asupra deciziilor şi acţiunilor lor, vor scăpa astfel de responsabilităţile personaleasupra vieţilor lor. “Oamenilor le estefrică să fie liberi; statul stă in locoparentis”, constată James M. Buchanan, economist american, laureat al Premiului Nobel în 1986.

Dacă ne-a învăţat ceva criza economică, atunci unul dinlucruri este tocmai acela că hibridizarea conceptelor de libertate şi etatismnu pot aduce decât rezultate catastrofale şi că trebuie reînceput procesul de acum câteva secole înurmă. Ideile liberale de atunci sunt valabile şi astăzi si ideile pe careacestea le combăteau sunt la fel de false şi astăzi şi la fel trebuiecombătute.

Aşadar, momentul istoric în care ne aflăm poate fi ocaziaresuscitării ideilor tari ale liberalismului şi momentul „catehizării”societăţii de la mentalitatea asistenţială la mentalitatea individualistă (aşacum e perceput el în filosofia antichităţii clasice şi în concepţia creştină şicare a prins contur în timpul Renaşterii, fiind la baza a ceea ce noi astăzinumim civilizaţie occidentală: respectul pentru individ ca om şi recunoaştereaautonomiei de gândire, acţiune şi că îşi poate valorifica potenţialul, atât înfolosul său cât şi în folosul comunităţii, în libertate).

Off topic: Vă doresc sărbatori pline de Hristos şi, cu gândul la Cuvântul Întrupat, îmi doresc ca purtarea noastră de sărbători sa fie în acord cu scopul pentru care El a venit în lume: "să mântuiascaă pe popor de PĂCATELE sale".

Vaclav Havel a trecut spre cele veşnice

2011-12-18T18:44:00.000+02:00

Nouveau Monde - Nouveau Capitalisme

2011-12-17T15:35:00.001+02:00

"Nouveau Monde - Nouveau Capitalisme". Aşa sună titlul unei prelegeri la care fratele meu a fost invitat, recent, de către universitatea la care a studiat cu bursă Erasmus. Menţionez că la acest eveniment şi-au anunţat prezenţa preşedintele şi ministrul de finanţe al Franţei.

Este ilustrativ acest titlu, pentru că el sintetizează, clar şi fără echivoc, că “o stafie bântuie prin Europa: stafia capitalismului etatist”.

Noua lume şi noul capitalism pe care actualii lideri politici ni le făgăduiesc, nu sunt clar definite de către aceştia, însă se poate întrezări, din acţiunile lor, cam unde vor să ajungă. Cuvintele care abundă, în aceste zile, în toate soluţiile la ieşirea din criză, sunt: stabilitate fiscală la nivelul monedei euro, reglementare fiscală, disciplină bugetară, coordonare intensă a politicilor econonmice, consolidare şi integrare fiscalaă etc. De toate acestea, spun liderii europeni, trebuie să se ocupe o mână forte, o autoritate salvatoare, cu puteri sporite, care să facă ordine, să restabilizeze cursul firesc al lucrurilor, care să ne scoată din starea de incertitudine şi să completeze slăbiciunile mediului privat. Foarte uşor se trece cu vederea că scleroza sistemului a fost creată tocmai de aceste autorităţi cu rol reglator - băncile centrale. Iar acum, tot aceştia vor să ne ofere soluţii salvatoare. E ca şi cum ai căuta salvarea tot de la cel care te-a urcat pe eşafod şi are securea în mînă.

Creşterea capacităţii de reglementare şi coerciţie a instituţiilor intervenţioniste şi planificatoare, care este sursa de disfuncţionalităţi ale sistemului economic, prin controlul pe care îl exercită asupra mecanismelor sociale, este soluţia acceptată, aproape la unison, de liderii politici, pentru a ieşi din criza economică.

În „Drumul către servitute”, F.A. Hayek argumentează că tranziţia la socialism se petrece fără ca oamenii să îşi dea seama, deşi aceştia, poate, sunt mânaţi de bune intenţii, în idealurile lor. Cu toate că este scrisă în 1944, ideile enunţate în carte sunt de actualitate şi astăzi.

În fond, aşa cum şi Hayek sugerează în cartea lui, atitudinea relativistă faţă de ideile liberale, ecartul nostru faţă de valorile liberalismului teoretic, acceptabilitatea pe care consecinţele socialismului au căpătat-o în ochii noştri, sunt dovezi irefutabile ale direcţiei greşite în care ne îndreptăm.

‎

"Nu numai extraordinara dificultate a centralizării complete a conducerii activităţii economice îi înfioară încă pe majoritatea oamenilor, ci chiar groaza pe care le-o inspiră ideea ca totul să fie dirijat dintr-un singur centru. Dacă, în pofida acestui sentiment, ne îndreptăm rapid către o asemenea stare de lucruri, aceasta se datorează în mare măsură faptului că majoritatea oamenilor mai cred ca va fi fiind posibilă găsirea unei căi de mijloc între competiţia "atomizată" şi conducerea centralizată.”

Ce avem astăzi? Politici de macrostabilizare (care implică administrarea publică a afacerilor), proiecte publice megalomanice, iniţiate de Statul-Providenţă, credinţa din ce în ce mai larg răspândită că egalizarea veniturilor şi redistribuirea averilor prin impozitare reprezintă acte morale, legislaţie de securitate socială care oferă membrilor societăţii şansa să stea aştepte „mărinimia” statului etc.

Liderii statelor, miopi, susţin întărirea nemăsurată a puterilor şi funcţiilor Uniunii Europene, ideea că este dezirabilă preluarea, de către aceasta, a cât mai multe din prerogativele, funcţiile şi libertăţile care ar trebui să aparţină pieţei şi societăţii.

Cedarea de suveranitate unei instituţii aflată undeva departe, şi la propriu şi la figurat, care s-a remarcat prin birocratizare, reglementări şi standarde impuse, speranţa că administrarea tuturor treburilor publice şi private prin metode de comandă administrativă este soluţia depăşirii situaţiei în care ne aflăm, mă fac să cred că Europa liberală, la care părinţii fondatori visau, se transformă în Europa imperială, la care visau Hitler şi Joachim von Ribbentrop.

Care stânga, care dreapta?

2011-12-09T10:24:00.001+02:00

Mulţi consideră că vremea ideologiilor a trecut, că disputa stânga vs. dreapta şi-a pierdut din acuitate, iar cele două concepte politice sunt perimate. Li se impută ideologiilor că sunt volatile, că pot fi definite în varii formule, neputând fi încadrate într-o matrice teoretică precisă. Pe scurt, că sunt concepte lipsite de substanţă, care își schimbă sensul în funcţie de context, spun “ideoscepticii”.

La o analiză superficială, toate premisele enunţate mai sus par a fi adevărate. Stânga şi dreapta politică îşi dobândesc sensul în funcţie de context. Vedem, de exemplu, cum în SUA, stânga poartă un nume care în Europa este perceput taman invers…cei de stânga fiind numiţi ''liberals'', iar cei de dreapta fiind numiţi ''conservatori''. Sau avem exemplul României, unde Partidul Naţional Liberal, situat la stânga radicală în secolul XIX, s-a reprofilat, devenind, după reînfiinţarea sa în 1990, promotor al valorilor dreptei şi liberalismului.

Profitând de acest context, “al dezideologizării” cum îl numesc unii, transmis abil şi cu sârg de acei analişti “neutri”, “obiectivi” (precizez mai încolo de ce am pus ghilimelele), care pretind că sunt detaşaţi de orice implicare politică şi care au pretenţia infailibilităţii ideilor pe care le enunţă, asistăm la o relativizare excesivă a celor două concepte, la ducerea în derizoriu a unei dezbateri foarte actuală dintre stânga şi dreapta. Din această abordare a analiştilor sau a publiciştilor fără partipriuri, foarte prezenţi în mass-media mainstream, de pierdut are dreapta, de câştigat are stânga.

“Cînd sunt întrebat dacă distincţia dintre stânga şi dreapta mai are vreo semnificaţie, primul gând care îmi vine în minte este dacă persoana care mă întreabă nu cumva e de stânga?”(Alain Emile Chartier). Această aserţiune este, cred eu, definitorie şi de mare actualitate dacă ne uităm la dezbaterea publică care are loc în acest moment. Din acest motiv am pus ghilimele când am definit acei analişti ca fiind obiectivi. Tendinţele de uniformizare a politicului, de relativizare, fac parte din arsenalul stângii, pentru a recupera decalajul dezbaterii. În România, ca aproape peste tot în lume, este explicabil, dacă socotim că stânga poartă o vină istorică, pe care nimeni nu doreşte să şi-o asume. Stânga românească, s-a caracterizat prin acţiuni antistatale (în perioada interbelică, mă refer la stânga radicală, nu la aripa condusă de social-democratul Constantin Titel Petrescu), prin dispreţul faţă de proprietatea privată, prin acţiuni represive la nivelul societăţii etc.

Au apărut în scenă acei tehnocraţi, oameni providenţiali, de la care se aşteaptă „soluţii dezideologizate”, soluţii pragmatice, adaptate realităţilor. De multe ori, aceşti indivizi „lepădaţi de sofismele docrinare”, nu sunt decât simpli planificatori care, neavînd o viziune de ansamblu asupra societăţii (adică să îmbrăţiseze un corpus ideologic – ştiu că pare grav conceptul, însă apelez la inteligenţa celor care înţeleg ce stă în spatele lui), ci mai curând un punct de vedere limitat, încearcă, „pe bucăţica lor”, să promoveze o politică socialistă, de cele mai multe ori inconştient. Au apărut “cavalerii corectitudinii politice”, preocupaţi de soarta minoritarilor inofensivi, care sunt supuşi asaltului majorităţii. Paradoxal, deşi se erijează de la egalitarism, acest concept este esenţialmente discriminatoriu, pentru că împarte oamenii în grupuri pe criterii de sex, religie si etnie şi penalizează, prin organismele responsabile cu respectarea “directivelor sale” (Consiliu National de Combatere a Discriminării în România, de exemplu) persoanele care se abat de la dogmele sacrosancte ale ideologiei oficiale, impusă de diferite organisme politice.

A apărut "realpolitik-ul", antinomia idealismului, care propune “o alternativă politică raţională, predictibilă”, în locul idealismului, care e e considerat “fanatism”. Nu se mai ţine cont că fanatismele sunt şi de stânga, şi de dreapta şi sunt apanajul tribalismului. Nu se mai ţine cont că omul politic este indelebil legat de idealuri şi proiecte, cu obligaţia însă de a nu avea pretenţia de a fi deţinătorul adevărului absolut, întrucât numai Dumnezeu are privilegiul absolutului.

Asistăm, pe scurt, la redefinirea termenilor. Având de partea ei cameleonismul si sagacitatea de a manipula opinia publică prin “imparţialii” de serviciu, impostura doctrinară a stângii câştigă tot mai mult teren. Ideile sunt cele care schimbă lumea, iar în spaţiul public românesc cel puţin, ideile stângii sunt propagate către mase într-un mod pervers.

Ambiguitatea definirii conceptelor politice îi face pe stângişti să se simtă “ca peştele-n apă”. Acest amalgam ideologic, această inconsistenţă ideologică, nu face rău decât dreptei, care pare inertă (în România), deşi se bucură de o adeziune cvasi-unanimă a intelectualilor.

Asanarea dezbaterii stânga- dreapta şi cristalizarea doctrinară a celor două concepte este condiţia sine qua non pentru limpezirea discuţiei şi pentru trecerea de la nivelul “etichetelor” (comunist, fascist, extremist etc) la nivelul ideilor.

Pentru stânga e uşor: planificarea centralizată a economiei, redistribuirea pe scară largă a veniturilor prin intermediul impozitelor fiscale şi prin intermediul instituţiilor create de statul bunăstării. Pentru dreapta e mai greu, pentru că ea nu se identifică cu un crez staţionar, cu un text canonic. Dreapta nu poate să elaboreze o doctrină monolitică, aşa cum procedează stânga, pentru că tutelează o sumă de doctrine (conservatorism, liberalism clasic, libertarianism, creştin-democraţie etc.)

Trebuie însă dă demaște mai întâi socialiştii deghizaţi, să îi aducă în spaţiul disputei ideologice şi ferm, fără să mai facă concesii, să asaneze dezbaterea. Adică să preia iniţiativa.

Articol apărut şi pe spunesitu.adevarul.ro. (aici)

Avem nevoie de o descentralizare autentică

2011-12-02T20:36:00.001+02:00

În scurt timp, vin alegerilelocale din 2012, iar o discuţie despre administraţia publică locală esteoportună. Am parcurs cadrul-legislativ după care funcţionează administraţiapublică locală şi voi emite câteva consideraţii, lăsând loc de completări şi discuţiipe marginea unui subiect interesant, cel puţin pentru oamenii care se revendicăde la valorile dreptei.

În art. 2, alin. (1) dinlegea administraţiei publice, nr. 215, “Administraţia publică înunităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiulprincipiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilorpublice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţiişi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interesdeosebit”, iar Constituţia prevede, la articolul 120 , alin. (1) că“Administraţia publică din unităţile administrativ-teritoriale se întemeiază peprincipiile descentralizării, autonomiei locale şi deconcentrării serviciilorpublice.”

De asemenea, putereaadministraţiei publice nu provine din puterile statului, ci, din contră, esteexpresia alegătorilor locali pe care îi reprezintă şi în numelecărora acţionează (art. 121 alin. 1 şi art. 122 alin. 2 Constituţia României).

Coroborând, putem spunecă administraţia publică locală, aşa cum este ea legiferată acum,se constituie în expresia societăţii civile la nivel local.

Principiulautonomiei locale este principiul care guvernează administraţiapublică locală şi activitatea autorităţilor acesteia. Acest principiu, aşa cumîl înţeleg eu legiferat, este laitmotivul legiiadministraţiei publice locale (Legea 215) şi constă în dreptul unităţilorlocale de a acţiona fără amestecul autorităţilor centrale şiatrage după sine descentralizarea administrativă. Autonomia esteun mijloc, iar descentralizarea, urmărind principiul subsidiarităţii, este unscop.

Totuşi, deşi titularilorcărora le sunt încredinţate administrarea intereselor locale nu deţin putereade la autoritatea centrală, ci de la corpul electoral local, prinalegeri, ei sunt subordonaţi autorităţii central într-un fel,fiind dependenţi, mai ales din punct de vedere financiar.

Observăm, aşadar, căactualele prevederi constituţionale şi actualele prevederi ale legii 215 nusunt îndeajuns pentru a stopa unele agresiuni ale puterii centrale asupraputerii locale.

Administraţia locală esteunul din sectoarele în care observăm o tendinţă accentuată apartidului care guvernează de a captura cât mai mulţi primari şi aleşi locali,folosind, în acest sens, resursele bugetare ale Statului.

Dincolo de oportunismulprimarilor, există totuşi unele lacune legislative care nu le dau acestoraşansa de a rezista în faţa unor asfel de agresiuni. O administraţie publicălocală trebuie ferită de abuzurile şi arbitrariul puterii centrale.

De aceea, o guvernare dedreapta trebuie să aloce cât mai multe responsabilităţi şi să redirecţionezecât mai multe atribuţii către administraţiilor publice locale, mai alesla nivelul descentralizării financiare, rolul său (al Guvernului)fiind de preferat să se reducă la funcţii minimale.

Problema ar fi, însă, căexistă un clivaj între comunităţile care realizează venituri proprii suficienteşi cele care nu se descurcă nici pentru cheltuielile de întreţinere alocalităţii, din cauza nivelului ridicat de sărăcie.

Este necesară, aşadar, oproiecţie pe termen mediu şi lung, în care o descentralizare autentică să aibăloc la nivelul ţării noastre, lucru imperios necesar pentru o Românie a căreilocuitori sunt abuzaţi sistematic de către o putere centrală liberticidă şi cuclare valenţe autoritariste.

Articol aparut si pe http://spunesitu.adevarul.ro/Editorial/Avem-nevoie-de-o-descentralizare-autentica-9725

Penibilul d-nei Mihaela Popa

2011-11-09T14:12:00.001+02:00

Observ că d-naMihaela Popa, membru cu nu ştiu ce funcţie în PD-L Iaşi (cine mai ştie cefuncţie are, dată fiind harababura din organizaţia dumneai – dar asta e altădiscuţie), anunţă cu sârg şi triumfalist opinia publică atunci când Guvernul face o investiţie laIaşi (având vedere că se asta se întâmplă din an în Paşti e, pe undeva, de înteţels...)
"Doamna ministru Elena Udrea mi-a făcut cel mai frumoscadou de ziua mea: banii necesari construirii bazinului de înot vor fi cuprinşiîn bugetul pe 2012”.
Este a doua declaraţie (în precedenta anunţa că Guvernul a alocat o sumă de bani pentru finalizarea lucrărilor laFilarmonica Iaşi) pe care, conştiincioasă şi exaltată, doamna Popa o face presei pentru a anunţa cetăţenii Iaşului că mai marii Boc (a se înţelegeironia) şi Udrea aruncă câteva firimituri din buget şi în urbea noastră.
Lăsând tonul şprinţar la o parte, mărturisesc că pemine astfel de ieşiri mă indignă şi mi se par de-a dreptul penibile. Acest gende atitudine, cu “săru`-mâna la ăia de lacentru că ne-au dat şi nouă ceva”, este dovada unei mentalităţi învechite, nicidecum atitudinea unui politician ce se pretinde a fide dreapta. Doamna Popa face să pară că banii alocaţi de Guvern ar veni dincer, precum mana cerească primită de evrei în pustie, când lucrurile nu staudeloc aşa.
Doamna Popa face plecăciuni condescendente gratuite unui Guvern care a sufocat economia prin creştereataxelor şi impozitelor, a ciumpăvit pensiile şi salariile bugetarilor (scăzândconsumul), a concediat oameni din sectorul public fără nicio măsură coerentăluată în prealabil pentru a le oferi acestora posibilitatea să fie absorbiţi desectorul privat şi a lovit producătorii şi consumatorii prin creşterea TVA,adică unui Guvern care, practic, a luat de la toate categoriile sociale pentru a-şi creşte veniturile bugetare,neţinând cont că nivelul de trai a scăzut dramatic.
MinistereasaUdrea nu va scoate banii pentru bazin din poşeta sa Louis Vuitton,ci din buzunarele românilor, inclusiv ieşenilor, care trebuie să plătească scump hatârurile pur socialiste aleactualului Guvern (măsurile disperate de a colecta cât mai mulţi bani de la contribuabili, cheltuirea acestora prin proiecte publice alestatului - acţiunea guvernanţilor pentru a ieşi din criză - şi stradania dea oferi locuri de muncă prin aceste proiecte publice este apanajul unei mentalităţi pursocialiste).
Aşadar,părerea mea este că dumneai ar trebui să renunţe la logoreea autosuficientă pentru că nu ecazul.
Dacă liberalii, pe perioada câtau fost la guvernare, ar fi sunat trâmbiţa de fiecare dată când au alocat banipentru proiectele Iaşului, probabil că am fi fost consideraţi smintiţi, suferinzi de lăudoreşenie.

Dialog epistolar(II): Relaţia Biserică - Stat

2011-10-01T00:33:00.000+03:00

Dragă Bogdan,

După un prim dialogîn care am abordat o temă sensibilă, nediscutată în spaţiul public niciodată ladimensiunile care se cuvin şi prin care am reuşit să strângem o sumă deimpresii din partea unui public destul de numeros, îţi propun să abordăm unalt subiect, la fel de important şi poate la fel de ignorat în ultimii 21 deani de tranziţie: relaţia Biserică-Stat.

De la început secuvine să fac nişte precizări. Nu îmi doresc ca acest dialog să se poarteîntr-un cadru limitativ şi să confere pe de o parte perspectiva unui laic (asubsemnatului) şi perspectiva unui teolog (pe care ai putea să o întrupezi,date fiind coordonatele tale profesionale).

De asemenea, nu suntemde partea unui cult religios şi ne erijăm în „emisarii”acestuia, ci atitudinea noastră îmi doresc să fie cea pe care am “convenit-o”şi în cadrul primului dialog. Adică aceea de oameni liberi, fără pretenţiainfailibilităţii opiniilor, însă cu convingeri ferme şi păreri pertinente.

Sigur, relaţia Biserică-Stat rămâne în continuare unsubiect de discuţie şi în cadrul democraţiilor consolidate. Totuşi, în România,această dezbatere fie s-a purtat numai în parametri “partinici”, şi aici aşaminti expunerile Biserici Ortodoxe,direct interesată de acest subiect pentru a-şi legalize poziţia de biserică naţională, expunerile societatăţii civile ateiste, care a militat pentru o separare strictă a Bisericii de sfera politicului, expunerile confesiunilor religioase minoritare sau expunerile societăţii civile afectiv legatăde Biserica Ortodoxă care, în genere, a avut aceeaşi abordare ca şiBiserica majoritară, fie a fost ocultată cu vicleşug de oamenii politici aflaţila guvernare, nedispuşi să pună pe tapet un subiect sensibil care le-ar puteapericlita din scorul electoral.

Nu mi-aş dori săimpunem în discuţia noastră un model preconceput şi să discutăm pe marginealui, ci mai curând îmi doresc să iniţiem o analiză echidistantă. Totuşi, pentrua şti de pe ce poziţii discutăm, secuvine să precizez că nu sunt de acord cu stricta separare a Bisericii deStat(stricta separare nu este condiţia sine qua non a unei relaţii bune întreBiserică şi Stat) şi nici nu sunt de acord ca Biserica majoritară să ocupepoziţie privilegiată şi să fie considerată instanţa morală la care ar trebui săse supună puterea seculară.

Condiţiileprotejării legale a religiozităţii, dacă cetăţenii îşi doresc asta, trebuie săfie îndeplinite de către Stat. O democraţie autentică trebuie să respectedorinţa majorităţii, respectând prin lege drepturile minorităţilor, iar dacămajoritatea îşi doreşte promoarea religiozităţii în spaţiul public (prin predareareligiei în instituţiile de învăţământ, prin afişarea crucifixelor în şcoli sauinstituţii publice, prin plata salarială a personalului ecleziastic, prinridicarea lăcaşurilor de cult) Statul trebuie să satisfacă această cerinţă. Ammai scris despre asta aici.

Totuşi, într-unclimat ca acesta apare riscul caintruziunea statutului în viaţa cultelor să fie prezentă, dat fiind faptul căexistă tendinţa ca reprezentanţii puterii să controleze cultele care le finanţează.

Edificatoare înacest sens este atitudinea privilegiată pe care Statul român a avut-o faţă deBiserica Ortodoxă, în condiţiile în care Legea Cultelor prevede că “Cultele sunt egale în faţa legii şi a autorităţilor publice. Statul,prin autorităţile sale, nu va promova şi nu va favoriza acordarea de privilegiisau crearea de discriminări faţă de vreun cult” (art.9, pct.2).

Dacă ne uităm pe legeacultelor (Legea nr. 489/2006), putem spune că înRomânia predomină un paradis democratic , iar spirital ecumenic al Statuluidomină prin avalanşa de articole care vorbesc despre “dreptul fundamental la libertate de gândire, de conştiinţă şireligioasă al oricărei persoane de pe teritoriul României, potrivitConstituţiei şi tratatelor internaţionale”. “Libertatea religioasă cuprinde dreptul oricărei persoane de a avea sau de a adopta o religie, dea şi-o manifesta în mod individual sau colectiv, înpublic sau în particular, prin practicile şi ritualurilespecifice cultului, inclusiv prin educaţie religioasă, precum şi libertatea de a-şi păstra sau schimba credinţa religioasă”.

Practic,în România post-decembristă predomină unmodel cvasipluralist din punct de vedere al relaţiei Biserică-Stat.

Înprimul rând mi-e greu să văd necesitatea unui Secretariat de Stat pentru Culte,a cărui rol este de a verifica pe cei care aspiră să obţină statutul de cultreligios recunoscut, pe baza unor criterii neştiute de nimeni. Eu nu vădnecesitatea unei astfel de structuri, care este după calapodul celei dinperioada comunistă. Dacă, totuşi, este necesar acest “filtru”, el cu siguranţăar trebui să aparţină de juridic, nu de Executiv (Secretariatul pentru Culteeste în subordinea Guvernului).

Apropos,de abia în 2006 a fost abrogată Legea Cultelor promulgată în 1949 de regimul comnist.Iată, timp de 17 ani România a funcţionat cu un cadru legislativ anacronic înacest sens.

Deasemenea, nu văd necesare criteriile riguroase impuse asociaţiilor religioasecare îşi doresc obţinerea calităţii de cult (funcţionarea timp de 12 anineîntrerupt pe terioriul României, adeziunile a cel puţin 0,1% din membricetăţeni români etc.). Manifestarea religioasă nu trebuie să fie îngrădită înniciun fel de Statul român, iar dacă există o structură asociativă voluntarcare se manifestă religios (atât timp cât ea nu aduce atingere, “securităţii publice, ordinii,sănătăţii şi moralei publice sau drepturilor şi libertăţilor fundamentale aleomului”) consider că ea trebuie protejată de stereotipurile publice.

Catedrala Mântuirii Neamului (iată,un alt subiect de discuţie, putem fi mântuiţi la comun?) este un exemplu recent(deşi dezbaterea în jurul acestui subiect datează încă din 1877) că Statulromân acordă o poziţie privilegiată Bisericii Ortodoxe. Alocând fonduri uriaşepentru un proiect megaloman, în condiţiile în care apelul la austeritate este omniprezentşi în condiţiile în care o bună parte a societăţii s-a opus acestui proiect,Statul român a dat dovadă, din nou, că influenţa politicului asupra religiei siviceversa este un fapt real.

Acum, întrebarea este cum putemschimba acest statu-quo care mulţumeşte doar Statul (Biserica Ortodoxă nu emulţumită pe deplin cu acest statut de membră a societăţii civile, deşi, defapt, favoritismele guvernamentale o pot clasifica lejer ca fiind Bisericănaţională)? Nu îmi repugnă a propriaceast model (al bisericii de Stat- sunt atâtea exemple: Grecia, Anglia,Danemarca,Suedia, Norvegia), însă cred că, pentru România, acesta numai reflectărealitatea post-comunistă. Consider că Biserica Ortodoxă Română a eşuat în a-şiîndeplini misiunea socială, iar pericolul cel mai mare pe care ea nu îl poatedepăşi nu este reprezentat de alte culte religioase care câştigă teren vertiginos…cieste reprezentat de incapacitatea ei însăşi de a se erija în liderul spiritualal poporului român, în ciuda numărului mare de adepţi.

Răspunsul lui Bogdan Duca.
Dragă Răzvan,

Şi eu mă întreb ce rost îşi mai are existenţa unei instituţii precumSecretariatul de Stat pentru Culte, mai ales atunci când conducătorul acestuidepartament, aflat acum în subordinea directă a premierului (înainte erasubordonat ministrului Culturii şi Cultelor) este un teolog ortodox? Din 1991încoace, Secretariatul de Stat pentru Culte este condus doar de teologiortodocşi, persoane încadrate nu doar în Biserica Ortodoxă ci şi în instituţiisubordonate acesteia. Unul dintre aceşti secretari de stat a fost chiar preot,dacă mai ţin bine minte.
Ţin minte că în anul 2005, când Adrian Lemeni a ajuns secretar de stat, am fost curios săvăd cine mai lucrează în această instituţie? Am găsit acolo oameni care seaflau în sistem încă din anii 70. Sperca măcar pensia să îi fi scos de acolo, între timp. Desigur, în acel momenti-am scris un lung şi supărat mesaj lui Adrian Lemeni, mesaj care nu a primitniciun răspuns (cum era de aşteptat, de altfel).

Dar în România problema separării Bisericii de Stat nu ţine de o politicăcoerentă. Aici, în spaţiulcarpato-daunubiano-pontic, nu este loc nici de soluţii tranşante, nici deteoretizări prea subtile. Suntem un spaţiu ...de sinteză, nu?

Cred că există două tipuri de înţelegere a separării Bisericii de Stat,ambele născute din frământările politice şi revoluţionare de la sfârşitulsecolului al XVIII-lea. Războiul deindependenţă al Statelor Unite a dat naştere unei viziuni asupra societăţiicare îl integrează pe Dumnezeu în toate aspectele esenţiale ale vieţii, într-unclimat de deplină libertate religioasă.

Dar deşi Dumnezeu este prezent în toate actelefondatoare ale democraţiei americane, deşi credinţa este o temelie sine qua nonpentru filosofia politică pragmatică americană, Părinţii fondatori ai Statelor Unite au înţeles că este necesarăsepararea Bisericii de Stat. NicioBiserică nu poate solicita drept deîntâietate în faţa alteia şi nu poate să afecteze libertatea de expresie şi demanifestare a celorlalte. Toateconfesiunile şi religiile însă sunt chemate să participe nu doar la prezervareaacestei libertăţi utile tuturor ci şi la protejarea unui fond moral comunsintetizat de ultima parte a Decalogului.

În Franţa anului 1789, separarea Bisericii de Stat a fost înţeleasă cafiind separarea completă a religiosului de societate, excluderea lui Dumnezeudin viaţa publică. Revoluţia franceză adorit să tranşeze radical chestiunea separării religiei de putere: aşa cum remarcaşi un Albert Camus (care nu poate fibănuit că ar fi un contrarevoluţionar şi un reacţionar J ), uciderea lui Ludovic al XVI-lea nu a fost unregicid ci s-a dorit a fi un ....deicid. Odată cu tăierea capului regelui „unsde Dumnezeu”, revoluţionarii au dorit săucidă orice influenţă a divinului în actul politic.

Dar dacă vrei să scoţi pe Dumnezeu din istorie, inevitabil scoţi şi morala propovăduită de credinţa înacesta...

Iată că au trecut câteva secole (pline de istorie foarte interesantă pentrusubiectul nostru) şi în pragul mileniului trei vedem cum aceste două modele aleseparării continuă să domine discursul public din orice democraţie. Uniunea Europeană este fidelă modelului de la 1789 iaramericanii sunt loiali, pe cât se mai poate, modelului stabilit de Părinţiifondatori.

România, ca să revenim la situaţia ţării noastre, a încercat şi încearcăsinteza dintre modelul premodern şi nedemocratic „bizantin”, alcezaro-papismului (sau „simfoniei”- împreună-lucrări, cum le place teologilorrăsăriteni să o spună) şi celelalte douămodele despre care am făcut vorbire mai sus. Cum cele două modele nu sunt niciele compatibile, îţi dai seama cât de mare este haosul.

O mare problemă a românilor este, după mine, confuzia voită făcută întreBiserica Ortodoxă şi cam tot ce înseamnă cult sau religie în România. Chiar şi noi, cei neimplicaţi în actuldecizional, când vorbim de Biserică şi Stat în România, avem în cap imaginea patriarhului Daniel.

Ca atare, orice discuţie despre relaţia Biserică-Stat pare să nu gravitezedecât în jurul relaţiilor dintre Biserica Ortodoxă şi Statul român. Celelalteculte religioase sunt văzute ca un soi de organizaţii non-guvernamentale carenu merită prea mult interes.

Această situaţie ţine cumva de moştenirea principiului „simfoniei” bizantine. Numai o Biserică (care e musai să fie şi recunoscută ca „cea adevărată” de cătreautoritatea politică) poate să fie partenera Statului. Iar BOR, ca să nu îşi piardă acestprivilegiu, face tot ce îi stă în puteri ca să rămână partenera fidelăStatului.

Acest efort al BOR nu mai este însă unul avantajos din mai multemotive. Mai întâi, Statul este din ce înce mai puţin interesat să întreţină relaţia cu Biserica. Presiuni externe şiinterne (de ordin economic şi electoral) fac ca Statul să devină tot mai distant şi reactiv instituţional înraporturile sale cu Biserica. O urmărirea istoriei relaţiei BOR cu Statul român modern va remarca cum în zoriiRomâniei, Biserica a fost practic anexată de către Stat (domnia lui Cuza) fiindulterior, în timpul Regatului, asociată prestigiului Statului (dobândireaautocefaliei şi ridicarea la rangul de Patriarhie, statutul de Bisericănaţională şi prezenţa ierarhilor atât în Senat cât şi a Patriarhului ca regentşi premier).

Perioada comunistă, deşi oficial atee şi secularizantă, nu a îndepărtatStatul de Biserică. Patriarhul nu lipsea de la niciuna din ceremoniile oficialeale Republicii Populare (şi mai apoi Socialiste) iar prezenţa sa în MareaAdunare Naţională era garantată.

Nu mai vorbim de cadoul nesperat oferitde Statul comunist Bisericii Ortodoxe române: „unirea” forţată a greco-catolicilor şi o legislaţieanti-secte care practic proteja BOR de riscurile prozelitismului.

Revoluţia din decembrie 1989 a marcat declinul acestei relaţiipreferenţiale cu Statul. BOR pierde tot mai mult teren în faţa Statului, carenu mai poate să îşi protejeze favoritul cum o făcea înainte. PopularitateaBisericii Ortodoxe este în scădere şi, după 150 de ani de complicităţibizantine cu Statul, BOR se găseşte pus în situaţia de a nu avea nicio influenţăreală asupra societăţii româneşti. Practic, Biserica nu poate impune o agendămorală creştină politicienilor şi electoratului (a se remarca că unicul aspectelectoral cu nuanţă creştină este ritualicul pupat al moaştelor pe care îş faccandidaţii).

Dacă în 1996, opţiunea atee a preşedintelui Iliescu mai putea săimpresioneze negativ electoratul, în anul 2004, autointitulatul candidat aldreptei, Traian Băsescu, se declara pro-gay, declara Biserica inutilă înrelaţia cu Biserica şi se opunea construirii Catedralei patriarhale noi. Niciuna din aceste accente agresiv anti-BORnu l-au împiedicat să câştige mandatul prezidenţial.

Dialog epistolar: Avortul şi problema vieţii umane

2011-09-21T03:41:00.000+03:00

În ultima perioadă mass-media abundă de teme stric politice, opinia publică fie îşi focalizează atenţia (uneori forţată de oferta tarabei TV) pe subiecte fie frivole, lipsite de substanţă, fie este părtaşă la aceleaşi discuţii interminabile şi pline de incoerenţă, fie asistă neputincioasă şi plictisită la oferta tejghelei publice. Eu însumi, recunosc, mă simt uneori tras în vârtejul polemicii necivilizate, cu atacuri ad-hominem, cu porniri pătimaşe şi cu lipsa raţionamentului lucid. Atunci simt că trebuie să ma opresc, „îmi fac autorcritica” şi încerc pe viitor evitarea dialogului frust si steril, fără posibilitatea întrevederii unui rezultat concret. Atitudinea de veleitar semeţ, fără pic de sfială şi fără discenământul de a-şi vedea sau simţi propriile limite este una arhifolosită în tabloul autohton, iar câteodată "pensula pictorului" acestui tablon autohton (a se citi TV-ul sau Internetul) mă mâzgâleşte şi pe mine cu vopseaua peisajului mundan.

Tocmai de aceea am ales ca în perioada următoare să schimb puţin „aerul” articolelor clasice de pe blog şi să caut un refugiu in dialogul povăţuitor, inteligent, colocvial, lipsit de trivialitate şi istericale.

Aşa cum spuneam într-un articol precedent, consider că marile teme ale României sunt ignorate în dezbaterea publică. Nu mă refer doar la cele care ţin stric de construcţia instituţională a Statului român, ci şi la cele care sunt (sau ar trebui să fie) marile teme ale Dreptei într-o Românie încă buimacă după 45 de ani de năpasta comunistă. Fac referire la subiecte ocultate cu desăvârşire fie de partidele politice, fie de instituţiile apolitice (Biserica, de exemplu) îndrituite să se preocupe de subiecte fierbinţi precum condiţiile legislative referitoare la întreruperile de sarcină, statutul legislativ al minorităţilor sexuale, naţionalism vs. internaţionalism, relaţia Stat-Biserică etc. Aceste teme nu au făcut din discursul public, decât arareori şi insuficient de coerent.

Sigur, cârcotaşii îmi pot reproşa „amatorismul” şi insuficienţa expertizei în a discuta asfel de subiecte. M-am gândit şi la asta, însă mi-am spus că un dialog între oameni liberi, neînregimentaţi unei mentalităţi înguste şi partinice, cu convingeri şi principii, au legitimitatea să abordeze astfel de chestiuni.

În acest sens l-am invitat pe Bogdan Duca, teolog, doctor în Ştiinţe Politice si publicist, la un schimb de reflecţii, la o dezbatere în mediul online, publică şi fără prejudecăţile corectitudinii politice, în care să atingem subiecte de genul celor mai sus menţionate. L-am invitat pe Bogdan pentru că este unul din internauţii cu care eu discut mereu relaxat şi deschis despre subiecte ce ne preocupă pe amândoi, pentru că studiile în politologie i-au însuşit rarul dar al comunicării eficiente şi civilizate, iar pregătirea teologică îi oferă posibilitatea raportării la virtuţiile moralei creştine indispensabile, cred eu, într-un dialog care face referire la chestiuni ce nu pot omite argumentele morale. Ţin să precizez că dialogul nostru nu este unul “strcturat”, punând într-o parte un laic şi într-alta un teolog. Nicidecum. Aşa cum am mai precizat, dialogul epistolar pe care-l propun pleacă tocmai de la ideea că sunt implicaţi doi oameni liberi în idei şi dornici de dialog fertil, cu speranţa că acesta va duce, sperăm noi, la conştientizarea opiniei publice faţă de subiecte importante.

Vă mărturisesc că eu însumi nu sunt pe deplin dumirit în privinţa subiectului pe care l-am propus ca prima temă de discuţie: problema avorturilor în România sau, mai exact, despre rolul pe care ar trebui să-l aibă (sau să nu-l aibă) legislaţia cu privire la întreruperile de sarcină.

Am plecat de la un articol din ziarul românialiberă, pe care vă învit să-l parcurgeţi dacă nu aţi făcut-o până acum. De când l-am citit mărturisesc deschis că, într-o anumită măsură, mă obsedează tema asta.Citind acele statistici înfiorătoare din articol, tind să am o abordare fără echivoc şi să susţin coerciţia legislativă pentru mamele care recurg la asemenea practică, după care îmi dau seama că de fapt încerc să-mi impun propriul sistem de valori, propriile credinţe morale, religioase şi intelectuale, obturând astfel dreptul femeii de a se raporta cum doreşte la propriul corp şi, în consecinţă, de a lua o decizie asupra unuei situaţii tragice şi strict personale.

Sigur, vorbim despre dreptul la viaţă şi de aici apare dilema care, practic, stă în spatele acestui fenomen: când putem vorbi de viaţă în pântecele mamei ? Copilul nou născut, legat cu cordonul ombilical de mamă, este unanim recunoscut ca find o fiinţă umană vie. Problema se pune atunci când căutăm să dăm înapoi. Mă întreb la fel cum Umberto Eco, într-un dialog epistolar asemănător cu cardinalul Carlo Maria Martini, abordând acelaşi subiect, se întreba: “Până unde ne putem putem întoarce?”

Nu am să fac un inventor complet al reglementărilor legislative pe subiect. Articolul 185 din Codul Penal, care este în vigoare acum, prevede, printre altele, la punctul c), “daca vârsta sarcinii a depasit patrusprezece saptamâni, se pedepseste cu închisoare de la 6 luni la 3 ani”(dacă se recurge la avort până la vârsta specificată).

Pe baza a ce criterii legislatorii au decis „vârsta”, acest prag fix, până la care se poate recurge la avort? Nici un medic nu poate spune, deşi ştiinţa, iată, avansează, în ce perioadă a gestaţiei putem vorbi de trăsături umane ale pruncului. Zămislirea unui prunc este un miracol şi miracolele nu au explicaţii logice, rigide, nu au soluţii matematice. Iată de ce nu putem oculta aspectul moral, religios atunci când vine vorba de un asemenea subiect.

Aşadar, problema avortului s-ar rezolva dacă am găsi răspunsuri la unele din întrebările care framântă cel mai mult omenirea: Viaţa poate fi definită? Dacă da, de unde începe ea? Are un legiuitor dreptul de a decide de unde începe viaţa umană? Sau soluţia ar trebui să fie în mâînile mamei, care trebuie să decidă singură şi să răspundă doar în faţa proniei divine şi în faţa propriei mustrări de conştiinţă?

Dragă Bogdan, ştiu că ţi-am propus un schimb de idei, de opinii personale. Iată că, revăzând ceea ce am scris până acum, textul meu aduce mai degrabă a „interpelare” pentru că eu însumi mă confrunt cu o nebuloasă faţă de această temă.

Bogdan Duca:

"Dragă Răzvan,

Voi fi abrupt: avortul este o crimă. Mai grav, este uciderea unei persoane umane complet lipsite de apărare. Desigur, este o crimă pe care majoritatea statelor şi societăţilor contemporane o acceptă, reglementând-o legislativ, dar acest lucru nu face ca uciderea copiilor nenăscuţi să fie o crimă mai puţin abominabilă.

Ceea ce face Statul, reglementând că până la 14 săptămâni de la concepere (aşa cum prevede legislaţia românească) sau până la 6 luni (aşa cum prevăd alte legislaţii) sau chiar până în momentul naşterii este legal să îţi ucizi copilul, nu are niciun fundament moral sau ştiinţific. Niciun medic nu poate să spună de ce la 14 săptămâni, 6 luni sau 9 luni copilul nenăscut ar fi mai mult sau mai puţin om, uciderea sa fiind astfel, într-o formă sau alta, legitimată. Decizia Statului român de a permite avortul până la 14 săptămâni este la fel de arbitrară şi de ilegitimă moral ca şi decizia statului nazist de a ucide pe evrei sau legislaţiile sclavagiste care stabilesc că unii oameni nu ar fi chiar...oameni şi ca atare li se poate aplica un tratament de animale.

Dar nu Statul este de vină pentru această situaţie. El, ca şi în perioada sclavagistă sau nazistă, nu face decât să vină în întâmpinarea nevoilor şi dorinţelor cetăţenilor săi. Morala şi legitimitatea sa sunt condiţionate tocmai de morala şi voinţa politică a comunităţii cetăţenilor. Dacă comunitatea cetăţenilor va decide mâine că e bine să eutanasiem oamenii cu vârsta de peste 65 de ani, scutindu-i astfel de chinurile bătrâneţei şi degrevând astfel societatea de cheltuielile cu pensii şi asistenţă socială, Statul va trebui să se execute şi să accepte această opţiune publică.

Dar nici măcar cetăţenii , luaţi individual, nu sunt de blamat în totalitate. Ei nu fac altceva decât să se lase convinşi şi manipulaţi de o ideologie sau de alta. Nu că nu le-ar conveni....

Dar hai să revenim la chestiunea avortului: această crimă este acceptată tacit şi practicată la o scară atât de mare încât Holocaustul şi Gulagul par simple jocuri de copii, doar pentru că.....rezolvă o „complicaţie” ivită de pe urma îndeplinirii unei nevoi fiziologice umane: sexul. Toată lumea ştie, chiar dacă prin complicate proceduri de auto-spălare ideologică a creierului şi de dublă-gândire orwelliană, refuză să îşi asume lucrul acesta, că avortul este o crimă. Dar este o crimă care, asemenea sclavagismului sau Holocaustului, convine majorităţii. O simplă procedură chirurgicală , mai puţin dureroasă şi de o durată mai scurtă decât extragerea unui dinte de lapte, rezolvă o problemă ce poate „arunca în aer” o viaţă. Desigur, este ucisă o altă viaţă pentru ca viaţa ta „să nu se complice”. Dar....dacă nu te gândeşti prea mult la subiectul ăsta, conştiinţa ta se va relaxa repede.

Mai cinice sunt ideologiile care justifică avortul. Cea mai stupidă este cea profesată de feministe, care consideră avortul un drept legitim pentru că (aşa cum reluai şi tu în textul tău): dreptul persoanei de a decide asupra propriului său corp şi a felului în care îl administrează este inalienabil. Adică, cu alte cuvinte, uciderea unui om este legitimă atunci când „stă pe capul” sau în corpul altui om. Consecinţele, dacă am duce la capăt această logică şchioapă ar fi următoarele: orice părinte îşi poate ucide copilul născut care, până la o anumită vârstă, este dependent fizic de părinţii săi. Orice familie sau serviciu de asistenţă socială ar fi îndreptăţiţi să îşi ucidă rudele şi pacienţii cu handicapuri majore, deoarece aceştia nu fac decât să îngrădească libertatea îngrijitorilor lor.

Şi nu exagerez cu nimic spunând cele de mai sus. Nu e deloc o întâmplare faptul că ideologii avortului susţin vocal şi eutanasierea bolnavilor incurabili şi sinuciderea asistată promovând de fapt o familie de ideologii pe care (într-un mod foarte inspirat) papa Ioan Paul al II-lea le-a numit: „cultura morţii”. La fel cum nu e o întâmplare faptul că nu puţini adepţi ai avortului vorbesc despre dreptul de a „avorta” şi după naşterea copilului.

Dar să îţi supun atenţiei ultima găselniţă a feministelor: ele solicită Consiliului Europei ( o instituţie internaţională dedicată promovării tuturor ideologiilor stângisto-multiculturaliste şi corecte politic- pe banii noştri, ai cetăţenilor nevinovaţi) ca să solicite statelor membre interzicerea dezvăluirii de către medici a sexului copilului înainte de naştere. Motivul? Există o tendinţă a cuplurilor din estul extrem al Europei de a avorta mai degrabă copii de sex feminin. Or feministele nu au cum să nu reacţioneze în faţa acestei discriminări, nu?

Această solicitare îmi întăreşte credinţa că toţi susţinătorii avortului, doar dacă nu cumva sunt nişte idioţi, conştientizează dimensiunea criminală a acestei practici. Cu un cinism pe care nici naziştii nu îl afişau public solicită însă reglementarea acestei crime în interesul propriei lor ideologii. Ar fi amuzant dacă nu ar fi odios.

Şi pentru că tot timpul ni se reproşează nouă, celor de dreapta, că suntem critici şi nu venim cu soluţii, propun în încheierea acestei prime scrisori unica soluţie cu putinţă: să ne rugăm pentru cei care ucid doar pentru plăcerile lor egoiste...."

Mişcarea...lui Băsescu !

2011-09-17T04:26:00.004+03:00

Dispreţul, minciuna şi diversiunea nu au nimic de-a face cu buna-credinţă.Acestea nu sunt nici apanajul dreptei, nici apanajul stângii politice. Acesteasunt practicile la care recurg, de obicei, cei care doresc perpetuarea laputere prin orice preţ.

Dinpăcate, în România, acestea trei au devenit arsenalul de propagandă nu numai aputerii politice, personificată prin mahării pedelişti, ci şi a unor cercuriintelectuale care se revendică de la valorile de centru-dreapta şi care îşidoresc un proiect ideologic mai larg. Este vorba, desigur, de MişcareaPopulară, acea Albă ca Zăpada pe care Sebastian Lăzăroiu o anunţa de ceva vreme.

Dece minciună? Pentru că însăşi mesajelede lansare, care îmi sfidează inteligenţa prin populismul deşănţat, suntcuvinte goale, fără substanţă şi neadevăruri sfruntate. Nu-i suficient să bombăni rudimentar şi resentimentar, ca apoi să ai pretenţia că reprezinţi culoarul de centru-dreapta în România.

Câtevaexemple: “unPNL fără timonă a lăsat integral liber culoarul de dreapta”, “există un singurlider carismatic incontestabil: Traian Băsescu”, “intelectualitatea șiclasa întreprinzătorilor – a înțeles deciziile responsabile șiinevitabile, lipsa de demagogie șiangajamentul liberal relativ ferm al guvernării Boc”, “UNPRar putea reprezenta falanga socială a viitoarei mișcăripopulare, sau ar putea funcționa autonom pentru arecupera o parte din electoratul PSD”, “această mișcarepopulară ar trebui așadar să vorbească tuturorsensibilităților de dreapta: creștine,naționale, conservatoare, liberale șichiar creștin-sociale sau ecologiste Va trebui articulat un mesaj social puternic,plin de compasiune creștină, care lui SebastianLăzăroiu nu îi reușește”.

Săle luăm pe rând. În primul rând, este o aberaţie să spui că singurul lidercharismatic incontestabil ar fi Băsescu şi că PNL e un partid fără timonă.Toate sondajele, chiar şi cele de casă ale PDL, îl arată pe Crin Antonescu cuun scor mult peste ceilalţi în ceea ce priveşte încrederea şi intenţia de vot,pe când Băsescu este unul din cei mai detestaţi politicieni români, concurândpe acest post cu Emil Boc. Să spui asemenea aberaţii înseamnă să nesocoteştivoinţa electoratului sau…să apelezi la diversiune şi mincină.

De unde şi până când intelectualitatea şi clasaîntreprinzătorilor a înţeles elucubraţiile şiincompetenţa lui Boc? Într-un interviu dedată recentă, chiar Mihail Neamţu, unul din iniţiatorii mişcării, spunea căsute de mii de studenţi merg în şcoli şi aud acolo profesori care nu au osimpatie pentru PDL. Această incoerenţă la nivel discursiv este pentru mine odovadă că aceast demers politic este făcută pe picior şi că intenţia nu esteuna serioasă.

Iniţiatorii mai vorbesc de „lipsa de demagogie şi angajamentulrelativ liberal a cabinetului Boc”. Aşarepede au uitat intelectualii de promisiunile privind mărirea salariilorprofesorilor cu 50%, mărirea pensiilor, scăderea taxelor şi impozitelorsi toate celelalte promisiuni euforice ale PDL-ului? Impozitul forfetar, majorarea TVA-ului la25%, majorarea CAS-ului (atât pentru angajaţi, cât şi pentru consumatori),reducerea pensiilor speciale, desfiinţarea şi comasarea spitalelor, în loc de oreală descentralizare, mărirea aparatului bugetar în condiţiile în care, lanivel discursiv, se vorbea de concedieri şi reduceri de personal,supraimpozitarea proprietăţii şi multe altele cu siguranţă nu se încadrează întiparele liberalismului.

UNPR,acolo unde au fost reciclate toate scursurile din Parlament, are rolul de a fi „falanga socială a viitoareimişcări”. Daţi-vă seama pânăunde ajunge demagogia...vorbeşti de principii creştine, de regenerare morală a clasei politice şide o altfel de conduită politică şi în acelaşi timp creditezi o legiune detraseişti care au înşelat încrederea electoratului şi care nu au niciunfel de legitimitate electorală sau morală.

Mesajulde compasiune creştină nu are ce căuta în atare condiţii. Dai dovadă decompasiune creştnă atunci când arăţi că îţi iubeşti semenii, că îi respecţi şică îi tratezi cu grijă. Dai dovadă de sinceritate şi ai legitimitatea săvorbeşti de mesajul creştin atunci când nu minţi, când pleci la drum mânat decele mai nobile idealuri şi cu credinţa că Dumnezeu veghează la îndeplinrealor.

Nu poţi vorbi de asemeneavalori şi în acelaşi timp să fi în cârdăşie cu Băsescu şi cu PDL. Sau poţi să ofaci, însă cu condiţia să accepţi eticheta de diversionist, dispreţuitor faţăde adevăr şi mincinos. Mişcarea Populară ar trebui să-şi asume aceste treietichete pentru că îi aparţin cu vârf şi îndesat.

Asta nu-i MişcareaPopulară, asta-i Mişcarea lui Băsescu.

Ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă

2011-09-17T00:57:00.001+03:00

Scenariul de astăzi a fost destul de predictibil. Emil Boc, hotărât şi dârz, a anunţat că l-a demis pe ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu. Motivele nici nu mai contează, contează ce stă în spatele scenariului.

Să facem o retrospectivă: Lăzăroiu a anunţat acum ceva vreme în urmă că se va naşte o noua construcţie politică care îşi propune să coaguleze electorii de centru-dreapta, preocupaţi de un discurs care pledează pentru reducerea funcţiilor statului, pentru reducerea aparatului bugetar, pentru încurajarea iniţiativei private. etc etc., pe care a intitulat-o atunci Alba ca Zăpada.

A fost demis din funcţia de consilier prezidenţial (pe motive de UDMR) şi a fost numit ministru (pe criterii neştiute de nimeni). A fost pe toate canalele tv şi a apărut cu o frecvenţă care mă pune pe gânduri în toate agenţiile de ştiri prietene guvernului şi nu numai vorbind despre noua mişcare politică, a zburdat în media cu teme care mai de care mai nonconformiste, s-a făcut că lucrează la Ministerul Muncii şi a avut posibilitatea să-şi sporească capitalul de imagine prin conferinţe de presă preluate larg de multe televiziuni etc. etc.

Toţi cei care îs la curent cât de cât cu ceea ce se petrece în spaţiul public îl cunosc acum pe Lazaroiu, omul care a înfiinţat fictiva Albă că Zăpada. Întâmplarea cu demiterea de astăzi nu este decât o verigă dintr-un lung lanţ de întâmplări dinainte gândite. Ceea ce se doreşte e clar ca lumina zilei: crearea unei mişcări de dreapta care să fure din electoratul buimac, confuz după ce PNL-ul a intrat în alianţă cu PSD şi după ce PDL-ul şi-a dovedit "capacităţile" şi "onestitatea" în actul guvernării.

Pe foie, lucrurile arată frumos. Propunerile sunt cele care, în mare parte, au tot fost dezbătute de bloggerii liberali de ceva vreme şi care, în genere, vorbesc de un nou Stat, minimal şi de o noua construcţie instituţională care să ţină cont de tradiţia culturală şi creştină a românilor.

În realitate, lucrurile arată prost şi chiar trist. Trist pentru că un asfel de discurs (pe care PNL-ul, din păcate, încă îl ţine în sertar) va fi dus în derizoriu de o armată de băieţi care până acum s-au lăfăit pe banii daţi de PDL şi pentru că intenţia acestei mişcări nu este una sinceră, ci se doreşte doar o piedică în calea USL-ului de a obţine 51%. Adică un ajutor pentru PDL de a mai sta încă o tură la guvernare.
Veracitatea acestei mişcări este din start îndoielnică pentru "ce se naşte din pisică, şoareci mănâncă". Tălmăcit, "ce se naşte din Băsescu nu poate fi sănătos pentru democraţie".

Hoţul strigă hoţii!

2011-09-09T22:54:00.004+03:00

“Hotul strigă hoţii!” Asta pare să fie motto-ul carei se potriveşte cel mai bine actualuluipreşedinte de CJ Iaşi, Constantin Simirad. Pus mereu pe harţă, la orice iniţiativă pornită de consilierii localiai PNL şi PSD Simirad are aceeaşi atitudine: porneşte tirade denigratoare laadresa iniţiatorilor, aducând acuze în stânga şi în dreapta (către toţi ceicare nu îi sunt obedienţi) de hoţie şi de interese meschine şi că el, bunulsamaritean, este o pavăză împotriva rechinilor. Am avut oroarea să urmăresc câtevareacţii de-ale sale şi în majoritatea cazurilor asta este modalitatea prin careel înţelege să dialogheze, în calitate de preşedinte CJ, cu factorii politicicare reprezintă o bună parte din cetăţenii judeţului. Din păcate, putem vedea rezultatele unui asemneacomportament: după 3 ani de mandat la CJ, cu un guvern prieten caracterizatprin mărinimia cu care îşi recompensează discreţionar fidelii, Simirad nu arealizat nimic notabil pentru judeţul Iaşi din cauză că a avut grijă că mereu să se răţoiascăcu cei din subordinea sa, dinamitând orice speranţă de consens politic.

În problema aeroportului, cea mai ardentă şiimportantă a judeţului Iaşi, modul de comportament al preşedintelui CJ eacelaşi
Aeroportuldin Iaşi, pentru cei care nu sunt în temă, este unul care nu permite, din cauzainfrastructurii necorespunzătoare, marilor companii de transport aerian săopereze la Iaşi, având o pistă de 1800x30 m. Lipsa unui aeroport performant şimodern are consecinţe directe asupra economiei şi modului de dezvoltare ajudeţului. Modernizarea aeroportului ar duce la atragerea de investiţii străineîn zonă, la creşterea numărului de turişti, la crearea unor legături directe cumarile oraşe ale Europei şi ale lumii, iar toate astea ar avea ca rezultatdirect dezvoltarea mediului de afaceri cu consecinţele ce derivă de aici:locuri de muncă, bani mai mulţi la buget, o piaţă mai competitivă şi creştereaputerii economice a judeţului.

Aşadar, putemspune că Aeroportul este (sau mă rog, ar trebui să fie) un obiectiv strategicpentru politicienii ieşeni. Din păcate, Simirad şi acoliţii lui din PDL încercadin răsputeri să îşi aroge paternitatea proiectului de modernizare, iar asta nuface decât să tergiverseze un obiectiv atât de important pentru Iaşi.

PropunereaUSL-ului, prin vocea lui Mugur Cozmanciuc, este aceea de a mări pista actualăde la 1800x30 m la 3000x45m, susţinând proiectul companiei Search Corporation. Propunerea lui Simirad este de amări pista la 2100x 30m, susţinâd căSearch Corporation ar fi o căpuşă prin care liberalii ar vrea să spele bani.Atât. USL are o propunere concretă de modernizare, Simirad are acuzaţii şi unverbiaj dezgustător.

Şi ca lucrurile să fie mai clare, astăzi controlorii de zbor de la romatsa au emis o scrisoare presei în care îşi afirmă public sprijinul pentru proiectul companieiSearch Corporation. Oameni din interior, fără vreun dubiu că ar fi mânaţi deinterese oculte într-un asemenea demers, racordaţi la situaţia aeroportuluişi-au afirmat, indirect, susţinerea pentru demersul USL-ului.
Singurul carenu vrea să asculte e Constantin Simirad. El e la vânătoare de fantome.

Sper că alegerile locale să ducă la igienizareaConsiliului Judeţean şi la dispariţia unor astfel de personaje sinistre din funcţiile deconducere ale judeţului.

Marile teme ale Romaniei

2011-09-09T00:11:00.000+03:00

Sunt unul din cei care cred ca in Romania trebuiesa se produca o schimbare radicala la nivelul comportamentului politic. A nu se intelege prin "radical"revolutie sau mai stiu eu ce. Radical, in sensul dat, inseamna fermitate in aproduce, inainte de toate, o redefinire institutionala. O radiografie obiectivaa evolutiei de dupa `90 ne arata ca, desi drumul tranzitie a parcurs un drumsinuos, tendintele etatiste ale clasei politice post-decembriste au fost sisunt, mai ales acum, prezente in actul de guvernare, iar motivul nu poate fidecat unul simplu: prezervarea privilegiilor si statu quoului care le permitepoliticienilor sa se comporte precum vechilii si sa aiba acces discretionar laresurse. Integrarea Romaniei NATO si UE au fost momentele cand politicienii aumiscat cate ceva in reformarea institutiilor statutului, in sensuleficientizarii lor, insa abordarea a fost mereu mai mult mimata, superficiala.Daca cineva, in toata aceasta perioada de tranzitie, a prosperat, asta s-adatorat faptului ca fie a avut acces discretionar la resurse, fie a fostfavorizat politic, fie a facut parte din cercul de intimi a unui sus-pus.Asfel, in loc de crearea unuei clase de mijloc prospere, care ar trebuie sa fieintr-o continua crestere, s-a creat o casta oligarhica economica, favorizata decontractele cu cel mai generos client, Statul. De aici s-au creat decalajeleintre marea masa a populatiei, saracita de o clasa politica parca interesata sao tina in saracie, si elita economica favorizata de politic. Iar decalajelecontinua sa creasca. Pentru a nu-i ofensa pe cei care in mod cinstit au facutbani in Romania, voi spune ca "aproape toata" elita economica este inaceasta situatie.

Sunt printre cei care nu are incredere in sistemul de justitie dinRomania, iar asta ma face sa nu am incredere nici in elita economica, care dealtminteri este imbacsita de tot de diferiti indivizi care de-a lungul vremiis-au aflat in atentia presei pentru afaceri ilegale, mai putin in atentiainstitutiilor abilitate ale Statului. Asta ma face sa fiu, recunosc,"vulnerabil" la sentimente de sorginte proletara atunci cand vadostentatia cum unii isi etaleaza potenta financiara la tv si aiurea. Nu spun cain democratiile consolidate "ilegalisti" imbogatiti nu ar fi. Sunt,insa nu constituie o majoritate. Din pacate sistemul de justitie este supuspolitizarii, iar asta il face vulnerabil si slab, iar asta face ca elita economica sa nu aiba legitimitate. O viitoare guvernare care nuface concesii statutului de drept cred ca asta e primul lucru de care ar trebuisa aiba grija: neimplicarea si pastrarea independentei justitiei.
Sunt printre cei care se simte agasat de indrazneala Statutui. Maingrozesc cand mama imi arata "fluturasul" si vad cum o buna partedin salarul castigat este directionat in vistieria Statului si administrat inbataie de joc de o putere executiva interesata sa-si ingrijeasca mai degrabaclientela de partid decat sa se ingrijeasca de sporirea avutiei si confortuluide viata al cetatenilor, prin crearea unui climat propice dezvoltariicapitalismului si economiei de piata libera. Statul, in forma sa actuala, esteun administrator dominator, partinitor si cauta sa ia mereu cat mai mult de lacetateni pentru ca isi asuma o gramada de atributii pe care nu le poategestiona. Statul, in forma sa actuala, cauta sa mentina o paturaconsistenta a populatiei la cheremul sau, ademenind-o cu ajutoare sociale. Astanu ii "darnicie", asta ii cruzime fata de o categorie socialamentinuta in saracie, lipsita de o sansa demna. De asemenea, taxele ridicate,impzitarea agresiva si reglementarile excesive fac ca micile si marileintreprinderi, companiile si toti cei care au o initiativa privata sa obtina unprofit scazut, si, in mod direct, afecteaza salariile celor care lucreaza inmediul privat. Ah, numai spun ca economia subterana cu care Basescu si ai lui"lupta" cu sarg este o dovada clara ca agresivitatea fiscala astatului face ca toti cei care produc, care genereaza profit, sa incerce sa seeschiveze platii impozitelor si tuturor reglementarilor pentru ca putearezista. Este gresit sa credem ca evazionistul este personificarea"inamicului statului". Mai degraba statul, in forma sa actuala, esteinamicul cetateanului cu initiativa. De asemenea, aceasta centralizare aputerii politice face decalajele dintre diferite zone sa evidente pentru camodul discretionar, pe criterii politice, de alocare a resurselor, a creatdecalaje sesizabile chiar si intre diferitele regiuni ale tarii. O dispersare aputerii politice, pentru a evita centralismul excesiv al deciziilor, urmarindobiectivul subsidiaritatii, un deziderat al unei democratii autentice. Asadar,limitarea atributiilor statului si evitarea abuzului de putere trebuie saconstitie, de asemenea, un obiectiv major al viitoarei guvernari.
Sunt printre cei ingrijorati de anemia si asediul la care este supusParlamentul. O democratie sanatoasa nu poate exista fara un Parlament sanatos,nesupus presiunii si tiradelor schizofrenice ale unor inconstienti care dorescsa-si sporeasca cota electorala denigrand pilonul democratiei. Nu cred caprincipalul "canal" de risipa bugetara il constituie Parlamentul.Daca se doreste minimalizarea costurilor existentei Parlamentului, se poatediscuta despre necesitatea cabinetelor parlamentare, de exemplu, care produccosturi destul de mari. In niciun caz solutia nu este diminuarea numarului deparlamentari, adica scaderea puterii de reprezentare a populatiei. DacaGuvernul este creierul unui Stat de drept, atunci legislativul am putea spuneca este inima. Daca inima inceteaza sa mai bata, ne putem lua adio de la statulde drept si oranduiala pe baza legilor. Viitorii guvernanti si viitorii lideripolitici, de dupa alegeri (plec de la premisa ca vor fi cei din USL) trebuie saacorde importanta cuvenita Parlamentului si respect, iar acest lucru ar trebuidemonstrat prin rarirea numarului de ordonante de urgenta care, practic, demulte ori substituie Guvernul Parlamentului.
Sunt ingrijorat de inapetenta clasei politice pentru marile teme ale Romaniei.USL trebuie, cred eu, sa abordeze astfel de subiecte si sa concentrezediscursul si atentia asupra modelului de stat pe care ni-l dorim si asuprareformei institutionale. Nu o abordare perversa si mincinoasa ca a lui Basescu,ci o abordare care sa porneasca de la faptul ca statu quoul actual numai poatefi prezervat, fiind suicidar pentru existenta democratiei.
Ma bucur ca astfel de preocupari sunt prezente din ce in ce mai des in spatiulvirtual. Recomand un text consistent scris de Bogdan Duca in acest sens.

off topic: recomand doua bloguri interesante care merita citite: Lilick si Bogdan Duca, le-am adaugat in blogroll.

Zelul fără simţ critic e prostie !

2011-09-05T22:04:00.001+03:00

După ultimul mesaj postat pe facebook, am fost acuzat de un ritos coleg de alianţă că nu aş fi suficient de...uselist. Vreau să lămuresc un lucru: nu retractez ce am spus atunci când s-a parafat aceasta alianţă. Am lămurit asta într-un articol, numai reiau argumentele.

Totodată, mi-e greu să răspund unora care au "ochelari de cal". Cu astfel de oameni e greu să discuţi. Sunt genul de personaje care îşi identifică viziunea cu Partidul. Partidul deţine, pentru ei, adevărul infailibil, irefutabil şi orice mesaj care sugerează o "deviere" este îndată catalogat drept indisciplină şi lipsă de tact. Sunt, pe scurt, somnambuli politici a căror existenţa în peisaj îmi produce lehamite şi totodată groază pentru că au aceeaşi atitudine precum zeloşii comunişti. Nu au simţul criticii şi sunt dispuşi să meargă înainte "cu partidul" pentru că el este depozitarul adevărului.

Un astfel de personaj m-a abordat după ce pe facebook am scris un mesaj, făcând referire la situaţia din Dolj.

Nu am să dezvolt prea mult motivele pentru care m-am smtit solidar cu dl. Horaţiu Buzatu.

Principala problemă, însă, este una evidenta: candidaţii pe care USL i-a propus până acum, la alegerile înainte de termen care au avut loc, sunt figuri cel puţin dubioase, necredbile, asupra cărora planează suspiciuni de corupţie şi cu un trecut cel puţin dubios (Baia Mare, alegerile din Maramureş sau Neamţ, să dau doar trei exemple). Se pare că rituosii uselisti care nu au nicio problemă cu această...problemă nu înţeleg un lucru: astfel de figuri dubioase care sunt puse în poziţia de a candida cu sigla USL pe frunte nu demobilizează doar electoratul, ci demobilizează chiar membrii de bună-credinţa ce compun alianţa şi asta este foarte nesănătos. În campania electorală USL va avea neovoie de transmiţători de mesaj credibili, capabili să explice oamenilor că această construcţie politică nu este contra-naturii şi că ea este in stare să ofere soluţii mai bune dacă va guverna. Ori asfel de persoane nu le văd dispuse să umble la porţi şi să promoveze indivizi asupra cărora planează suspiciuni de corupţie, agresiune şi altele...

Nu sunt bântuit de maniheisme şi nu intru în capcana eticismului, spunând că "ai noştri îs mai buni decât ai lor" (făcând referire la propunerile PNL-ului şi PSD-ului), dar în mod clar cred că unul din principiile pe care ar trebui să se consolideze alianţă este acela al "reimprospatirii", al aducerii unor feţei noi în peisaj, curate, credibile şi nesupuse şantajului. Până acum, acest principiu se pare că a fost omis.

Până una alta, ne furăm singuri căciula dacă credem că nu contează numele candidaţilor, ci doar brandul USL-ului. Alegerile de până acum sunt un semnal de alarmă şi eu sper că ne vom trezi cât mai repede, nu dimineaţa înfrânţi după victoria "de seară".

dilema: statul

2011-08-28T12:18:00.005+03:00

Despre impresiile dupa Universitatea de Vara de la Ramnicu-Sarat sper sa postez un articol atunci cand voi ajunge in Iasi. Deocamdata, dupa terminarea ei, hoinaresc vreo cateva zile prin Bucuresti.

O dilema spinoasa imi framanata insa creierii dupa discutii insiruite pe mai multe zile cu un participant si, dupa eveniment, cred eu prieten, despre rolul si functiile statului. El, libertarian, nu vede utilitatea statului si dezavueaza democratia, pe care le vede forme ce duc spre concentrarea puterii in mainile a catorva indivizi, adica spre forme de colectivism politic. Statul are, indiferent de regim, putere concentrata in mainile a catorva oameni si, indiferent de natura sa, fie democratica, are functie coercitiva (cum ar fi taxarea cetatenilor). Cum, insa, tindem spre maximalizarea libertatii omului, intre granitele unui stat acest lucru nu va fi niciodata posibil din cauza acestui motiv.

Replica mea este ca statul nu are putere absoluta, ci este obstructionat in a-si exercita acest tip de putere prin bariere interne cum ar fi Constitutia, de la care pleaca celelalte institutii democratice ale puterii si care exprima vointa populara a unei comunitati. De asemenea, barierele externe sunt alt element de a suprima intentiile spre autoritarism a unui stat. Adica cel ce gestioneaza treburile statului nu pot actiona samavolnic, ci pot fi schimbati in cadrul unui stat de drept.

Totusi, functia coercitiva a statului ramane. Insasi statul este definit prin putere (de a guverna) asupra unor indivizi. Mergand mai departe cu dilema mea, imi dau seama ca statul si puterea sunt doua elemente intriseci. Nu pot exista una fara alta. Practic statul este putere, cu forme edulcorante intr-un stat de drept, prin functia sa coercitiva fara de care nu poate exista. Asadar, intr-un stat putem vorbi de maximalizarea libertatii individuale? Sau este vorba doar de o libertate mai mare intr-un stat de drept (care nu va fi niciodata absoluta pentru ca insasi statul, ca entitate superioara imanenta, ingradeste aceasta libertate) in comparatie cu lipsa libertatii (sau incercarea de a fi suprimata) dintr-un stat autocratic?

Concluzia: de-abia astept sa ma plimb prin Bucuresti si, cand ajung acasa, sa ii citesc pe Rothbard si von Mises.
p.s. asta una din reflectiile de dupa eveniment. Lista e lunga.

Despre ordoliberalism si astfel de artificii ...si despre USL.

2011-07-19T00:31:00.014+03:00

Pe site-ul fundatiei Konrad Adenauer am putut citi o dezbatere interesanta care s-a conturat in jurul unei idei : ordoliberalismul. Informatii puteti gasi aici. Mai exact, despre preluatea unui model de economic si social de succes din Germania( "tara cu o mentalitate diferita, cu o experienta istorica diferita - daca nu chiar diamentral opusa - " ).

Cam ce vrea sa spuna ordoliberalismul?

"Economia socială de piaţă se distinge ca sistem economic atât de socialism, cât şi de laissez-faire-ul capitalist. Spre deosebire de acesta din urmă, economia socială de piaţă combină interesul întreprinderilor private cu reglementările statului în economie, într-o încercare de a institui libera competiţie."

Cei care dezbat asemenea chestiuni, interesante de altfel, omit un lucru : orice tentativă doctrinară de acest fel presupune existenţa unei democraţii consolidate, a unei bunăstari şi a unui grad de emancipare a mentalităţilor pentru ca o astfel de încercare să fie eficientă în actul guvernării. Nu mai putem face compromisuri şi nu este timpul experimentelor. Orice compromis, orice comportament stângist, este o cauţiune dată unui sistem hibrid, neprofitabil, care este perpetuat de 20 de ani. Daca ar fi fost vorba de o societate în care să predomine bogaţii, care îşi sporesc averea întruna, atunci cred ca ar fi oportun să vorbim de ordoliberalism sau distributism. Ar putea fi gasite mecanisme prin care categoriile sărace să fie protejate şi ajutate predilect dacă ar fi existat un asemenea cadru ( al bogaţilor majoritari ). Într-o asemenea ţară s-ar fi ajuns la momentul în care problema prioritară nu ar mai fi fost crearea de avuţie, ci reîmpărţirea ei. Însă o astfel de situaţie se întâlneşte în capitalismul dezvoltat. În România situaţia e alta. În România e sărăcie.

Nu mai putem aborda într-un mod populist ( şi aici mă refer la sensul demagogic al cuvântului ) promiţându-le tuturor ca vor avea. Din păcate, în România, cel ce a promis mai mult şi a urlat mai tare a câştigat competiţia electorală. Oamenii trebuie să înţelegă că statul nu dă, ci mai degrabă statul oferă oportunităţi pentru ca el care are initiaţivă, idei, curaj, care este muncitor să aibă foloase. Românii trebuie să înveţe să aiba comportament economic, pentru ca asta le ofera singura sansa de a fi independenţi şi în acelaşi timp conştienţi. Aud foarte mult tineri din generaţia mea care se lamentează, spunând că în comunism ar avea un apartament sau o casă de la stat. E trist cand nu reuşeşti, deşi te strădui şi eşti cinstit, să îţi procuri o locuinţă. Însă trebuie să învăţăm că statul nu trebuie să ofere cetăţenilor o casă, ci trebuie sa le ofere cadrul, climatul ( economic mai ales ) în care aceştia să şi-o poată construi. Statul e dator sa apere casa. Comunismul, daca ar fi sa intrăm în jocul cliseului atât de raspandit, a oferit o casa oamenilor. Însă le-a luat ceva mult mai scump : le-a luat demnitatea, independenţa, unicitatea si i-a pustiit nu numai material, ci şi spiritual. Rezultatul final se doarea a fi crearea de rotiţe în care fiecare individ sa aibă un rol bine definit în angrenajul despotic al partidului unic.

Noi, românii, am fost mereu într-o cursă pentru recuperarea "avansului"pe care îl au civilizatiile occidentale. Dacă ne referim la situaţia politică din Occident de acum, mai ales din Germania la care fac referire debaterii fundaţiei, distincţia stânga-dreapta şi-a pierdut din acuitate, polemica politică fiind axată pe chestiuni mai punctuale, cum ar fi intervenţia statului în economie sau distribuţia avuţii. Ceea ce nu e cazul la noi fiindcă "importul" comunismului a dus la o rupere brusca a cursului si dezvoltării pe care il urma ţara noastră. Aşadar, societatea românească este în situaţia de a-şi rezolva probleme pe care societăţile occidentale le-au rezolvat înca din secolul XIX.

Din păcate, încă nu putem vorbi în Romania de o democraţie capitalistă consolidată sa putem apela la "artificii" precum ordoliberalismul, distributismul sau alte astfel de curente. Nu are rost să ne furăm singuri căciula. Singura şansă de a rezolva problema României de fond este stoparea sărăciei şi cresterea avuţiei. Solutţile egalitariste şi iluzorii nu pot face asta. Chiar PD-L-ul, partid ce caută se se situeze ca formaţiune de centru dreapta, populistă, a eşuat lamentabil. Consecinţa reformelor a dus la cronicizarea sărăciei şi la imperative sociale precum strânsul curelei.

Câteva exemple, de bun-simţ, care sa susţină afirmaţia mea, că o astfel de idee politică nu este sustenabilă în România :

În România, după `90, cu larga concurenţă a celor aflaţi la putere, s-a dezvoltat o mai degrabă o plutocraţie. Uitaţi-vă în top 300 al celor mai bogaţi oameni din România şi veţi vedea ca mulţi dintre ei sunt recunoscuţi ca "oameni de afaceri" care au facut afaceri cu statul, de multe ori trezind suspiciuni. O grămadă de ştiri la tv sunt cu personje economice dubioase care donează sume mari de bani la partide. Multă cerneala s-a scurs, mai ales din partea gazetarilor, pentru realizarea de "anchete jurnalistice" pentru demascarea sistemului corupt. Din pacate prea puţine anchete instituţionale s-au realizat. Cand au fost s-au dovedit un simplu simulacru, în foarte puţine cazuri procesele ajungând până la o dare de sentinţă. Asta pune la îndoială sistemul justiţiei din România şi modul cum s-au constituit averile elitei economice.
În sectorul privat, presiunea politică, indiferent de guvernele care s-au succedat, a creat un clientelism politic "cu voie de la primărie" . Este trist ca mulţi investitori privaţi sunt dependenţi de stat ca şi personalul bugetar.
Sărăcia constantă în care trăiesc românii are ca drept efect un grad redus de evolutie a culturii civice. Oamenii săraci caută iluzia statului proteguitor, igonorând că acest iluzoriu stat proteguitor i-a adus la sărăcie şi îi ţine în sărăcie.
Parlamentul, care ar trebui sa fie pilonul central al democraţiei, este o instituţie slăbită, fiind mereu suspus atacurilor de către iresponsabili aflaţi in poziţii cheie care au profitat de frustrarea oamenilor şi au canalizat-o de cele mai multe ori în direcţia Parlamentului, făcându-l răspunzător pentru starea de sărăcie şi nemulţumire. Guvernul s-a substituit, practic, Parlamentului, prin mulţimea de ordonanţe de urgenţă, încălcand grav spiritul Constituţiei.
Administraţia publică este politizată excesiv si fără scrupule ( vezi ultimul caz Boc ), existând riscul deprefesionalizării acesteia.
Societatea civilă este slabită, incapabilă să dezvolte instrumente de control ale politicului şi să-l taxeze atunci când acesta derapează.
Mass-media s-a împartit în doua tabere : pro Basescu şi anti Basescu, pierzându-şi rolul de reprezentat al opinie publice si transformându-se, fără reţinere o spun, în instrument de propagandă.

Plecând doar de la aceste exemple, USL, atunci cand va veni la guvernare, nu are o treaba uşoara de realizat. Însă liderii trebuie să înţelegă un lucru : starea de acum a lucrurilor îi pune în situaţia de a realiza, printr-o abordare diferita şi un efort considerabil, un moment istoric. Putem face pasul de la un sistem societal si statal slăbit, ambiguu şi inefiecient, la un sistem democratic capitalist eficient, urmând modelul european modern de dezvoltare după care tânjim. Trebuie realizată o schimbare radicală. Jumătăţile de măsura, împletirea unei viziuni democratice capitaliste cu o economie socială de piaţă nu a dus, după cum am văzut, decât la împotmolirea reformelor. Este nevoie de o atitudine radicală pentru ca cetăţenii să fie transformaţi din personaje pasive ale tranziţiei în personaje active. De asemenea, cetăţenii trebuie să fie beneficiari ai tranziţiei. De prea multe ori li s-a spus să stranga cureaua.

Însă, pentru asta, liderii USL-ului trebui să plece de la nişte realităţi până vor ajunge la guvernare şi după ce vor ajunge la guvernare şi primii primii paşi trebuie făcuţi în directia asta.

Până va ajunge la guvernare

O parte din vina pentru acest prezent o au chiar partidele care alcătuiesc Uniunea Social Liberală. Nu trebuie să omitem responsabilitatea pe care o poarta şi partidele opoziţiei pentru actuala situaţie în care se găseste România. Asumarea greşelilor din trecut, ale practicilor "clasice" precum distribuţia discreţionară a resurselor, politizarea administraţiei publice, oferirea de sinecuri propriilor militanţi, perpetuarea unui sistem viciat şi lipsa unei acţiuni tranşante în direcţia unei schimbări profunde sunt caracteristice atat PNL-ului, cât si PSDului. Recunoaşterea greşelilor din trecut oferă un fundament solid pentru planurile de viitor, iar asumarea publică a erorilor trecutului este un gest de curaj şi nobleţe şi oferă credibilitate în acţiunile viitoare.

Atât PNL-ul, cât si PC-ul şi PSD-ul trebuie să înţeleagă că e momentul ca acum, dacă într-adevar ne dorim o restructurare adevarată, că este momentul ca structurile oligarhice, dependente de resursele statului şi comuniste sa dispara. Din păcate, prea puţine feţe noi am văzut odată cu întemeierea acestei alianţe.
Nu trebuie să ne poziţionăm doar în antiteză cu actualii guvernanţi ! Asta ar fi o greseală majoră. USL-ul trebuie să se identifice doar ca structura alternativă la PDL. USL-ul trebuie să se definească prin soluţiile, măsurile şi actul de schimbare pe care şi-l asuma. În spiritul acestor idei oamenii trebuie să voteze USL-ul. Am văzut cum a fost preluată o declaraţie ironică a lui Victor Ponta la adresa preşedintelui ( cum că ar cauta sticlele sub masa ), spusă la lansarea programului pe agriculură, a fost preluata de toate agenţiile de ştiri. Din păcate, prea puţin s-a preluat propunerile şi ideile alianţei.
Victor Ponta trebuie să renunţe la discursul de tip justiţiar, în care promite pedepse pentru cei care au încălcat legea şi recuperarea banilor de la cei care i-au furat de la stat. Asemenea abordare nu e sănătoasă. Victor Ponta trebuie să sublinieze eficienţa Justiţiei cand USL-ul va veni la guvernare, nu pedepsirea nelegiuitorilor. Iar, ulterior, Justiţia va decide pe cine si cum să pedepseasca.
USL-ul nu mai trebuie să acţioneze după agenda impusă de Traian Băsescu. USL are un plan, structurat pe domeniile importante, pe care trebuie să-l urmeze.

Dupa ce va ajunge la guvernare :

consolidarea statului de drept şi modernizarea instituţiilor sale democratice. Fără o constructie instituţională solidă şi modernă nu putem vorbi de economie de piaţă autentică ori democraţie functională. Trebuie aratat respect pentru procedurile legale, iar abundenta ordonanţelor, cum cazul guvernului Boc, este o formă de dispreţ la adresa democraţiei.
Trebuie redimensionat rolul statului. Aici e o mare diferenţă între viziunea pe care USL cred că trebuie sa o aibă şi viziunea propusă de think-thankurile pedeliste, preluată chiar de partid. Acestia tot au clamat asupra reformei, care, dupa cum se vede, nu a fost centrată pe chestiunea statului. Eu cred ca în Romania principala problema nu e cetăţeanul, ci statul. E ineficient, gras, dispreţuitor, impertinent şi leneş. Din păcate, la noi, statul este cel care nu respectă ceea ce el proclamă că apără : drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei. Statul de drept, pus în paranteză de Băsescu şi Boc, trebuie să fie temelia pe care să se realizeze construcţiile economice şi sociale ale statului. De asemenea, trebuie sătindem spre stat minimal, în care principalele functiuni sa se rezume la respectarea cadrului legislativ, redistribuirea impozitelor spre societate, apărarea ţării.
Capitalismul, aşa cum a aratat-o în alte ţări, împreună cu instituţii democratice funcţionale, naşte profit şi avuţie. Acest lucru trebuie să duca la un alt punct important : emanciparea maselor. Nostalgia de comunism sau deznădejdea, lipsa increderii este datorată faptului că românii au trăit şi trăiesc în sărăcie. Exista o adevarata cultură a saraciei, în care oamenii se complac. Asta îi face sa fie dependenţi de stat, neinformaţi, coruptibili în perioada campaniilor şi nu numai, fricoşi, neîncrezatori. O democratie autentica este construtia intr-o societate care are discernamant si cultura politica. Intr-un mediu sarac, aceste doua lucruri nu se pot face. Situatia economica constituie un obstabol major in evolutia democratiei romanesti,
Trebuie sa renunţăm la capitalism de tip clientelar şi etatist, care creează inegalităţi şi restrange şansele de patrundere în sistem a nou-veniţilor. Dacă vom continua aşa, vom transforma capitalismul într-o structura oligarhică.

PD-L şi-a aratat limitele si tot ceea ce face este sa tergiverseze şi să clameze demagogic " realizarea reformelor" pentru a da iluzia schimbării. Nu cred că o societate întreagă poate fi mituită, dacă de asta este frică pentru următoarele alegeri. Nu mai pot oferi pedeliştii cadouri electorale astfel incat sa ajunga sa primeasca din nou girul populatiei. Nu pot să cred ca românii pot fi atât de masochişti J.

Important e ce va face USL îaninte şi după ce va prelua puterea. Am sintetizat câteva idei, care cred ca ar merita dezvoltate si dezbatute.

2011-07-13T05:33:00.000+03:00

"Există momente când el ( intelectualul ) trebuie să spună adevărul...Adevărul, care nu are de a face nici cu dreapta, nici cu stânga. Şi cred că aici intervine obligaţia intelectualului, iar a fi iresponsabil înseamnă a te alătura oricărui partid, mişcări, poziţii culturale sau politice, doar pentru că e cea dominantă sau, dimpotrivă, de opoziţie, sau peste ca este, pur şi simplu, la modă...Intelectualul poate foarte bine să fie angajat pentru o idee, important e să nu fie angajat de acea idee, şi, în consecinţă, obligat să o urmeze până la capăt."

Tony Judt, Europa Iluziilor

Iaşul merită mai mult !

2011-06-30T03:58:00.003+03:00

ante scriptum: scuze pentru întârzierea postării, nu am avut acces la calculator timp de câteva zile şi nu am mai apucat să postez articolul. Însă subiectul e peren ...:)

Citesc pe blogul dlui Florin Gheţău că Florin Constantinescu, pretendend din partea USL la preşedenţia Consiliului Judeţean, a afirmat: "PSD are primarul de Iaşi şi a câştigat în 2008 şefia Consiliului Judeţean. La primării suntem la egalitate cu PNL, 36-36, dar trebuie ţinut cont că noi avem municipiul Iaşi. În sondaje avem dublu faţă de PNL. Liberalii pot lua prefectura după alegerile generale sau pot avea candidaţi în alte judeţe. PNL n-a câştigat la Iaşi niciodată”.

Nu vreau să fac prejudecăţi de valoare, se prea poate ca dl. Florin Constantinescu să fie un profesionist desăvârşit. În mod cert imaginaţie poetică are, drept mărturie stau strofele hazlii de pe fiţuica răspândită în cutiile poştale din Iaşi:

Iată cum sună una din strofele cu care înceacă dnul Constantinescu să ne convingă de calităţile sale:

"Vine-acum un senator

Băiat bun şi muncitor,

Pentru binele ieşean

Vrea Consiliul Judeţean,

Să le dăm cu flit la restu`

E Florin Constantinescu!"

Dincolo de tonul fanfaron si dincolo de indigenţa stilistică, eu unul am aflat un lucru: Florin Constantinescu este senator !

Dnul Constantinescu mai spune ceva: PSD are primarul de Iaşi. Da, Gheorghe Nichita conduce administraţia ieşeană de vreo 9 ani. În tot acest răstimp, Iaşul nu a cunoscut o schimbare profundă. Ne cantonăm de aceleaşi probleme azi ca şi acum 9 ani: infrastructură proastă ( doar câteva peticeli înainte de campanie), lipsa investiţiilor străine, lipsa unui transport public măcar decent, lipsa unor politici inteligente care să transforme Iaşul într-un oraş atractiv pentru turişti şi multe altele. De asemenea, Primăria a fost încărcată şi fagocitată de clientela PSD-ului. După 9 ani de management ar fi trebuit să asistăm la o schimbare vizibilă şi sesizabilă(chiar şi pentru buzunar). Nu s-a întâmplat aşa. Nu trebuie zeci de mii de euro pe studii, lucrurile sunt evidente după părerea mea (şi a multor ieşeni ! ).

Spun asta pentru că observ o tendinţă a mass-mediei ieşene de a vorbi de un blat între PNL şi PSD la alegerile locale, iar asta e un lucru GRAV. În niciun caz PNL Iaşi nu poate fi părtaş la perpetuarea unei administraţii ineficiente. PNL Iaşi are, în mod cert, oameni mult mai capabili şi competenţi decât actualul primar. Unul din ei ar fi dl. Cristian Adomniţei. Sau dna Camelia Gavrilă. Sau dl. Mugur Cozmanciuc. Însă asta rămâne să aleagă ieşenii în sondajul care va desemna candidatul USL la primărie.

De aceea sper din toată inima ca liderii locali să înţeleagă că pentru PNL următoarele alegeri pot fi momentul istoric care să dea Iaşului o administraţie liberală şi că astfel zvonuri (blat Nichita-Fenechiu) nu sunt decât de colportări gazetăreşti.

Iaşul are nevoie să fie resuscitat, însă ne trebuie medici (politici) cu experienţă şi devotaţi ! Nu este timp de experimente, cu atât mai puţin cu medici care s-au remarcat mai degrabă cu peregrinări prin partide politice decât cu iniţiative concrete.

Iaşul poate şi trebuie să fie resuscitat de o viziune de dreapta a administraţiei, care să aerisească aparatul funcţionăresc supraîncărcat şi care să iniţieze odată proiecte importante care să scoată oraşul din negura în care a fost bagat de o administraţie cu vederi învechite.

"Proiecte importante" nu este o sintagmă goală. Duminica viitoare, pe 3 iulie, la Biblioteca Centrală Mihai Eminescu are loc lansarea Programului de Guvernare Locală a Partidului Naţional Liberal Iaşi, care va fi cuprins într-o carte.

Iaşul merită mai mult !

PNL, încotro ?

2011-06-25T19:46:00.005+03:00

La invitaţia lui Tudor Mihăescu voi face parte din echipa de redacţie a site-ului naţional-liberal.ro, demers online iniţiat cu scopul de a cerceta, dezbate şi analiza ansamblu de idei conţinute în gândirea şi doctrina liberală. Vă invit să-mi lecturaţi primul articol ! Aştept reacţii!

PNL, încotro ?

Ultimele isprăvi ale preşedintelui (declaraţia belicoasă la adresa Regelui Mihai, propunerea de reorganizare administrativă, modificarea Constituţiei – în general, toate elucubraţiile din mandatul său) şi reacţiile opiniei publice şi ale clasei politice cred că, într-un fel, au şi o coloratură pozitivă. Deşi dezbaterile reliefează mai degrabă patimi aprinse şi nu soluţii concrete, toată această tevatură poate (şi sper că o va face) limpezi puţin apele şi poate va clarifica unele aspecte care până acum, din pricina abuliei colective datorată tranziţiei, lipsei de cultură politică şi dezinteresului au fost ignorate sau aflate în penumbră.

Acum, de ce nu (?), se grupează monarhiştii şi republicanii, ies în evidenţă reformiştii, zărim pe cei cu apetenţă pentru valorile liberalismului sau conservatorismului, ne lămurim cu stângiştii sau putem identifica chiar şi elementele radicale din peisajul politic dâmboviţean.

Ceea ce pe mine mă interesează, însă, este viitorul dreptei şi liberalismului în România. Trebuie spus că, deşi PNL-ul a rămas fidel valorile dreptei de-a lungul ultimilor 21 de ani, nu a există încă o clarificare a doctrinei care să-i ghidează pe liberali în bătăliile politice. Anticomunismul fervent, îmbrăţişarea valorilor generale ale dreptei şi a statului de drept nu sunt suficiente. Integrarea în Uniunea Europeană şi afilierea la un grup parlamentar din PE nu a soluţionat ambiguitatea doctrinară a PNL-ului.

Din contră, dacă ar fi să ne uităm la poziţionarea ALDE în Parlamentul European, vedem că o putem încadra mai degrabă în tiparele stângii. Aşadar, afilierea la un curent european a Partidului Naţional Liberal nu numai că nu a clarificat aspectul doctrinar, ci mai mult a produs confuzie.

Sigur, la ultimul Congres, Crin Antonescu a candidat cu o moţiune de centru-dreapta (cu puternice şi binevenite accente conservatoare ), prin care a şi câştigat, în care multe aspecte de ordin doctrinar păreau soluţionate. Documentul respectiv, care oferă o întreagă paletă de răspunsuri la întrebări uzuale adresate de „nemultumiţii” care critică PNL-ul că se agaţă doar de valorizarea tradiţiei istorice, părea că oferă o direcţie de acţiune şi o identitate politică clară, însa a rămas în sertar şi nu s-a mai auzit nimic de el după. Alegătorul, în continuare, asimilează Partidul Naţional Liberal cu istoricul partid de secol XIX şi XX, acesta fiind principalul lucru care prin care este definit partidul Brătienilor la nivelul percepţiei publice.

Electoratul liberalilor, deşi pare-se că e unul fidel, nu votează pentru un corpus doctrinar coerent pe care PNL-ul îl propune, ci votează pentru nişte principii generale care fac referire la încurajarea iniţiativei private sau fiscalităţii reduse.

Aceste lucruri sunt îmbucurătoare, însă sunt suficiente ?

Cred însă că o viziune demnă de Europa obligă Partidul Naţional Liberal să fie mai ferm şi clar în privinţa conceptelor sale doctrinare. Alianţa cu Partidul Social Democrat nu trebuie să fie un motiv de reţinere, ci din contră. Există mai mult ca oricând riscul diluării imaginii pe care PNL-ul şi-a câştigat-o până în prezent. Liderii liberali trebuie să aducă mai mult în discuţie situarea PNL-ului pe dreapta eşichierului politic.

Detractorii care turuie într-una despre afilierea PNL-ului cu un partid socialist şi aluneacarea spre stînga sunt în mod cert tendenţioşi (că deh, îs detractori) şi nu ţin cont că măsurile propuse de USL până în prezent sunt în mod clar măsuri de dreapta (numai dacă ne raportăm la fiscalitate, propunerea USL-ului ar oferi cea mai reducă fiscalitate după `89).

În discursurile publice, liderii PNL fac, după părerea mea, exces la memorie când aduc în discuţie valorile politice care definesc acţiunea politică actuală, pledând mai curând pentru un discurs paseist

Totuşi, în contextul mondial al globalizării, într-un climat european al „porţilor deschise”, mai putem vorbi de un liberalism românesc aşa cum a fost el înţeles şi practicat de elitele liberale româneşti din secolul 19 şi 20?

Toţi liderii PNL se racordează la imaginea Brătienilor şi se autolegitimează ca liberali prin simplul fapt că sunt liderii unui partid care descinde din PNL-ul secolului 19 şi 20.

Este sănătoasă o astfel de abordare? Mai putem vorbi de un liberalism autohton, de un liberalism adaptat la realităţile româneşti? Putem vorbi de o a treia cale, de o politică de dreapta independentă de contextul mondial, de un liberalism naţional? Mai putem vorbi de acea acţiune politică a elitei liberale din secolul al XIX-lea când România de-abia se clădea sau de acea acţiune politică a elitei liberale din secolul al XX-lea traumatizată de exacerbarea naţionalismului sau de iluzia comunismului atunci când vorbim de clarificarea doctrinară a PNL-ului? Eu cred că nu. Descendenţa istorică nu poate oferi PNL-ului un argument doctrinar, ci mai degrabă oferă identitate şi legitimitate.

Dacă ar fi să facem o sondaj la nivelul omului de rând pentru a afla percepţia lui despre liberalism cred că ne-am îngrozi. Rezidurile gândirii marxiste şi, aşa cum am mai spus, lipsa de cultură politică, situează încă liberalismul ca o ideologie a celor egoişti, bogaţi, aparţinând unei tagme superioare din punct de vedere intelectual şi financiar, ca o ideologie neacesibilă omului simplu.

Propaganda comunistă şi lipsa unor dezbateri în spaţiul public (nerealizate, ce-i drept, de lipsa apetenţei pentru astfel de chestiuni a societăţii civile) a oferit liberalismului o aureolă mai degrabă negativă, egocentristă, a creat un mit fals ţesut în jurul liberalismului, care continuă să fie văzut ca o ideologie a capitaliştilor şi a banului, în fond, ca o ideologie de clasă. Lucru cât se poate de fals care poate fi combătut prin simplul fapt că liberalismul propovăduieşte egalitatea în faţa legii şi egalitatea şanselor.

Şi totuşi, unde se plasează Partidul Naţional Liberal? O abordare a liberalismului clasic, care are în centrul filozofiei sale persoana individuală cu libertăţile sale, indiferent de naţionalitate, rasă, confesiune religioasă, etnie sau opţiuni politice, este compatibilă cu viziunea PNL-ului de astăzi? Dacă da, atunci, cred eu, componenta naţionalismului etnicist – pentru că da, dacă facem referire la naţionalismul promovat de liberali în perioada antebelică şi interbelică vorbim de un naţionalism în care pe primul loc este pusă etnicitate – nu îşi mai găseşte loc în orientarea PNL-ului. Cazul secuimii este edificator în acest sens.

Cum împăcăm valorile conservatoare şi creştin-democrate alături de valorile libertarianismului şi a liberalismului clasic? Pot fi toate acestea, care ar necesita fiecare o dezbatere separată, să fie încadrate într-un corpus doctrinar unitar şi explicit asumat de către PNL?

În atare condiţii, cred că articularea doctrinară a Partidului Naţional Liberal este, după părerea mea, un obiectiv major (dacă nu primordial).

Ambiguitatea doctrinei ce stă în spatele PNL-ului nu poate fi productivă, în condiţiile în care farsa Băsescu, cu un discurs ce poate fi încadrat în toate tiparele ideologice (inclusiv cele de sorginte radicală!) ne obligă să fim mai atenţi la ideile proliferate în spaţiul public de oamenii politici şi să evităm în viitor ascensiunea unor astfel de mutanţi politici.

Un Nebun nu poate avea conştiinţa istoriei

2011-06-23T02:04:00.001+03:00

"Tot continuăm să considerăm că abdicarea Regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României. Din partea Regelui. Acesta este punctul meu de vedere. (...) Trebuie să recunoaştem că noi încă nu ne aşezăm corect valorile, de exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie Antonescu rămâne responsabil de holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria, nu ştiu ce... Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim-ministru. Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război, şeful de stat şi primul ministru doar pentru că unul a fost slugă la ruşi şi a lăsat ţara prin abdicare îl iertăm de toate păcatele?", a spus preşedintele Băsescu la B1TV.

Sunt siderat de afirmaţiile lui Traian Băsescu. Nu sunt un aprig monarhist, însă ceea ce a făcut actualul preşedinte nu e doar o ofensă la adresa instituţiei monarhice, ci o falsificare grosolană a istoriei şi o crasă lipsa de respect pentru un fost şef de stat. Sigur, e dreptul lui să interpreteze istoria aşa cum doreşte, însă o asemenea ieşire publică în calitate de şef de stat este incalificabilă, neavenită şi face dovada caracterului (dacă mai era nevoie) profund viciat şi pervertit, face dovada iresponsabilităţii, nesimţirii şi dispreţului pe care Traian Băsescu îl etalează tot mai făţiş faţă de propria ţară.

- O încălcare grosolană a istoriei pentru că mareşalul Antonescu, după ce Carol l-a însărcinat cu formarea guvernului, a devenit de facto conducătorul statului. Atribuţiile regelui, după decretul din 6 septembrie 1940, aveau mai degrabă importanţă simbolică, exercitarea puterii politice fiind aproape exclusiv în mâna primului-ministru. Practic, două atribuţii erau importante avea Regele: era şeful Armatei şi putea numi preşedintele Consiliului de Miniştri. De aceste două aspecte juridice s-au folosit iniţiatorii actului de la 23 august.

- O crasă lipsa de respect pentru foştii şefi de stat este un lucru normal pentru Băsescu (amintiţi-vă de atitudinea pe care a avut-o faţă de Emil Constantinescu şi Ion Iliescu când nu i-a salutat la un eveniment, deşi, protocolar, trebuia să o facă). În continuare cred că demnitatea pe care ţi-o oferă funcţia de preşedinte e una care transcede celei de simplu funcţionar al statului şi te obligă la o anumită conduită. Din păcate, avem un preşedinte care se comportă ca un mojic, ca un nomenclaturist notoriu. Mi-e ruşine ca un asemenea individ e preşedintele României şi resimt şi voi resimţi un profund de dezgust faţă de oricine va încerca să îi găsească circumstanţe atenuante ori va încerca să-i explice acţiunile într-un fel sau altul.

Diatriba impertinentă conţine şi elemente de înfierare proletară ("unora le dăm averile"), un limbaj tipic comunistoid. Ducerea în derizoriu a adevărului istoric şi un discurs în care se proliferează un elemente de clasă (îmbogăţiţi vs oropsiţii ) sunt dovada că individul ăsta se comportă ca un comunist şi nu mai are nicio justificare raţională pentru acţiunile lui. Nici măcar Iliescu nu şi-a permis să facă asemenea declaraţii.

Cred că prea multe explicaţii nu trebuie căutate şi găsite pentru a înţelege ieşirile acestui declasat, ci doar trebuie avut grijă ca temele pe care le lansează să nu producă dezbinare între republicani şi monarhişti pentru că frontul comun este şi trebuie să fie înlăturarea din funcţia de preşedinte a grotescului personaj.

De aceea, elogiile la adresa Monarhiei şi o atitudine agresivă de susţinere a personalităţii MS Regele Mihai, în urma inepţiilor spuse de Băsescu, cred că este o greşeală. Indiferent de opţiunea fiecăruia, monarhie sau republicanism, cred că sunt suficiente dovezi palpabile care definesc caracterul profund antidemocratic şi periculos pentru România a lui T. Băsescu şi care oferă suficiente argumente ca acest neavenit să fie înlăturat din scaunul de la Cotroceni.

P.S. Ce dezgustător poate fi Cristoiu, care se proclamă mare istoric ! După gafa cu 10 mai, acum nu a avut nici măcar bunul-simţ să spună ceva legat de subiect, comportându-se ca un penibil obedient.

Am participat ieri la o conferinţă despre comunism, susţinută cu multă erudiţie de Vladimir Tismăneanu, în care s-a vorbit (şi) despre comunism ca religie politică. Termenul nu e exagerat deloc, dovada fiind aceşti fanatici gen Ion Cristoiu.

După formidabila prelegere stau şi mă întreb cum de cineva atât de pregătit profesional şi cu o viziune despre comunism incredibil de profundă poate susţine public un neocomunist. Raportul pe care l-a coordonat, în care este condamnat comunismul ca fiind un "regim criminal şi ilegitim", asumat de preşedinte în Parlament, este precizat că 30 decembrie a fost o lovitură de stat a PCR şi URSS, iar abdicarea a fost forţată şi constituie unul din marile abuzuri ale comunismului. Aşadar, condamnăm comunismul şi vorbim de conştiinţa istoriei (un alt subiect abordat la prelegere). Unde e conştiinţa istoriei într-o asemenea declaraţie, în care Regele este ultragiat în cel mai josnic mod cu putinţă ( "slugă la ruşi" ) ? Care sunt efectele condamnării comunismului? Cuvinte frumos mânuite şi o pleiadă de neologisme nu rezolvă problema condamnării. Iar dacă vorbim de conştiinţă istorică, trebuie să discutăm cu oameni care în primul rând au o conştiinţă, ceea ce nu e cazul la Traian Băsescu.

P.S.2 Un alt susţinător a lui Traian Băsescu, Horia-Roman Patapievici, scria prin 1996 în celebra sa carte "Politice" (p.55), în care pângărea poporul român, o idee interesantă :

„Am putea regăsi legitimitatea prin monarhia care ne-a făcut odinioară mari; dar poporul meu îşi urăşte Regele şi îşi adoră Nebunul. Regelui nu i se poate ierta superioritatea, majestatea, faptul de a nu ne fi înjosit niciodată; nu îi putem ierta nici faptul că l-am trădat. Demisiunea este la români o veche obişnuinţă. Ca şi incompetenţa".

Concluzia mea: Un Nebun nu poate avea conştiinţa istoriei.

Răspunsuri

2011-06-11T20:36:00.011+03:00

În urma penultimului articol am fost etichetat ca fiind anti-liberal, fundamentalist religios, habotnic, având o gandire limitată. de secol XIX, xenofobă. Mi s-a sugerat chiar că ar fi incompatibil un discurs cu referire la valorile religioase cu activitatea în spaţiul politic, cel din urmă mediu fiind "prea infect" pentru a putea face parte din el.

Astfel de mentalitate este una discrimatorie şi neadecvată pentru secolul XX, mi s-a mai sugerat, fiind chiar acuzat ca am în discurs nuante de legionarism.

Patru persoane ( de bună-credinţă ) au fost cele m-au determinat să scriu acest articol.

Din respect pentru cei care au citit articolul şi au fost confuzi în legatura cu credintele mele politice ( din prisma faptului că, poate, nu am fost destul de coerent ) şi au tinut sa îmi pună unele întrebări fără să arunce anateme, am să fac un scurt gest de "marturisire" a ideilor şi opţiunilor mele politice, la care am meditat şi în care, acum, la 22 de ani, mă regăsesc.

Vreau sa incep cu un lucru, de ce sunt liberal. Adeziunea în randurile unui partid politic care îşi asumă valorile identitare ale dreptei şi liberalismului nu este un răspuns că acţionez în spirit liberal ( este, poate, doar cadrul de exprimare politică ). Cădem prea des în capcana relativismului şi etichetăm ca fiind liberali pe cei care doar spun că sunt liberali, care îmbrăţişează o serie de valori unanim valabile democraţiei precum respingerea oricărei forme de totalitarism, neacţionând ca atare.

"Liberal prin raţiune" surprinde, cred, cel mai bine atitudinea mea politică, sintagma pe care o şi folosesc în prezentarea mea pe blog. De aceea, cred, termenul de liberal îi descrie pentru cei care practică liberalismul (termen, totuşi, vag), nu pe cei care sunt liberali prin apartenenţa la un grup politic sau o mişcare care se pretinde a fi "liberală" .

Cum liberalismul nu se revendică de la un text canonic, precum marxismul sau fascismul, iar a fi liberal nu inseamna a te incadra într-un şablon stereotipic, impus de un text fondator sau de un manifest politic, "aria" de manifestare la nivel politic a unui liberal este mare şi poate fi diferită, variind în funcţie de climatul social, educaţia şi construcţia individuală sau chiar personalitatea acestuia. De aceea, cei care şi-au construit o viziune despre "aspectul" liberalismului şi comportamentul liberalului şi nu accepta şi alte conceptţi, nuanţe şi idei greesc şi ei înşişi acţionează antiliberal.

Sigur, principiile de baza ca libertate, unicitatea individului, piaţă liberă, stat minimal, toleranţa, proprietate privată, pluralism etc. sunt numitorul comun al liberalilor, însă liberalismul, cu variatele sale forme care au apărut de-a lungul timpului sau diferintele de forme pe care le-a îmbrăcat în diferite ţări oferă posibilitatea ca "adepţii" săi să îşi manifeste în mod diferit "spiritul liberal", plecând de la insăşi premisa că putem vorbi de variante diferite ale liberalismului.

Practic, "frumuseţea" liberalismului pentru mine rezidă din faptul că nu neapărat conţinutul ideilor (diverse şi uneori contradictorii) sunt cele care primează, ci că sunt prezentate într-o modalitate nedogmatică, cu posibilitatea failibilităţii şi cu conştientizarea riscului ca ele nu sunt imuabile, incorectibile şi că nu sunt răspunsul la toate problemele societăţii ( sintagma preluata din Betrand Russel ).

Un liberal este cel care ascultă şi ia în considerare critica, posibilitatea erorilor din concepţia sa despre lume şi viaţă ( la nivel politic, la care noi ne referim ) şi, dupa o filtrare riguroasă, adminte sau refuză eventualele corecturi în atitudinea sa în urma "reproşurilor" ce i se aduc. Eu am luat act de toate reacţiile, chiar şi pe cele add personam, şi imi dau seama ca sunt lucruri pe care trebuie să le indrept.

Eu aşa văd liberalismul ( pentru că am fost etichetat ca fiind anti-liberal ) prin prisma simţămintelor şi lecturilor mele. Aşa mă indentific ca liberal, în esenţa acestor lucruri activez politic şi mi le asum conştient.

Totuşi, sunt câteva lucruri de nuanţă pe care vreau să le clarific în legatură cu credinţele mele politice.

- Sunt pentru un Stat laic, pentru o separaţie a Bisericii de Stat adevarată pentru că istoria ne-a arătat cât de dăunătoarea este interferenţa celor două. Nu sunt însă pentru separaţia societăţii de Biserică, consider că Statul nu trebuie să intervină în nicio direcţie în acest şi să nu interfereze în niciun fel în viaţa privată a oamenilor. Aşadar, scoaterea religiei din programa şcolară sau interzicerea icoanelor în şcoli sunt, pentru mine, o acţiune a Statului de separare a religie de societate. În mod cert trebuie reevaluate manualele de religie ( elemente de îndoctrinare, de multe ori, prin conţinutul lor) şi o selecţie mai riguroasă a profesorilor de religie este necesară. Însă discuţia de fond, scoaterea religiei din programa şcolară ( acum are statut facultativ ), nu mi se pare ca o acţiune normală a Statului.

- Inainte de a fi liberal sunt, şi afirm cu fermitate, creştin. E răspunsul la cei care m-au acuzat, în cea mai mare parte, de atitudini religioase într-un context impropriu. Trebuie sa spun limpede că nu pot concepe ca omul ( politic în cazul de faţă ) îşi poate separa credinţa în funcţie de situaţia în care se află, indiferent unde se găseşte el ( în Parlament sau pe Lună ), deşi e acuzat de prozelitism, fanatism sau legionarism. De asemenea, nu pot concepe că viaţa de creştin e incompatibilă cu activitatea politică, indiscutabil un mediu viciat care te predispune la păcat. Însă difera cu mult fenomenul politic de societatea civilă ? Nu e acelaşi mediu "impropriu" ? Nu gasim şi în societatea civilă corupţie, infamie etc ? Nu înseamnă, însă, că trebuie proliferat un astfel de discurs ( cu referiri la religie ), în niciun caz. Dar nici nu poţi pretinde ca în sfera politicului acţionezi ca un ateu, pentru a nu leza şi pentru a nu discrimina pe nimeni şi nici nu pot gândi că cei care acţionează în domeniul politicului nu sunt influenţaţi când iau decizii de credinţele, obiceiurile sau tradiţiile lor. Laicizarea actului politic nu înseamnă, în niciun caz, ateizarea lui.

- De aici, in mod firesc, se nasc si reactiile mele faţă de homosexualitate sau parade-gay, de exemplu. Le respect libertatea de a acţiona cum voiesc în spatiul privat şi nu nicio instituţie a statului nu are voie să actioneze în vreun fel. Le respect dreptul de a marşălui pentru a-şi cere drepturile, dar nu pot fi de acord pentru drepturile pe care ei le pretind, adică legiferarea căsătoriei între homosexuali sau recunoaşterea lor ca minoritari discriminaţi. Nu aş vota niciodată în Parlament o asemenea lege – dacă aş fi în situaţia asta - pentru că sunt un susţinător al familiei şi doresc să trăiesc într-o societate normală. NU pot concepe homosexualii ca o minoritate, nu ii pot pune in aceeasi oală cu o minoritate religioasă, cu o minoritate etnică sau cu orice fel de minoritate din cauza faptului că nu indeplinesc statutul de minoritate ( homosexualitatea nu e o boala genetică, nu e un conportmanet stabil – homosexualiatea se poate schimba, nu e o situatie moştenită sau cu care homosexualii s-au născut).

- De aici – din credinţa mea religioasă – empatizez cu valorile creştine pe care cred ca trebuie să se edifice societatea românească, ţinând, bineînţeles, cont de libertatea de conştiinţă a fiecăruia şi pluralismul confesional. Nu văd unde este problema în a afirma că îţi doreşti modelul creştin ca mod îmbinare a valorilor exprimate politic. Nu e nimic nou sub soare, sunt atâtea partide creştin-democrate în Europa care militează pentru asta şi chiar faimosul Barack Obama, în discursurile sale publice, face referire la valorile creştinismului. Nu e o viziune păşunistă, chiar dacă ateismul este în creştere în statele vestice, iar societatea românească nu poate fi numită una creştină în adevăratul sens al cuvântului. Valorile creştinismului prezente în acţiunea politică a unui individ nu înseamnă îndoctrinare religioasă sau prozelitism !

- Nu sunt xenofob dacă mă refer la situaţiile neplăcute din Vestul Europei ale imigranţilor şi atrag atenţia că noi, românii, trebuie să la prevenim şi să învăţăm din ele. Ele sunt realităţi şi trebuie luate ca atare.

"Aiasta nu se poate, Măria Ta !"

2011-06-06T19:32:00.006+03:00

Cred că ne-am lămurit asupra caracterului şi tacticilor diversioniste ale actualului presedinte şi proiectul său de revizuire a Constituţiei a demonstrat lipsa de scrupule şi lipsa de conştiinţă a intereselor statului. Reacţia imediată a lui Crin Antonescu, deşi neelaborată, a fost fermă şi corectă : "Nu discutăm despre revizuirea Constituţiei pe picior şi când vrea Băsescu".

Astăzi, mare mi-a fost mirarea când văd că USL va depune miercuri 3 proiecte de lege la Camera deputaţilor, ca reacţie la reforma Constituţiei propusă de Administraţia prezidenţială.

"Conform surselor citate, unul dintre proiectele legislative care vor fi propuse se va referi la reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.

Un al doilea proiect de lege vizează modificarea sistemului de vot, propunând alegerea parlamentarilor tot în sistem uninominal, după modelul care funcţionează în cazul primarilor. Astfel, USL propune dobândirea mandatelor de parlamentari de către candidaţii care câştigă cele mai multe voturi în colegii.

O a treia lege care va fi propusă de USL prevede interzicerea migraţiei politice, stabilind că un parlamentar ales sub sigla unei formaţiuni îşi pierde mandatul dacă demisionează din partidul respectiv."

O discuţie pe cele trei propuneri este tardivă şi nefolositoare ( cele trei propuneri nu fac cinste valorilor democraţiei şi parlamentarismului, după părerea mea ). Problema majoră este că reacţia USL este una necumpătată şi neinspirată şi nu diferă de comportament politic cu care ne-am obişnuit în ultimii 21 de ani. Nu poţi să vii cu trei proiecte atât de importante la în Parlament "pe picior", doar ca să arăţi că îi poţi da peste nas lui Băsescu, fără o dezbaterea serioasă avută în prealabil cu structurile de conducere ale partidului şi cu reprezentaţii importanţi ai societăţii civile.

Acest tip de atitudine este specifică diversioniştilor pedelişti care se folosesc fără scrupule de "corzile sensibilie" ale cetăţenilor pentru a se erija în "apărători ai poporului". Tranzacţionarea unor principii solide care au definit Partidului Naţional Liberal (Parlament bicameral, reprezentativitate serioasă a cetăţenilor în Legislativ) şi naivitatea de a intra în jocul meschin a lui Băsescu este nocivă şi denotă imaturitate politică.

Cred că răul profund al politicii româneşti în momentul actual este Băsescu şi clica lui de fripturişti, însă nu este o soluţie ca alternativa USL să recurgă la aceleaşi manevre politicianiste pentru extirparea acestui râu. Cred că o însănătoşire a climatului politic se poate face doar cu conştiinţa faptului că elemente definitorii ce ţin de democraţie nu pot fi folosite ca "arme politice" şi nu se poate abdica de la ele de dragul luptei politice.

Îmi vin în minte memorabilele cuvinte ale lui Lascăr Catargiu : "Aiasta nu se poate, Măria Ta!"

Continuarea taifasului de azi-noapte. Acum ...monolog :)

2011-06-05T03:20:00.014+03:00

Aseară, tot cam pe la ora asta ( 3:00 a.m. ), eram în oraş cu nişte prieteni într-o discuţie aprinsă despre creştinism, Dumnezeu, evoluţia civilizaţiilor şi ...multiculturalism. Eu apăram ideea cum că valorile identitare ce ţin de tradiţia şi spiritualitatea naţională trebuie conservate şi în acest sens trebuie întreprinse acţiuni ferme pentru a stopa alterarea lor. Ei apărau ideea cum că o civilizaţie culturală puternică va rezista în fata "invaziei"altei culturi, altminteri merită să dispară, propovăduind un fel de darwinism cultural.

Acum citesc un curs despre Istoria ideii de Europa pentru examenl de marţi şi îmi dau seama că tot un soi de...multiculturalism a distrus şi Imperiu Roman. Popoarele barbare care au mărşăluit în imperiu nu avea capacitatea civilizaţională şi culturală a romanilor. Într-un melanj ce se dorea a fi mulţumitor pentru toată lumea, s-au făcut concesii popoarelor nomade ( concesii de ordin religios, de exemplu ), într-un sincretism general, în virtutea gândului că se va ajunge la un consens, lucru urmărit cu obstinaţie de oamenii politici din vremea respectivă pentru a avea linişte şi pentru a-şi menţine puterea politică.

Principiul romanizării a devenit caduc, fiind înlocuit de un fel de multiculturalism incipient. Iar rezultatul îl ştim.

Cam acelaşi lucru se petrece şi acum. Urmărind forţa de munca ieftină, ţările europene ( îndeosebi cele vestice ) - sub paravanul Uniunii Europene - au lansat clişeul, devenit element de propagandă oficială, a multiculturalismului, a "unităţii în diversitate". Rezultatul a fost exprimat clar chiar de liderii celor mai puternice state europene ( Angela Merkel, David Cameron, Nicholas Sarkozy ), care au afirmat deschis eşecul acestei politici.

Fenomentul islamizării Europei - o realitate ce nu mai poate fi ascunsă - , infracţionalitate ridicată a imigranţilor în ţările "multiculturale ( în care ţiganii ocupă un loc de frunte ), nerespectarea normelor de conduită socială şi neadaptarea "nou-veniţilor" la rigorile societăţii, creşterea numărului de atentate ale fundamentaliştilor religioşi, creşterea numărului de cerşetori sunt doar câteva realităţi întâlnite în ţările cu un număr mare de imigranţi.

România, care nu peste foarte mult timp ( 15-20 de ani - cu condiţia să nu mai avem un Băsescu şi un Boc în fruntea ţării ) cred că se va confrunta cu aceeaşi situaţie, trebuie să înveţe din eşecul statelor occidentale a căror politică agresivă multiculturalistă a dus la alterarea specificului naţional, lucru ce se doreşte a fi îndreptat acum. Bine, nu putem omite realizările, cel puţin în domeniul construcţiilor, realizate cu ajutorul imigranţilor, multe dintre aceste realizări stând chiar la baza prosperităţii economice a respectivelor state.

De asemenea, nu putem nega metamorfozarea la care, firesc, este supusă orice civilizaţie odată cu trecerea timpului şi schimbarea climatului istoric - industrializare, tehnologizare etc. Cred însă că această metamorfozare culturală trebuie să se producă natural, nepuând fi de acord cu o atitudine pasivă şi dezinteresată când vine vorba de apărarea şi conservarea propriilor valori - mai ales dacă facem referire la cele de ordin spiritual.

Cred însă că soluţii se pot găsi pentru un echilibru. Însă, despre asta, poate într-un articol viitor, după examen. Sau după încă un taifas ca cel de aseară. :-)

Femeia ≠ maşina

2011-06-04T12:56:00.012+03:00

Din capul locului trebuie spus că "Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său; parte bărbătească şi parte femeiască l-a făcut" şi că toţi cei care abuzează de citate biblice sau se folosesc de clişee ce ţin de spiritul patriarhal al societăţii (în cazul nostru practică preponderent întâlnită) să ateste a priori dominaţia bărbatului asupra femeii în cadrul speciei noastre viciază înţelesul Scripturii şi dau dovadă de obscurantism.
Personal, îmi repugnă ideea că ar trebui să îmi petrec viaţa de cuplu cu o cineva care îmi este inferior. Cred că fiecare dintre cei doi (bărbat - femeie) ar un rol aparte în angrenajul societal, familial etc. Însă despre raportul bărbat-femeie din punct de vedere creştin sau laic altădată.
Ideea era alta. În mod cert există o gândire de tip falocratic prezentă încă în mentalul colectiv, pe care o dezavuez, aşa cum există şi o gândire raţională (aşa o numesc eu) care pune semnul de egalitate între femeie şi bărbat.
Trebuie să recunoaştem că cea dintâi predomină, de aici pornindu-se o adevărată luptă a femeilor de emancipare pentru a le fi recunoscute drepturile şi a pentru a fi puse pe picior de egalitate, a cărui principal oponent îl constituie o atitudine ostilă şi indiferentă a bărbaţilor referitoare la acest subiect. Declaraţii belicoase au fost spuse, tratate au fost scrise şi manifeste au fost redactate de feministe cu gândul că într-o zi li se vor face dreptate şi egalitatea de sexe va domni pe Pământ. Sigur, progrese au fost făcute şi nu mai putem vorbi de îngrădiri sau privaţiuni discriminatorii ostentative, în societăţile civilizate femeiea reuşind chiar să-şi croiască un statut de "femeie de succes" , însă şi aici văd o nuanţă de segregare.

Totuşi, vă invit să citiţi comentariile articolului de aici , oarecum simptomatice pentru acest subiect.
Nu e cumva o situaţie în care majoritatea femeilor se complac cu statutul lor impus de sexisti ? Pe mine mă înduioşează să văd un reprezentant al speciei umane (bărbat sau femeie) comparat cu o maşină. Iar când asemenea "strategii de marketing" - şi aici mă refer la conţinutul mesajului - au ca imagine în mare parte din cazuri femei îmi pun întrebarea dacă nu este o luptă surdă a feministelor. Însă, când citesc commenturile adiacente articolului, încep să mă dumiresc ...

P.S. Apelez la inteligenţa celor care vor citi articolul să înţeleagă esenţa mesajului. Nu am o mentalitate vetustă, iubesc progresul şi îmi plac strategiile de marketing inteligente :).

Constituţia lui Traian Băsescu

2011-06-02T21:00:00.007+03:00

Dl. Presedinte a mai lansat o fumigenă. Din păcate mişcarea lui nu deturnează doar atenţia opiniei publice de la problemele reale cu care se confruntă România, ci îmi deturnează şi mie atenţia de la scrisul licenţei şi pregătirea examenelor. Astăzi am apucat să văd înregistrarea cu anunţul său de ieri şi mărturisesc ca aprox. 3 ore am fost total rupt de preocupările care ar trebui sa le aibă un student care este în preajma susţinerii licenţei şi am să încerc să creionez câteva gânduri care mi-au venit după ascultarea anunţului şi citirea pe de-a-ntregul a propunerilor de modificare.
Intenţia de modificare a Constituţiei, anunţată ieri, reliefeaza mintea antidemocratică a actualului preşedinte. Viziunea lui Traian Băsescu asupra Constituţiei, dacă aveţi răbdarea şi o citiţi, m-a lăsat perpelex nu pentru că aveam îndoieli asupra caracterului său antidemocratic, ci pentru tupeul său de a transpune în legea fundamentală a ţării reperele sale antidemocratice şi populismul său deşănţat.
Pentru început, trebuie punctate câteva lucruri :
1. Traian Băsescu dezinformează când spune că modificarea Constituţiei a fost o practică des întâlnită în istoria recentă. Da, dar Constituţia din 1866, 1878, 1923, 1948. 1991, 2003 nu au fost realizate sau modificate în urma unor deficienţe de funcţionare a Statului român, ci că oamenii politici din vremea respectivă au fost forţaţi de împrejurările interne ( venirea lui Carol, proclamarea României ca Regat, mărirea graniţelor, schimbarea regimului autocratic ) sau de împrejurări externe ( obţinerea Independenţei, proclamarea României ca republică în urma presiunii sovietice, aderarea la NATO sau UE).
2. Demersul preşedintelui este total ilegitim şi nefondat : actuala Constituţie precizează clar că Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele României la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau alsenatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot ( art. 150, lit. b ). Nu am auzit niciun cuvinţel din gura actualului Guvern despre un asemenea demers. Bine, nu că ar fi avut vreo relevanţă ca Boc să reproducă un ordin în acest sens, însă e revoltător şi sfidător cum preşedintele care nu respectă nici măcar procedurile de revizuire a actualei Constituţii are curajul să propună modificări asupra textului legii fundamentale.
3. Parlamentul actual nu mai este reprezentativ pentru a statua asemenea demers – grupuri parlamentare fondate pe migraţie politică, majoritate parlamentară obţinută de actuala Putere prin transfer de parlamentari, aceasta este imaginea actualului Parlament.
4. Demersul său are şanse minime de finalitate, fiind practic imposibil ca două treimi din parlamentari să adopte inepţiile preşedintelui.( art.151, alin. 1 - Proiectul sau propunerea de revizuire trebuie adoptată de Camera Deputaţilor şi de Senat, cu o majoritate de cel puţin două treimi din numărul membrilor fiecărei Camere. ) ceea ce arată intenţia reală de diversiune.
5. Preşedintele nu mai are legitimitatea morală să se angreneze într-o asemenea dezbatere, cota sa de încredere în rândul populaţiei sub 20 %.
Nu sunt jurist, sunt profan domeniul dreptului, însă câteva lucruri de bun-simţ pe care le-am observat din propunerile de modificare sunt amendabile din prisma bunului-simţ măcar.
- În primul rând, ideea de republică este subminată prin propunerea privind statutul Judecătorilor. Aceştia în momentul actual se supun doar legii ( art. 124 Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. ) Conform viziunii de tip băsescianist, actualul articol ar trebui modificat astfel : Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai Constituţiei, legii şi Curţii Constituţionale. Adică unei instituţii care prezintă dubii certe de imparţialitate şi în care membrii săi sunt aleşi politic.
- Documentele fiscale nu pot fi supuse controlului judecătoresc conform gândirii lui Traian Băsescu ! Adică principiul nimeni nu e mai presus de lege pentru actualul preşedinte nu are nici o valoare ! Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepţia celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum şi a actelor de comandament cu caracter militar, precum şi a celor care privesc politicile fiscale şi bugetare. Instanţele de contencios administrativ sunt competente să soluţioneze cererile persoanelor vătămate prin ordonanţe sau, după caz, prin dispoziţii din ordonanţe declarate neconstituţionale. – aşa arată propunerea de revizure.
- Nu în ultimul rând, scăderea numărului de parlamentari la 300 şi eliminarea imunităţii parlamentarilor, nu şi preşedintelui ! Denotă caracterul insidios şi antiparlamentar al preşedintelui, profitând că forul legislativ se bucură de o "cotă de încredere" foarte scăzută şi urmărind sporirea şanselor de şantabilitate a reprezentanţilor naţiunii. Cu un parlament de 300 persoane, cu parlamentari şantajabili şi cu un preşedinte al Legislativului ca Roberta Anastase ne putem lua adio de la puterea legislativă, Marea Adunare Naţională fiind mai aproape decât ne putem imagina.

Ar mai fi mai multe lucruri de punctat. Ideea principală este că actualul preşedinte al României este un real pericol pentru democraţia românească, ceea ce rezidă foarte clar din propunerile sale modificare a Constituţiei. O republică în care puterea să fie concentrată în mâna preşedintelui, în care puterea judecătorească să fie la cheremul preşedenţiei şi Curţii Constituţionale, în care parlamentul să fie slăbit şi şantajabil şi arestabil sunt doar câteva din intenţiile lui Traian Băsescu.
În 1934, când regele Carol al II-lea dădea semne din ce în ce mai serioase de încălcare a prevederilor Constituţiei şi a legilor, Gheorghe I. Brătianu afirma : Ordinea se sprijină pe lege. Ea nu se poate întemeia pe abuzuri (...). Tirania duce la anarhie. Noi cerem respectul legii, de jos în sus, ca şi de sus în jos. ( ...)Nimeni nu poate fi biruitor împotriva adevărului şi împotriva naţiunii.
Se pare că situaţia nu diferă prea mult .

Dreapta românească şi gluma proastă PD-L

2011-05-18T00:53:00.009+03:00

În mai toate ieşirile din presă, liderii Partidului Democrat-Liberal, cu oarecare mândrie partinică şi cu mult sarcasm, acuză Partidul Naţional Liberal de deviere spre stânga şi numesc Uniunea Social Liberală ca fiind Uniune Socialistă. Ridicoli şi plini de aroganţă, domnii guvernanţi din PDL reiau mereu şi mereu, ca un magnetofon, aceeaşi placă frivolă.
Liderii PD-L dau dovadă de un grosolan fariseism pozând în apostolii democraţiei şi liberalismului.
Nu pot fi îndreptăţiţi să vorbească despre dreapta şi valorile liberale continuatorii unui partid politic care îşi are rădăcinile în Frontul Salvării Naţionale - din punct de vedere juridic, Partidul Democrat-Liberal este continuatorul Frontuolui Salvării Naţionale, după cum Partidul Social Democrat este disidenţa FSN - şi care a fost autodeclarat socialist ( PD a făcut parte din Internaţionala Socialistă până în 2005).
De asemenea, nu se pot erija în moralişti cei care au făcut alianţă cu PSD-ul în 2009 şi care acum sunt în alianţă cu un partid ( de fapt, o enclavă de politicieni ambulanţi ) de stânga - UNPR.
Partidul Naţional Liberal şi-a asumat - şi trebuie să o facă în continuare mai tranşant - o platformă politică de centru dreapta, de la 20 de ani de la reinstaurarea democraţiei şi de limpezire a situaţiei pe eşicherul politic, după 20 de ani de frământări şi confuzii politice. Spun la 20 de ani de la reinstaurarea democraţiei pentru că în primii 10-15 ani după 89 , într-o societate de-abia eliberată de trauma comunistă, nu puteam vorbi de orientări doctrinare, ci mai degrabă de viziuni anticomuniste şi valori generale ale democraţiei. Definirea coerentă a corpusului ideologic a fiecărui partid trebuie să constituie un deziderat, având în vedere aspiraţiile europene moderne(multe dintre ele atinse) ale României.
Din păcate PD-L, partid care se revendică fraudulos ca fiind de dreapta, duce în derizoriu o dezbatere autentică despre valorile şi principiile dreptei şi liberalismului. Nici prin reformiştii săi, nici prin politicile sale, cu atât mai puţin prin geneza sa, PD-L nu poate pretinde că deţine rolul de propovăduitor al dreptei româneşti, cu excepţia prezenţei sale la structurile Partidului Popular European. PD-L nu este niciun mai mult nici mai puţin decât o adunătură militarizată cu un discurs non-ideologic şi populist.
România are nevoie de un partid capabil să ofere un regim autentic de dreapta, sensibil la valorile creştine şi apropiat de tradiţie, care apără libertatea şi încurajează dezvoltarea individului şi iniţiativa privată, care serveşte intereselor întregii societăţi prin economia de piaţă şi are ca unică opţiune economică capitalismul, fiscalitate redusă, oferă egalitate în faţa legii şi egalitate de şanse, care militează pentru un stat suplu şi pentru reducerea birocraţiei.
Partidul Naţional Liberal poate fi ( în mare şi este ) catalizatorul unor astfel de idei şi forţe, iar descendenţa istorică îi cere să grăbească paşii pentru a stopa această cangrenă numită PD-L. Legitimitatea dreptei este un discurs esenţial pentru PNL, din fericire adus în atenţia publică în ultimul timp de toţi mai mulţi lideri ai PNL, mai ales în condiţiile în care impostura PDL-L-ului care se pretinde de dreapta produce confuzie în rândul electoratului.
Iar o dovadă că PNL poate fi partidul care oferă un regim autentic de dreapta, cel puţin la nivel economic, o aveţi mai jos :

Jurnalist: Ați stabilit cum rămâne? Cotă unică sau impozitare progresivă?
Varujan Vosganian: În legătură cu cota unică, încă nu a fost luată decizia politică la nivelul coordonării. Pot însă să vă spun care este poziția noastră. Liberalismul, dreapta politică sunt legate în mod tradițional de reducerea și simplificarea fiscalității. Cota unică a fost o măsură pe care noi am socotit-o importantă și care a dus la o alocare a unor venituri suplimentare categoriilor de mijloc, care în acest fel au căpătat comportament economic. De aceea, noi socotim că prioritar în acest moment este să reducem fiscalitatea și putem discuta cu Partidul Social Democrat o formulă în care să putem desface impozitarea veniturilor pe mai multe nivele, însă condiția noastră este ca niciunul din aceste nivele să nu depășească 16%. Așadar, pentru noi, o formulă în care cota pentru salariile mai mici ar coborî cu câteva procente, putând chiar să mergem pe o formulă în care să coborâm de ansamblu impozitarea pe venituri să spunem două tranșe de 10% și 15%, este o formulă care nu numai că nu afectează cu nimic, dar consacră gândirea noastră de dreapta privind reducerea fiscalității.
De altfel, pot să vă spun că având în vedere situația dramatică în care e economia românească astăzi, soluțiile de ieșire din criză poartă mai degrabă o amprentă practică, decât una ideologică. Dar în această privință suntem de acord că trebuie să facem un pas în sensul reducerii fiscalității, atât la profit, cât și la salarii, cât și în ceea ce privește regimul TVA, mai ales la anumite componente. De asemenea, credem că trebuie să ne aplecăm mai mult și pe reducerea contribuțiilor de asigurări sociale și pe regimul fiscal al angajărilor pentru tinerii până în 25 de ani și trebuie să vă mărturisesc că aceasta este, de asemenea, o prioritate, persoanele de peste 55 de ani care rămân șomere și care pe evaluările noastre îngroașă rândurile șomajului structural.

Transcrierea declarației de presă susținute de vicepreședintele PNL, Varujan Vosganian, la finalul ședinței BPC 17 mai 2011 o aveţi integral aici

Cu ce se ocupă intelighenţia...

2011-05-01T08:28:00.003+03:00

După o abstinenţă de câteva săptămâni, timp în care am reflectat la rece experienţa alegerilor ce tocmai au trecut şi mi-am conturat mai clar priorităţile, revin la vechile mele obiceiuri internautice.
Mulţumesc tuturor pentru gratulările şi încurajările adresate după alegerile CSL. Este măgulitor că atât de multe persoane m-au susţinut într-un proiect atât de temerar. Asta mă obligă sa fiu mai consecvent şi responsabil în activitatea mea politică.
Am avut multe de învăţat şi cu siguranţă mă simt mai puternic după această experienţă. Urmează o nouă direcţie pentru mine în activitatea politică, iar o activitate mai constantă pe blog este unul din obiectivele care mi le-am propus.
Nu pot să fiu pasiv la atacurile tot mai dese şi nedrepte care urmăresc denigrarea lui Crin Antonescu şi implicit a Partidului Naţional Liberal.
Ipocrit să fii să nu recunoşti valoarea profesională a unora ca Andrei Pleşu, Vladimir Tismăneanu ori Mircea Cartărescu. Oameni de o reală erudiţie care şi-au câstigat notorietatea publică prin realizări remarcabile pe plan academic. Însă atacurile tot mai furibunde şi înfierate împotriva preşedintelui PNL, persiflările continue şi denigrările tot mai dese, care au un ecou public notabil, trebuie contraatacate pe toate căile de internauţii liberali pentru că sunt injuste şi fac parte din arsenalul propagandistic orchestrat de tartorul de la Cotroceni, în ciuda faptului ca "inculpaţii" resping cu fervenţă eticheta de "băsescianişti".
Imparţialitatea pe care tot o proclamă cohorta de sicofanţi nu are acoperire dacă arucăm o privire pe "analizele" politice ale acestora. Observăm o disproporţionalitate evidentă între subiecte în care sunt analizate "realizările" lui Boc ori mandatul lui Traian Băsescu şi subiecte în care cu virulenţă este demonizat Crin Antonescu pentru "pactul său cu diavolul", "distrugerea PNL-ului şi a valorilor dreptei", "deviaţii de stânga" etc. Asta în condiţiile în care urgisirea la care ne supune duetul Boc-Băsescu ar trebui totuşi să constituie preocuparea constantă a fiecărui "analist" politic, având în vedere că ei sunt cei care gestionează acum afacerile statutului.
Sa luăm (deocamdată ) doar un caz: Vladimir Tismăneanu.
La o privire generală asupra articolele lui în care tratează subiecte ce ţin de politica românească vedem în proporţie de aproape 100% anateme subiective şi atacuri delirante asupra lui Crin Antonescu. Niciun cusur nu a fost detectat în regimul Băsescu de zelosul anticomunist, nicio vorbuliţă despre sumbra activitate a epigonului Boc. Ar fi anormal, având in vedere sinecurile care îi sunt oferite de Basescu&co. Atributul de "Zelig al politicii româneşti" ( atribut cu care a fost "gratulat" Crin într-un articol ) cred ca i s-ar potrivi însuşi lui Tismâneanu. În timpul mandatului lui Ion Iliescu ( 2000-2004 ) a scos o carte de interviuri cu acesta în care nu a amintit nimic de mineriade şi a obţinut, printre altele, o vilă de protocol la mare.* Cuvinte frumos mânuite în care denigrează orice acţiune a liderului PNL nu este în niciun caz o dovada de imparţialitate, asa cum penibil afirmă. Meritele sale pentru realizarea Raportului Final îi sunt umbrite de faptul că nu întreprins nicio acţiune pentru ca cei proscrişi pentru faptele reprobabile din perioada comnunismului să fie judecate( pe lângă nenumăratele incoerenţe si inechităţi, ca analiză textuală, a unor subiecte cu adevărat importante ) şi eticheta de "comandă politica" conferita de unele personalităţi din istoriografia românească documentului cred că are acoperire.
Deşi dotat cu o pregătire şi inteligenţă indiscutabilă, Vladimir Tismăneanu se comportă ca un simbriaş docil din echipa de clevetitori ai lui Traian Băsescu, iar articolele sale în niciun caz nu reflectă obiectivitate.
Astfel de atacuri, din ce în ce mai dese şi canalizate într-o sigură direcţie ( ponegrirea lui Crin Antonescu ) sunt dovada că liderul PNL este cel mai periculos adversar al "sectei lui Basescu"** şi a partidului non-ideologic PDL.
*Informaţie aflată pe pagina de fb a unui amic şi confirmată de căutările mele internautice
**Denumire dată de ludicul Bogdan Duca

Acţionează alături de mine !

2011-03-29T01:08:00.003+03:00

EU VREAU ALTCEVA !

Ştiu că nu sunt singurul care resimte necesitatea acută de redefinire a comportamentului clasei politice. Voi, colegi din Clubul Studenţesc Liberal, voi, colegi de facultate, voi, tineri din Iaşi, în repetate rânduri aţi semnalat această nevoie. Alegerile din cadrul Clubului Studenţesc Liberal vă oferă şansa de a contribui în sensul unei schimbări.
Verticalitate, deschidere, profesionalism: în spiritul acestor valori mi-am constuit programul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al Clubului Studenţesc Liberal din Iaşi.
Eu am încredere în generaţia noastră ! Vă invit alături de mine !

1. Păstrarea autonomiei, identităţii şi recuperarea istoriei CSL Iaşi
În Clubul Studenţesc Liberal a existat mereu un spirit liber, iar organizaţia nu s-a dedat niciodată la compromisuri. În calitate de preşedinte voi păstra această atitudine adoptată de Clubul Studenţesc Liberal, voi lupta ca ideile studenţilor liberali să-şi găsească ecou în rândul filialei şi ca organizaţia să-şi păstreze identitatea şi autonomia pentru care foştii lideri au militat. Recuperarea istoriei oferă, de asemenea, conturarea unei identităţi. În acest sens voi iniţia o amplă cercetare, împreună cu studenţi şi organizaţii ale istoricilor pentru a realiza un material care să cuprinda istoria Clubului Studenţesc Liberal Iaşi de la înfiinţare.

2. Promovarea valorilor dreptei şi liberalismului
Alianţa Partidului Naţional Liberal cu Partidul Social Democrat ne obligă la o atitudine atentă faţă de atacurile veninte din partea opozanţilor politici care se folosesc de diferite mesaje demagogice pentru a dezavua valorile dreptei susţinute de PNL. De aceea voi organiza, în calitate de preşedinte, o serie de dezbateri sub forma unor conferinţe şi seminarii unde să discutăm despre valorile dreptei şi liberalismului şi să promovăm principiile şi soluţiile tradiţionale ale PNL . Cred că o deschidere spre personalităţi cu afinitate pentru valorile liberalismului şi încercarea de a le invita la astfel de evenimente este necesară.

3. O politică activă şi coerentă de resurse umane
Acţiuni energice de atragere de noi membri în rândul organizaţiei vor reprezenta pentru mine, în calitate de viitor preşedinte, un imperativ. Studenţii din Iaşi şi-au dovedit în mod vădit simpatia pentru PNL la ultimul scrutin de alegeri când Partidul Naţional Liberal a obţinut în campusurile studenţeşti din Iaşi cel mai bun rezultat. Această situaţie trebuie exploatată şi valorificată, fără să ne abatem însă de la spiritul elitist care ne caracterizează. Potenţialii membri CSL trebuie să fie tineri de calitate, apropiaţi de valorile liberale şi să empatizeze cu principiile expuse de PNL.

4. Pregătirea şi profesionalizarea membrilor CSL Iaşi
Dincolo de forţa mobilizatoare din campanie, trebuie să fim conştienţi că misiunea noastră este să ne pregătim politic şi profesional pentru a oferi, atunci cand va fi ocazia, o alternativă viabilă la modul de comportament politic actual atât de blamat de societatea civilă. Eventualitatea unei guvernări a Partidului Naţional Liberal la nivel local sau central comportă o accentuare a pregătirii şi profesionalizării membrilor CSL, care pot ocupa la un moment dat poziţii în administraţia publică locală sau centrală. În acest sens voi continua o serie de iniţiative începute în mandatul anterior precum Clubul de Debate sau dezbateri pe diferite teme de interes general.

5. Reactivarea reţelei CSL din căminele studenţeşti
Proximitatea alegerilor locale şi parlamentare ne obligă la reactivarea reţelei CSL din campusurile studenţeşti şi perfecţionarea ei prin cooptarea de noi studenţi. Experienţa alegerilor prezidenţiale din 2009, când scorul electoral al PNL-ului a fost cel mai mare în toate campusurile studenţeşti, reliefează că o astfel de reţea este esenţială pentru a convinge si mobiliza electoratul să iasă la vot.

6. Păstrarea şi lărgirea bazei de contacte cu asociaţii şi ligi studenţeşti
Misiunea Clubului Studenţesc Liberal, de a transmite mesajul Partidului Naţional Liberal în rândul studenţilor, trebuie să fie susţinută şi de o bună colaborarea cu asociaţiile şi ligile studenţeşti. De multe ori ONG-urile care reprezintă studenţii nu sunt consultate în mod real când se iau decizii de interes major în învăţământul superior universitar. Voi căuta să lărgesc baza de contacte a Clubului cu asociaţiile şi ligile studenţeşti, iar de câte ori va fi în dezbatere publică o problemă care vizează în mod direct studenţii, vom colecta informaţii de la reprezentaţii lor şi le vom remite prin aleşii noştri către instituţiile de resort.

7. Colaborarea cu organizaţii de tineret a partidelor politice din Republica Moldova
Oraşul nostru este prin tradiţie şi vocaţie pol de dezvoltare regională. Acest statut este însă slăbit fără o parte din hinterlandul său tradiţional, oraşele din Republica Moldova. Consider că o relaţie apropiată şi temeinică cu organizaţiile de tineret ale partidelor politice din Republica Moldova se impune în perspectiva unor relaţii viitoare reciproc avantajoase din punct de vedere economic şi politic pe axa Iaşi-Chişinău.

8. O vizibilitate online mai accentuată
O politică mai eficientă de transmitere a mesajelor Partidului Naţional Liberal în rândul studenţilor cred că trebuie să constituie un deziderat pentru viitorul birou de conducere. Amploarea fenomenului online obligă o schimbare de optică a comunicării şi diseminării mesajului Clubului către studenţii din Iaşi.

Mesaj pentru studenţii liberali

2011-03-25T20:17:00.006+02:00

Pe 14 aprilie voi candida pentru funcţia de preşedinte al Clubului Studenţesc Liberal din Iaşi.
Candidez pentru că eu am încredere în forţa şi şansa generaţiei mele de a oferi o schimbare în comportamentul clasei politice. Votul tău de pe 14 aprilie poate da startul aceste schimbări !
Îmi încep campania internă printr-o adresare către toţi studenţii din Partidul Naţional Liberal Iaşi.
În zilele următoare voi posta şi programul meu politic pentru aceste alegeri.

Mesaj pentru studenţii liberali from Timofciuc Razvan on Vimeo.

Cutremurul din Japonia

2011-03-12T13:40:00.005+02:00

Citeam într-o carte că " monstruozitatea actului de la 11 septembrie 2001 a scos la lumină superficialitatea unei întregi societăţi. Competiţiile sportive profesioniste au fost suspendate, comicii diverselor televiziuni şi-au întrerupt emisiunile, iar reclamele au incetat să mai fie difuzate. Am văzut, într-o străfulgerare, cât de lipsită de sens este o mare parte din viaţa noastră. Faptul că trei mii de oameni plecaseră la lucru ca de obicei pentru a nu se mai întoarce niciodata acasă ne-a reamintit că suntem nişte simpli muritori. Soţi si soţii aveau sa se răzgândească în privinţa divorţului; mame si taţi şi-au reorganizat programul pentru a-şi petrece mai mult timp alături de copii. Oamenii au inceput, apoi, pentru o perioadă, sa vină la biserică în număr tot mai mare.
Şocul a pus noţiuni precum bine şi rău, moarte şi viaţă, sens şi absurditate într-un contrast atât de radical încât nu ne-a ramas să căutam răspunsuri decât la acei oameni - pastori, preoţi, rabini - care ne avertizaseră de atâtea ori să nu ne construim casele, şi cu atât mai puţin zgârie-norii, pe nisip.".

George Orwell rememora într-una din scrierile sale:
"Îmi amintesc de viespea căreia îî jucasem o festă cam nemiloasă. Se ospăta cu gemul de pe farfurie, când am socotit să îi spintec trupul în două. N-a părut să o deranjeze, văzându-şi mai departe de ale ei în vreme ce din esofagul tăiat se scurgea un firişor lichid de dulceaţă. Abia când a încercat să-şi ia zborul şi-a dat seama, cu groază, de ceea ce i se întâmplase. Acelaşi lucru se întâmplă cu omul modern. Ceea ce i s-a amputat,însă, acestuia este sufletul."

Învăţăm oare din drama niponilor ceea ce se cuvine? Sau ne vom continua, imperturbabili, rutina cotidiană ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat?

“Prin binecuvântarea oamenilor drepți cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiți ajunge ruină ” Pr. ( 11, 11 )

2011-02-27T01:50:00.025+02:00

Am rămas siderat citind un text pe VoxPublica nu neapărat din cauza mesajului( clişee răsuflate cu care mă ruşinez ca şi eu am empatizat ), ci şi de “personalitatea” care a găsit de cuviinţă să aducă în dezbatere publică asemenea subiect şi să opineze atât de caustic despre fiinţa sacramentală care este Biserica.
Practic, să demontezi şi să aduci acuze ( întemeiate sau nu ) e uşor pentru că Biserica, atât prelaţii cât şi enoriaşii care o compun au lipsurile şi carenţele lor. Nu sunt intangibili, nu sunt fără cusur şi oricând se pot aduce acuze la adresa lor.
Însă cine şi-a găsit sa aducă un asemenea subiect în atenţia publică ? Dl. ecologist Remus Cernea, probabil un adept al animismului tribal, unul din promotorii mişcării antireligioase cei mai vocali de la noi din ţară şi care, spre uimirea mea, se bucură şi de o largă audienţa în rândul tinerilor. Despre asemenea subiecte îşi poate da cu părerea oricine ( democraţie ), însă când promoter în spaţiul public al unor asemenea (non)valori este Remus Cernea, cel care declară că “România va fi liberă când va avea preşedinte o lesbiană rromă şi atee”, iar acest personaj mai produce şi emulaţie, mai ales în randul internauţilor, nu pot decât să spun ca din start discuţia despre rolul Bisericii în interiorul Statutui este dusă în derizoriu.
O alta chestiune care mi-a atras atenţia. Am observat din articol ca dl. Cernea este un fervent iconoclast. O asemenea abordare denotă un cras obscurantism, o abordare evident distructivă şi inutilă. Totul pleacă de la miopia intelectuală a dânsului, care, în numele dezbaterii despre separarea Bisericii de Stat, se animă de probleme care nici nu ar trebui aduse în discuţie, cum ar fi afişarea sau nu a semnelor religioase în şcoli, obligativitatea sau neobligativitatea orelor de religie etc. Această exacerbare a laicizării propusă de R. Cernea este de fapt, având în vedere şi acţiunile stradale realizate de el, o luptă ateistă împotriva religiei, un ateism militant, adică o luptă religioasă !
Nu poţi pretinde un Stat refractar la religia dominantă pentru că Statul ,indisolubil, este legat de societate. Adică, la urma urmei, societatea este cea care alege Statul şi nu Statul îşi alege societatea. Iar dacă societatea este una eminamente creştină, tu ca Stat nu poţi pretinde să ai nici măcar o acţiune împotriva religie, mai ales împotriva celei dominante ! Dacă cultul icoanelor, componentă a religiei majoritare, este acceptat şi dorit în unanimitate de practicanţii cultului dominant în şcoli sau în diferite instituţii publice, nu văd niciun motiv pentru care Statul ar interveni să interzică această practică. Este un gest total amoral si antisocial, de natură despotică şi imediat ce este măcar pus în discuţie trebuie rejectat pentru că trădează o acţiune tiranică, nicidecum democratică.
Sigur, confesiunile religioase minoritate se bucură de de dreptul inamovibil de a-şi exercita şi practica cultul. Însă nu poţi folosi dreptul la libertate religioasă drept paravan pentru a interzice religia ori afişarea icoanelor în şcoli a religiei dominante.
Acest gen de militantism laic este caracteristic statelor totalitare prin excelenţă ( vezi cazul Rusiei bolşevice ori Germaniei naziste ), care a produs un număr înzecit mai mare de victime în secolul XX, comparativ cu războaiele religioase purtate de-a lungul istoriei.
O dezbatere serioasă asupra rolului Bisericii în raport cu Statutl trebuie să aibă loc în România, asta-i cert. Nu m-am sfiit să o spun, la unele capitole BOR cel puţin, este deficitară. De exemplu, statuarea relaţiei BOR cu regimul comunist, relaţia actuală a înaltelor feţe bisericeşti vis a vis de regimul politic, transparenţa banilor proveniţi de la bugetul de stat, pasiviatea BOR faţă de acţiuni sociale de anvergură care să producă o trezire spirituală, etc.
Însă să mergi până într-acolo să declari că scăderea încrederii în Biserică este un lucru pozitiv pentru Romania mi se pare un lucru deplasat şi inacceptabil.
Autorul articolului aduce, prin afirmaţia şi deducţia lui, un mare argument şi serviciu Bisericii, demontând ceea ce spuse anteriorcă Biserica s-ar "bucura" de o mai mică încredere.
„Atunci când li se pune întrebarea “Aveţi încredere în biserică?”, cei mai mulţi dintre respondenţi nu se gândesc însă la activitatea preoţilor, ci la faptul că oamenii cred în Dumnezeu. Iar cum biserica este structura organizatorică a credinţei religioase, în mod firesc, se conexează răspunsul nu cu încrederea în preoţi, ci cu credinţa în divinitate.”
Biserica este trupul lui Hristos pe pământ, este comunitatea celor ce l-au primit pe Hristos ca Mântuitor, nicidecum instituţia condusă vremelnic de unul sau de altul. Iar faptul se manifestă încă un sentiment de pioşenie faţă de importanţa ei sacră este un lucru încurajator.
Un ultim aspect legat, la urma urmei, de această mişcare antireligioasă care este tot mai pregnantă.
Întrebarea mea, adresata catre militanţii antireligioaşi, este următoarea: cu ce veniţi în loc ? Pentru că o societate neghidată de valori morale consistente este ca o epavă ...
Valorile creştine, în centrul cărora stă iubirea de aproape şi chiar de vrăjmaş, nu vor putea fi niciodată puse în discuţie de Stat. Poate doar impuse :).
Creştinismul umanizează şi oferă un cadru în care virtuţi morale unanim acceptate ca bunătatea, toleranţa, egalitatea, dragostea, onestitatea, ura faţă de păcat, fidelitatea, apetenţa pentru a face ajuta etc primează. Practic, omul ghidat de morala creştină se va evalua mereu cu Scriptura.
Însă gândiţi-vă la o societate laică. Care ar fi "barometrul" şi cine ar putea spune ce e etic şi moral?Conştiinţa umană ? Dovezile din istorie arată că asemenea abordare este falimetară (vezi cazul lui Hitler ori a altor despoţi a caror acţiuni au fost coordonate doar de propriile apucături). Cum am defini moralitatea într-o societate fără prezenţa lui Dumnezeu ? Cum ne-am raporta la moralitate? Mecanic, cu ajutorul legilor?
Nu ar avea sens nimic.

Paradoxuri

2011-02-05T00:51:00.005+02:00

- Alocăm celor pe care îi cunoaştem superficial o mulţime din timpul nostru, pe când cu cei pe care ii iubim petrecem puţin timp şi le oferim “resturi”.
- Trăirile noastre interioare cu care ne confruntăm, deşi sunt cele care “ne mănâncă” cel mai mult timp şi ne preocupă cel mai mult soluţinarea lor, sunt trecute pe locul doi în discuţiile cu ceilalţi. Primul lucru pe care îl spunem unui cunoscut în sesiune, de exemplu, este să ne lamentăm de greutatea examenelor ori de problemele cotidiene, deşi problemele noastre cele mai presante ţin de altă factură, nicidecum “lumească”.
- Am ascultat o melodie de-a lui Bob Dylan care se numea “ Gotta serve somebody”. De aici am tras concluzia că şi ateii au un zeu. Propriul ego.
- Tot aud oameni care spun că stiu ce-i dragostea, deşi au pierdut numărul iubitelor. Şi totuşi, morfologic, nu putem vorbi de dragoste la plural...
- 87% din români sunt creştini. Dacă mergi într-un mediu oarecare (facultate să spunem) şi vorbeşti de Dumnezeu, vei fi etichetat drept nebun şi prozelit.

Frânturi de polemică creştină

2011-02-01T21:00:00.000+02:00

În urma articolului precedent am intrat într-o interesantă polemică cu un bun prieten, iar discuţia noastră a ajuns până la punctul în care el desfiinţa religia şi importanţa Bisericii creştine, facându-le responsabile de faptul că „sunt cele mai utile mase de manevră a maselor”. Astfel de retorici îmi sunt cunoscute, chiar eu susţinând o astfel de abordare cu ceva timp în urmă. Spre deosebire de ceilalţi „răzvrătiţi” împotriva Bisericii şi împotriva creştinismului pe care i-am întâlnit, partenerul meu de discuţie stăpânea date şi informaţii care veneau să întărească afirmaţiile lui.
În primul rând consider că o cunoaştere măcar sinoptică a descendenţei noastre spirituale este indicată şi necesară în condiţiile te implici într-o dispută teologică, mai ales că de spaţiul religios sunt legate aproape toate aspectele identitare ale societăţii noastre( cultură, tradiţii, obiceiuri), iar evenimente istorice ale civilizaţiei apusene nu pot fi interpretate fără o corelare cu factorul creştin.
O abordare pesimistă, în care rolul Bisericii creştine este desfiinţat şi apostrofat pe baza evenimentelor istorice hegemonice şi barbare la care a participat (războaiele religioase, cruciadele, Inchiziţia etc ) – abordare împărtăşită de prietenul meu - este pusă în contrast cu o abordare mesianică, în care rolul şi activitatea Bisericii creştine este considerată parte a planului divin în conflictul ascestuia cu răul, iar finalitatea acestui plan o constituie momentul fatalist al venirii lui Hristos – teză susţinută de mine.
Deşi astfel de polemici sunt greu de purtat, în condiţiile în care unul susţine ateismul şi blamează aportul creştinismului la procesul istoric, iar altul susţine o perspectivă creştină asupra istoriei şi subliniază importanţa creştinismului la edificarea unei civilizaţii sănătoase, argumente pro şi contra se pot găsi mereu.
O abordare laică asupra istoriei limitează desfăsurarea sa la o ciclicitate perpetuă, în care evenimentele se petrec spontan, iar procesul evolutiv se rezumă la naştere, adolescenţă, maturitate, decădere, moarte. Oamenii, imperiile, civilizaţiile trec prin acelaşi proces ciclic. În asemenea abordare părerea mea este că (...) "omul rămâne un biet animal raţional şi vorbitor, care vine de nicăieri şi nu merge spre nicăieri” , ca să-l citez pe Petre Ţuţea.
Colegul meu susţinea că poate următorul pas al istoriei este ca islamismul să învingă, aşa cum a învins creştinismul de-a lungul ultimelor două milenii.
O astfel de abordare nu numai că nu o împărtăşesc, dar o consider şi periculoasă în condiţiile în care conştienţa unui fenomen care atentează la identitatea culturală şi religioasă a spaţiului apusean (exemplul islamismului) nu este stopat din faşă, iar această atitudine ”politically corectness” o cataloghez drept indiferenţă.
O abordare creştină asupra istoriei, pe care o susţin, relevă prezenţa lui Dumnezeu în procesul istoric. Creaţia îî este atrbuită lui Dumnezeu , iar misiunea lui Hristos pe cruce este garanţia victoriei finale a planului divin, odată cu ce-a dea doua venire a Lui. Ceea ce dă sens existenţei, scop şi substanţă. Creştinii se angajează de partea lui Dumnezeu in planul Lui, iar recompensa este viaţa veşnică. O astfel de abordare presupune o recunoaştere a suveranităţii Creatorului în care omul este salvat prin harul divin. Spaţiul sacru în care Dumnezeu s-a revelat (Biblia) mărturiseşte că nu garantează că acest proces se va desfăşura într-un cadru integru şi lipsit de defecţiuni, iar momentele din istoria Bisericii folosite ca argumente împotriva creştinilor nu trebuie să ducă la demobilizare. Însă parcă e mai fericită asemenea ipostază, nu? :)

P.S. Am discutat cu persoana în cauză şi i-am cerut acordul să public un articol plecând de la discuţia noastră, să nu fiu acuzat că postez discuţii personale ;P.

Pericolul islamismului radical din Egipt şi creştinii

2011-01-31T06:50:00.000+02:00

Evenimentele din Egipt nu trebuie privite doar din perspectiva politicului. Eminenta înlăturare a lui Mubarack, un autocrat loial Occidentului care a ponderat acţiunile militantiştilor islamişti, scandările de pe străzile din Cairo ("Allah va învinge!") filmate de Al Jazzera, precum şi mesajele grupului fundamentalist "Frăţia Musulmană" ce ameninţă că revoltele se vor răspandi în tot Orientul Mijlociu sunt semnale îngrijorătoare pentru comunitatea creştina din zonă, şi aşa prigonită. 6000 de radicali islamişti au evadat din închisorile din Cairo, care ar putea fi chiar înarmaţi.
Însă ce este mai straniu şi îngrijorător mi se pare că acest subiect (prigoana creştinilor din ţările musulmane şi nu numai) este cvasi-inexistent în mass-media şi în agenda publică a Occidentului.
În săpăturile mele internautice despre subiect, am găsit un articol foarte interesant aici care dezbate fenomenul.
"In Egipt, coptilor le este interzis prin lege accesul la functia de sef al statului, accesul la universitatea de elita a tarii si sunt impiedicati in mod legal sa patrunda in randurile politiei si armatei. De facto, le este interzisa orice functie politica sau economica mai inalta.
Pentru a-si repara o biserica, coptii trebuie sa ceara aprobare de la presedintele tarii. Televiziunea publica promoveaza deschis propaganda anticopta, fara a da drept la replica acestora. Convertirea la crestinism este interzisa prin lege, iar tinerele crestine si chiar sotiile de preoti sunt rapite si convertite cu forta la Islam."
"In lume sunt, conform estimarilor Centrului pentru Libertate Religioasa, "peste 200 de milioane de crestini aflati sub amenintarea violentei din cauza credintei lor" si "aproximativ 350 de milioane care sunt discriminati in mod legal in ceea ce priveste accesul la locuri de munca, locuinte si conditii de viata". Dupa cum concluzioneaza Alianta Evanghelica Mondiala intr-un raport inaintat mai demult Comisiei ONU pentru Drepturile Omului: "crestinii sunt cel mai mare grup din lume caruia ii sunt refuzate drepturi fundamentale din cauza credintei".
În numele multiculturalismului deşănţat, civilizaţia creştină occidentală face rabat în luarea unor măsuri pentru stopare a fenomenului de islamizare a Europei şi ascunde sub preş toate abuzurile la care sunt supuşi creştinii în ţările musulmane.
Am citit mai mult în presa occidentală despre lupta homosexualilor pentru recunoaşterea drepturilor, despre mondenităţile diplomaţilor europeni ori despre activităţile şi patimile prim-ministrului italian decât despre persecuţia constantă la care îs supuşi creştinii în Orientul Apropiat, subiect ce pare a fi un tabu în Occident.
Bine, pare-se că torţionarii creştinilor nu au înţeles că religia lui Hristos a fost favorizată de persecuţiile şi tortura la care a fost supusă.
În 50 de ani, arată studiile, Europa va fi islamizată.
Mesajele anticreştine şi acţiunile militantiştilor radicali împotriva creştinilor nu au niciun ecou în Occident.
Un musulman în piaţa San Pietro aşezându-şi covoraşul pentru rugăciune produce încântare în numele diversităţii culturale (mi-a povestit un cunoscut). Însă ce atitudine ar avea musulmanii daca ar vedea un creştin la Mecca cu o Biblie în mână ?
Diversitatea culturală este folosită de islamişti drept paravan pentru a-şi impune în Occident cultura şi religia, lucru declarat fără echivoc în filmarea de mai sus de un lider politic islamist ca Gaddafi şi lucru cerut expres de liderul lor spiritual.
E evident că lucrurile au luat o întorsătură haotică şi că trebuie găsite soluţii pentru conservarea identităţii culturale şi religioase a Europei. Prima, şi cea mai importantă, ar fi intelegerea fenomenului islamist de către europeni. Ieri am văzut un film drăguţ pe ProCinema pe această temă. Pe youtube am găsit finalul filmului, definitoriu, care este în italiană.

Update: Traducerea, cu bunăvoinţa lui Bogdan Duca.“Toţi au văzut această imagine. Şi toţi ştiu ce semnifică. Şi totuşi, chiar după aceste atacuri, Occidentul nu vrea să vadă şi nu vrea să audă!
Pe 11 septembrie 1683, Islamul a ajuns la expansiunea sa maximă în Occident. Trei sute de mii de musulmani, gândiţi-vă! trei sute de mii de soldaţi musulmani, comandaţi de Kara Mustafa, asediau Viena. Visul lui Kara Mustafa era acela de a cuceri Viena şi de a ajunge cu armata sa până la Roma, şi odată ajuns acolo să transforme basilica San Pietro într-o moscheie.
Dacă acest lucru nu s-a întâmplat s-a datorat faptului că un călugăr capucin, numit Marco d’Aviano, a intuit, cu anticipaţie faţă de intelectualii timpului său, pericolul reprezentat de Islam. El a fost cel care l-a convins pe împăratul Leopold I că a sosit momentul de a forma o Ligă Sfântă capabilă să oprească înaintarea islamică.
Declinul lumii islamice a început în ziua de 11 septembrie 1683. Toate sentimentele de ruşine şi toate resentimentele se pot raporta la acea zi. În acea zi, curba Islamului şi-a început coborârea…
Astăzi, valul Istoriei stă, periculos, să crească, iar Islamul a reînceput marşul către Occident. Şi a nu pricepe lucrul acesta înseamnă a nu înţelege Istoria…"
P.S. Sper că nu voi fi etichetat drept radicalist ori rasist, însă e evident că o atitudine letargică ori mai grav, neînţelegerea fenomenului, va duce la o destabilizare demografică în Europa şi la posibilitatea ca identitatea culturală şi religioasă a bătrânului continent să fie diluată.

Profilul portocaliului

2011-01-17T19:11:00.001+02:00

Astăzi, un june încă fascinant de hăhăitul lui Băsescu, mi-a spus că PNL, prin alianţa cu PSD, este ca "o curvă politică care merge de ici-colo, după ciolan". Bine, pentru mine oricum simpatizanţii (încă) băsişti fie au un IQ sub nivelul mării, fie sunt comeseni la ospăţul din bani publici minuţios organizat de PDL, aşa că prima senzaţie a fost să-l las în "plata Domnului" pentru că astfel de cazuri sunt, în mare lor majoritate, irecuperabile. Apoi, gîndindu-ma că rolul de membru penelist presupune şi un răspuns şi explicaţie la eventualele "atacuri politice", i-am spus că afirmaţia lui nu are acoperire, în condiţiile în care cele trei mari alianţe pe care PNL le-a iniţiat ( CDR, D.A. şi acum alianţa cu PSD şi PC) au fost pentru a crea presiune pe o putere în condiţiile de atunci, ca şi acum, arbitrară şi pentru a stopa apucăturile samavolnice ale acesteia (Constituţia interpretată pe bunul plac de actualul preşedinte, pleiada de OUG ale Guvernului şi problemele de constituţionalitate ale acestora, acapararea instituţiilor statului pentru a hrăni armata portocalie etc).
Aşadar, toate aceste atitudini de unificare a opoziţiei iniţiate de PNL s-au constituit în momente când autoritatea statului de drept a fost priclitată. Adică cam ceea ce am scris şi in articolul precedent.
Neinteresat de afirmaţiile mele, colegul afirmă pe un ton tăios: Da vi se pare normal PNL să se alieze cu PSD? Unul e de stânga si celălalt de dreapta.
Dându-mi seama că retorica mea a fost în van, îi spun că şi PD-L acum e aliat cu un partid de stânga, şi anume UNPR.
Răspunsul lui m-a năucit : Păi dacă Băselu` e şmecher şi îşi face partide...

Oare toţi 12 % îs aşa ?!?!

Ce s-a mai intamplat pe internet in 2010

2011-01-17T14:15:00.000+02:00

Cateva statistici despre unde a ajuns internetul anul trecut, preluate de aici :
- 294 miliarde, media de emailuri zilnice trimise de cei 1.88 miliarde de useri care folosesc acest mijloc de comunicare
- 89.1% procentul de spam din mailurile de mai sus
- 255 milioane siteuri in total din care 21.4 milioane siteuri noi din 2010
- 1.97 miliarde de utilizatori internet in Iunie 2010 (deci Facebook mai are unde sa creasca ), cei mai multi, 825 milioane fiind din Asia
- 152 milioane bloguri
- 175 milioane de useri pe Twitter in septembrie 2010 dintre care 7.7 milioane o urmaresc pe @ladygaga
- 600 milioane useri pe Facebook in decembrie dintre care 250 milioane sunt acolo doar din 2010
- 2 miliarde, numarul de clipuri urmarite zilnic pe Youtube
- 5 miliarde de fotografii sunt pe Flickr
- + 3 miliarde de fotografii se uploadeaza lunar pe Facebook

Întâlnire cu Mircea DINESCU

2011-01-15T13:04:00.000+02:00

Muzeul Literaturii Romane Iasi si Ateneul Tatarasi organizeaza miercuri, 19 ianuarie 2011, ora 17.30, in sala mare a Ateneului Tatarasi lansarea volumului „Femei din secolul trecut” de Mircea DINESCU. Autorul va sustine un recital de muzica si poezie si o prezentare a rodului podgoriei sale. Coordonatori de program: c.s. dr. Dan JUMARA si c.s. dr. Liviu BRATESCU.
Intrarea este gratuită !

Alianţa de Centru-Dreapta - reacţii

2011-01-14T23:12:00.000+02:00

Începe să mi se facă lehamite de toţi pseudo-analiştii care nu mai contenesc de grija somnului de veci al Brătienilor în urma alianţei dintre PNL şi PC. În loc să examineze raţional şi în perspectivă actul politic, văd peste tot comentarii şi analize care ţin de pasiuni şi sentimente trezite peste noapte, abordări emfatice şi bombastice despre "fuhrerul" Crin care a pervertit ideea de liberalism etc.
Toţi au devenit acum moralişti, apărători ai valorilor liberale şi zeloţi brătienişti. O adunătura de sicofanţi şi-a început tirada în care condamnă neobosit "impertinenţa" PNL-ului de a pune în mişcare o acţiune de unire a opoziţiei politice din România .
Diversitatea opiniilor este cea care ajută la progres, însă atunci cei care, prin poziţia lor de "formatori de opinie", pun pasiunile, orgoliile şi interesele proprii înaintea unei analize lucide a situaţiei de ansamblu şi a proiectului politic amintit in particular, merită asemenea "invective". Prin textele lor caustice si tonul zeflemitor, toţi acesti deontologi şcoliţi, cu diplome şi doctorate, nu sunt cu nimic mai presus decat analiştii din Poiana lui Iocan.
Problema se pune în termeni, spun eu, destul de simpli.
Actuala opoziţie nu însumează în Parlament majoritatea. PNL, PC şi PSD sunt acum, fie ca vrem sau nu, alternativa la genocidul guvernamental la care suntem supuşi de Boc şi banda lui. În aceste condiţii, demersul lui Crin este realmente încurajator şi de lăudat. O încercare de coagulare a opoziţiei este proiectul politic de care are România nevoie. Acţiunea de unificare a opoziţiei poate fi începutul ca cei care nu se regasesc în actuala putere sa facă pasul şi sa contribuie la schimbarea Guvernului. De asemenea, pentru a face opoziţie la acţiunile hegemonice si la despotismul lui Băsescu, este nevoie de un front comun. Pentru că actuala putere nu lezeaza prin acţiunile ei întreaga populaţie, nu doar socialiştii sau liberalii.
Iar istoria (recentă, nu vorbim despre "monstroasa coaliţie") ne arată că PNL-ul este dispus sa facă front comun cu adversari ideologici pentru a stopa tentativele despotice ale celor aflaţi la Putere ( vezi cazul CDR ca alternativă la Ion Iliescu sau alianţa PNL-ului cu PD-ul socialist - era, la momentul respectic, în Internaţionala Socialistă - din 2003, ca alternativă la PSD-ul lui Năstase care acaparase toate instituţiile statului).
Câteva din editoriale care vituperează ritos împotriva acestui demers şi a căror aprehensiune bruscă pentru soarta Partidului Naţional Liberal nu o înţeleg aici, aici şi aici.

Voi ce părere aveţi despre această alianţă ?

Update: Un articol cerebral al lui Dan Pavel aici.

Noi şi (anti)comunismul

2010-11-29T23:22:00.000+02:00

Liu Xiaobo - un disident chinez care a primit 11 ani de închisoare pentru că a cerut democratizarea Chinei comuniste - este laureatul Premiului Nobel pentru Pace din anul acesta.
China a anunţat represalii împotriva statelor care vor participa la ceremonia de înmânare a premiului.
Şeful misiunii diplomatice a României, teologul creştin-democrat Teodor Baconschi, care, alături de cel pe care vrea să-l succeadă ( Traian Basescu ), duce o lupta "ferventă" împotriva comunismului, ne arată totuşi că noi condamnăm comunismul în ţară, însă pe plan extern suntem ceva mai timizi ...
“Noi nu ne temem nici de represalii, nici de altceva, dar în acelaşi timp înţelegem de mulţi ani sensibilităţile prietenilor noştri chinezi. Nu am vrea să intervenim în marea lor societate într-un fel sau altul. Cred că chestiunea decernării premiului a fost un act de libertate în Europa din partea Fundaţiei Nobel şi nu contestăm niciun fel de opţiune când este vorba de o personalitate sau alta care contribuie la bunul mers al dialogului în această lume. Nu vom fi acolo cu şeful de misiune. Vom vedea pe cine trimitem, dar nu va fi şeful misiunii”, spunea Baconschi.
Ne declarăm de dreapta, luptăm cu obstinaţie împotriva pericolului comunist, îl injurăm pe Iliescu şi desconspirăm zeloşi toate atrocităţile regimului "criminal si ilegitim". Însă când vine momentul să ne prezentăm şi lumii astfel punem capu-n pământ cuminţi: suntem diplomaţi.
Normal, ţările serioase au confirmat participarea la eveniment.
Ar fi oportună mai puţină moderaţie din partea actualilor "anticomunişti". Nu de alta, dar îşi pierd şi ultimele gloanţe propagandistice pentru campanie.

Eu şi fesul meu verde

2010-11-29T03:22:00.000+02:00

Astăzi, în drum spre casă, am avut parte de o hazlie situaţie în care mi s-a reamintit cât de surprinzători pot fi oamenii.
Mergând eu meditativ şi atent în acelaşi timp să nu păşesc în vreo băltoacă, bucurându-mă de vremea frumoasă în care Soarele palid ne mai trimite câteva raze difuze, un individ, fără nicio lipsă de reţinere, mă abordează franc :
-Di shi ai fies vierdi ? Ţ-o crescut vierdiaţâ în cap? Hîhîhîhî
Trezit brusc din reveria mea, ridic capul si văd doi tipi spălăciţi în faţa mea. Unul cu o mutră meticuloasă şi cu nas mare, coroiat, cu ten tuciuriu şi cu un rânjet ca de cal se apropria natural de mine. Celălalt, cu un chip decolorat şi o privire cretină, bălăgănindu-se când în dreapta când în stânga, stătea cu mâinile în buzunar şi afişa un zâmbet tâmp.
Îmi spun că ar fi mai bine sa trec impasibil pe langa ei, doi tipi beţi nu sunt tocmai cei mai plăcuţi parteneri de conversaţie.
Tipul ajunge în faţa mea şi cu o faţă buhăită, emanând un puternic miros de alcool şi ghetou, îmi întinde mâna cu o mişcare uşoară şi se apleacă încercând un semn apologetic.
Eu, mirat, mă intreb ce-o vrea. El, foarte calm şi amabil:
- Domnul meu, nu îţi cer decat 1 leu să îmi cumpăr 2 ţigări. Vrei să fii drăguţ să mă ajuţi, te rog ?
Eu instantaneu bag mâna în buzunar, "fermecat" de gentileţea interlocutorului. Scot o bacnotă de un leu şi i-o întind stânjenit.
-Să fii iubit ! îmi mulţumeşte el afisând acelaşi rânjet, acum însă cu pretenţii de erudiţie. Se întoarce către partenerul lui si pe un ton grav îi spune:
-Haidi uă, ni-o dat aista di douâ tâgări. Stai ca prostu` acolo şâ nu zâci nic.
-Lasă, că la prostit te pricepi tu mai bine, îi raspunde celălalt tip cu faţa decolorată.
Bine, bine, dar care o fi fost problema cu fesul meu verde ?

Îndemn la curaj

2010-11-28T23:47:00.000+02:00

Am citit recent o carte care îndemnă mult la curaj. Curajul "de-a merge pe apă", de aţi depăşi temerile, de a fi chibzuit în momente cand euforia te poate cuprinde, de consecinţele de a nu-ţi înfrange teama şi de a te complace în conformism, de necesitatea riscurilor pe care trebuie sa ţi le asumi pentru a avea parte de experienţe spirituale noi, singurele care îţi pot oferi creştere în relaţia cu divinitatea. Un "manual" care, plecând de la aventura lui Petru, îţi oferă raspunsuri la întrebări inevitabile şi îţi găseşte leac la multe frământari ori incertitudini care apar cand vrei sa experimentezi "tărâmuri noi". Iar curajul este vazut în cartea despre care vă vorbesc ca un panaceu.

Curajul de a spune "Da!" şi de a "coborâ din barcă". Odată făcut pasul vei avea parte de cea mai frumoasa experientă, deşi vânturile nu vor conteni să te lovească cu putere. Este posibil ( chiar probabil ) să cazi însă va fi Cineva care îţi va întinde o mană şi te va salva. Aşadar, nu ai nimic de pierdut. Îţi trebuie acel curaj (chibzuit, am precizat) de a lua deciza.

Pledoaria la curaj făcuta de autor este ceea ce căutam pentru a-i spune cuiva drag ceea ce simt şi să pun capat unei angoase care mă rodea de ceva vreme. Găsisem chiar în carte câteva exemple care se potriveau cu cazul meu.

Am inteles mesajul cărţii, mult mai profund şi important (creşterea creştină), însă m-am mulţumit să extrag din el părticica de care aveam nevoie pentru a-mi rezolva problema.

Însă pus în faţa faptului împlinit mi-am dat seama că nu am curaj. Sunt la fel de nevolnic şi slab ca inainte. Pentru că m-am supraestimat şi nu am cautat să înţeleg ceea ce în carte e repetat de multe ori : Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă.

Morala în politică

2010-11-25T15:20:00.000+02:00

Citeam în exordiul cărţii "Spectatorul angajat" că " a face politică nu înseamnă numai a face binele. Pentru că nimeni nu poate să spună ce este binele colectivităţii şi pentru că erorile cele mai grave au rezultat adesea din incapacitatea de a admite că faptele sunt încăpăţânate şi că morala este suficientă pentru a le stăpâni. A accepta distanţa dintre morala şi politică implică mai mult curaj în practică decât pare. Dorinţa de a confunda politica şi morala sau de a gândi politica în termeni exclusiv morali are drept consecinţe naşterea unei conştiinte inocente si a unei indignări virtoase, apariţia unei viziuni maniheiste despre lume si refuzul de a accepta politica impreuna cu violenţa, revenirile şi raporturile ei de forţa, pe scurt, împreună cu amoralismul ei. Sau pentru a spune lucrurile într-un mod mai polemic: e vorba despre opoziţia dintre "sufletele frumoase" si cele care acceptă luptele îndoielnice ale politicii".
Putem vorbi de politică excluzând din start morala? De ce acest antagonism intre societatea civilă si spaţiul politic ? Un om mai înţelept ca mine spunea odată că "societatea civilă, care huleşte politicul, nu se diferenţiază foarte mult de acesta. Şi în spatiul civil găsim detractori, infractori, infamie, coruptie şi critica poate continua. Aşadar, într-o oare care masură, partidele politice sunt oglinda societaţii" ( reproduc din minte ).

New York

2010-09-26T04:34:00.000+03:00

Am fost la New York timp de doua zile.
Prima impresie, ce-i drept, la ora 4:30 dimineata a fost ca am "debarcat" in Emipre of RATS, nu Empire of State. Turme de sobolani, incurajati fiind de mediul pompos oferit de mizeria infernala de pe trotuare, circulau nestingherit pe trotuar. Mirosul de ghetou, drogatii camuflati pe la toate colturile ma faceam sa ma simt ca intr-un decor desprins dintr-un film cam sumbru.
Prima oprire a fost portul e unde se face debarcarea spre Statuia Libertatii. Daca pozitionarea statuii a fost la inceput sa ofere un mesaj de bun venit emigrantilor care veneau in America prin portul NY, acum pare ca rolurile s-au inversat. Multimi de oameni "emigreaza" din New York, ce-i drept, pentru cateva ore, pentru a vizita aceasta minuatie arhitecturala. Locul e ticsit de turisti, iar daca am fi vrut sa vedem privelistea New-Yorku-ului din coroana statuii ar fi trebuit sa asteptam pana in decembrie ! Biletele erau rezervate pana atunci pentru o vizita pana in coroana. Asadar ne-am multumit sa vizitam muzeul din interior si sa admiram Manhattanul de pe piedestatul statuii. Pe insula sunt localuri unde poti servi masa si magazine de unde poti cumpara suveniruri cu simbolul Americii.

Dupa am mers pe tot Broadway-ul, imensa strada ce leaga Manhattan-ul de Albany, capitala New-Yorkului. Desi am strabatut pe jos toata strada, pana la Central Park, dureri mai mari le-am simtit in zona gatului :). Cladiri de tip mastodont la tot pasul cu designuri care mai de care mai exuberante, mii si mii de oameni de toate culturile si nationalitatile furnica pe toate strazile, provocand un vacarm de nedescris. Am vizitat, in prima zi, Statuia Libertatii, Empire State of Building si Time Square ( pe langa celelalte capodopere arhitecturale din cale ). M-a surprins penuria de spatii verzi. Cateva care erau printre cladiri erau supraaglomerate de oameni, fiind o reala problema sa gasesti un loc pe banca.

Seara ne-a prins undeva in apropriere de Central Park. Times Square ne-a fost pentru cateva ore camin, iar cand ne-am trezit de pe bancile deja reci, un musafir nepoftit dormea undeva jos langa noi. A trebuit sa-l lasam singur si sa cautam un adapost mai cald.

Dimineata ne-am reluat calatoria spre Central Park, care a fost ultima oprire. O imensitate de verdeata, cu lacuri si diferite peisaje montane artificiale. M-am simtit parca as fi fost un cobai intr-un acvariu urias, in verdeata artificial amenajata, inconjurat de colosi de ciment.

Dupa ne-am intors si am mers la celebrul Brooklyn Bridge. Am putut surprinde imagini impresionante de aici.

Au fost doua zile excelente, iar NY-ul merita vizitat, pentru cladirile sale impresionante si amalgamul de multiculturalitati si nationalitati, pentru harmalaia de oameni care misuna neincetat. Te ajuta sa intelegi mai bine de ce suntem inzestrati cu ratiune, desi habitatul si comportamentul nostru tinde a fi animalier.
"Fara Dumezeu omul ramane un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri".

Petre Tutea

23 august. Trecut şi prezent

2010-08-23T19:40:00.000+03:00

Am găsit nişte poze interesante pe siteul revistei Historia care prezintă imagini din timpul sărbatoririi zilei de 23 august în perioada comunistă.
Nu am să incerc să realizez o prezentare a semnificaţiei zilei de 23 august, informaţii puteţi găsi pe internet.

Am să mă opresc asupra a două aspecte care mi-au atras atenţia: prezenţa ierarhiilor ecleziastice alături de comunişti si dispariţia din poze, de la an la an, a unor lideri importanţi de partid exterminaţi de însuşi sistemul pe care ei l-au susţinut, încercând sa extrapolez momentele de atunci la situaţiunea actuală.

Imixtiunea autoritătii religioase în orânduirea instituţiilor laice este un precedent aproape omniprezent în istoriografia universală, înţeles de altfel din logica realităţilor din trecut şi din prezent. Totuşi, aceaste ingerinţe au fost sub forme diferite în zona apuseană, unde Biserica Catolică s-a aflat mai mereu într-o pozitie antagonică cu puterea laică, comportându-se dezinhibat si asumându-şi rolul de misionar hristic, pledând pentru un creştinism viu si implicându-se activ în viaţa socială, spre deosebire partea apuseană, predominată de Biserica Ortodoxă, mereu aflată sub influenţa autorităţii laice şi fiind un instrument al elitelor politice din diferite vremuri.

Poza în cauză mi-a reamintit mai multe întrebări care tot ni le punem după `90 în ceea ce priveşte funcţionarea BOR în perioada comunistă, întrebari ocolite de instituţiile competente şi chiar de inalţii ierarhi de acum. Dincolo de colaboraţionismul individual al unor preoţi ( lucru oarecum normal, nu exista pădure fără uscăciuni ) trebuie tranşată atitudinea BOR în relaţia cu PCR din perioada 1945-1989. Mereu va exista suspiciunea de şantajabilitate şi neîncredere în Biserica ( cota de încredere ridicată a BOR este datorată lipsei de cultură teologică a unei mari părti din populaţie ) dacă o cercetare exhaustivă nu va scoate la iveală atât compromisurile înaltilor prelaţi cu comuniştii, dacă nu vom şti cu exactitate dacă nu cumva preotul la care ne confesăm nu a fost vreun turnător la Securitate etc. Elucidarea relaţiei Biserică-Stat din perioada comunistă este oricum o acţiune tardivă. Trebuiau începute imediat dupa căderea comunismului anchete istorice şi construita o rezoluţie laborioasă şi obiectivă în care comportamentul ierarhicilor clericali ortodocşi să fie cunoscut de către credincioşii ortodocşi.
Nu putem însă ignora că în perioada comunistă BOR nu a întreprins nicio acţiune masivă de trezire la viată a unei societăţi atunci schilodite spiritual, victimă a unui sistem represiv şi ateu ce urmărea ( şi a reuşit într-o oarecare măsură ) transformarea indivizilor în rotiţe din angrenajul despotismului partidului unic. Nu putem omite că la întrunirile cultelor religioase cu liderii cumunişti trona pe perete tabloul lui I.V. Stalin, ateu dotat cu o ură viscerală faţă de cultele de orice fel, iar in sală emisarii biblici aplaudau frenetic "măreţele realizări a revoluţiei socialiste".
Nu putem uita martirii din carcerele comuniste. Trebuie să îi onoram pe cei care au murit în chinurile închisorilor comuniste pentru credinţa lor s-ai care nu s-au vândut, devenind informatori, ei constituind simboluri pentru ortodoxismul românesc.
Citeam zilele trecute că un tânăr practicant penticostal a luat iniţiativa şi a scris o carte, Răscumpararea memoriei, făcand referire cu predilecţie la ororile la care a fost supus cultul din care face parte în perioada comunistă, "dezhumând" însă şi numele unora care au colaborat cu Securitatea, ceea ce a stârnit o adevarată dezbatere în sânul Cultului Penticostal.
O astfel de acţiune ar trebui să iniţieze şi BOR, însă oficial asumată. E necesară pentru ca vedem cum înaltele feţe bisericeşti nu învaţă din greşelile istoriei şi încă manifestă o intruziune în înstituţiile laice, cu favoruri de ambele părţi ( prezenţa în Parlamentul României, multiconfensional, a unui înalt sobor bisericesc ortodox, la investitura actualului legislativ mi-a rămas întiparită în creier, precum şi favorurile guvernamentale - vezi banii acordaţi construirii Catedralei Mântuirii Neamului Românesc- din campaniile electorale acordate Bisericii).
Sigur, dacă în realizarea unei asemenea cercetări subiectivismul şi patosul religios nu sunt lăsate la o parte, munca este în zadar.
Neimplicarea foarte accentuată a BOR in viaţa socială, în acţiuni umanitare ori în realizarea unor campanii de informare a enoriaşilor cu privire la tradiţia şi istoria creştinismului ( lucru obligatoriu, cred ca fiecare trebuie sa aiba un minim de cultură religioasă) o pun pe seama a ceea ce am spus în prima parte a textului. Este o problemă de mentalitate. Nu pot fi de acord însă ca prezenţa BOR să se restrăngă în spaţiul public doar pe perioada campaniilor electorale ori la solemnităţi care mai de care mai mondene.

Un alt aspect care mi-a atras atenţia a fost dispariţia din pozele făcute cu ocazia zilei de 23 august, odată cu trecerea anilor, a diferiţi lideri marcanti ai comunistilor, supuşi epurării de partid (vezi cazul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, primul din stânga).
Imediat mi-a fugit gândul la politicenii din zilele noastre. Multe din metehnele comunismului încă mai domină politica dâmboviţeană ( domină personaje, d-apoi metehne). Structurile de partid ( organizaţionl vorbind), precum şi birocraţia au rămas cam aceleşi din perioada stalinistă. Când la acestea mai adăugăm comportamentul unor politicieni, şi mai ales tineri, ce aduce aminte de liderii care au sufocat România timp de 45 ani, tabloul este apocaliptic.
Mă refer la colericul Victor Ponta, cel care cu apucături ghevariste, care cu o înfierare proletară condamnă "capitalismul putred", vorbind apoteotic despre "făurirea omului nou" şi revoluţia socialistă , cel care vorbeste de fraudarea alegerilor cu o nonşalanţă ce aminteste de jaful electoral din 19 noiembrie 1946.

Ultima ispravă a tânărului cadru de partid Victor Ponta a reiterat o altă acţiune stalinistă: epurarea "elementelor deviaţioniste". Aceeaşi metodă aplicau şi înaintaşii lui roşii, eliminând elementele subversive care, dacă nu erau de acord cu deciziile partidului şi nu se supuneau orbeşte ordinelor acestuia erau consideraţi "spioni imperialişti". Prin anatemizarea publică, realizată in oficiosul de partid, disidenţii erau înlăturaţi.
Din păcate PSD-ul se doreşte un partid reformat şi dinamic, însă instinctele primare nu i-au dispărut, deşi la conducerea lui este "un cârlan fără minte", a cărui comportament politic ar trebui să difere măcar prin faptul ca face parte din altă generaţie. A fi tânăr însa numai este o virtute, mai ales în politică.

Ganduri din America

2010-08-11T04:52:00.000+03:00

Ma aflu in Statele Unite ale Americii, mai exact in Statul Massachusetts, de aproximativ o luna jumatate. Sunt aici cu programul Work & Travel si muncesc la o firma de mutat mobila.
Desi am vrut sa scriu o postare despre experienta mea in America la intoarcerea in Romania, cititnd presa din Romania nu m-am putut abtine sa nu insir cateva ganduri care imi trec sau mi-au trecut prin minte de la sosirea mea aici.
In primul rand nu imi doresc sa fac o analogie intre Romania si SUA, ar fi o utopie. Nu am vizitat nici macar 1 % din America, as fi ipocrit sa spun ca am ajuns sa inteleg sistemul si mentalitatile lor. America este imensa. Am putut trage insa niste concluzii si sa imi definesc niste idei, iar marea lor majoritate mi-au conturat imaginea a "ceea ce am lasat acasa" .
Mi-am dat seama, in primul rand, ca romanii sunt ursuzi, meschini. Mi-am dat seama ca grobianismul a devenit caracteristica pentru noi, desi o spun cu regret. Marlania, mitocania, intoleranta, superficialitatea, ignoranta fac parte din "meniul" zilnic la romani.
Imi dau seama ca pentru tineri, placerile noastre au devenit iesirile in club in care dansam ca niste roboti si cautam cu privirea bucati de carne cu care sa ne domolim pofta, petrecerile bahice ( multe dintre ele in fata blocului-sau a bisericii, cum se intampla in cartierul meu-, cu maneaua la maxim ), masinile din care rasuna manele, agatatul (pe net in cea mai mare parte),cu replici invatate pe de rost, crearea unor conturi online, "de socializare", in care amplificam penibilul cu poze care mai de care deochete, trimitem commenturi la fete in care redam ce-i mai bun din vocabularul nostru ( sweety, sexxy, cool, marpha, pooopici etc), mersul la stadion in care urlam ca descreieratii aduland sau injurand niste mediocri a caror performate sunt cuceririle de pitipoance, in niciun caz de trofee, cititul gazetelor de sport sau a tabloidelor in care aceeasi "jucatori" isi etaleaza ultimele masini. Entuziasmul pentru frizuri gen Cristiano Ronaldo si iesiri in cluburile de fite, pentru a ne etala ultimele noastre noutati ( fie ca e fata sau haina, e tot aia ). Consumul de substante ilegale pentru a fi cei mai cool din gasca. Eventual niste tatuaje pe umerii lucrati la sala ori in camera in fiecare seara prin flotari. Gasirea unei partenere dispusa sa accepte escapadele de prin cluburi, a carei toleranta este castigata prin forta pumnului. Stabilitatea ne este oferita de banii trimisi de mama si tata care muncesc pe branci in Italia, iar perspectiva se intrezareste pe vreun santier din aceeaasi tara. Pana atunci, ne bucuram de tineretea efemera, experimentand toate bucuriile tineretii, asa cum o intelegem...
Pentru fete puncte de referinta sunt Monica Columbeanu, Bianca Dragusanu si toata gama de nulitati feminine care au invadat spatiul public. Ele reprezinta reperul, modelul feminin de succes. Se viseaza iubitele lui Michael Scofield ori Cristiano Ronaldo, apreciind baietii "umani" de varsta lor dupa criterii alese din filme, amuzandu-le curajul inocent al unora de aceeasi varsta de a le aborda. Isi etaleaza, de la varste inca fragede, parti ale corpului desi frigul patrunde nestingherit pe acolo. Le place sa fie curtate, sa suceasca mintile baietilor si sa vorbeasca despre asta cu alte fete, de multe ori chicotind. Sunt innebunite dupa Mall, desi in marea majoritatea a timpului petrecut acolo sorb din aceelasi pahar cu apa cu lamaie. Iesirile in club la sfarsit de saptamana, cu fetele, imbracate cu tinute minuscule alese cu grija intreaga saptamana, au devenit o traditie. Ca niste fiare, se urca pe mese si boxe si urla cat le tin plamanii, eventual aruncand cu servetele in aer ( cand toata cocalarimea masculina - transpirata si cu bale la bot - isi alege "prada"). Invatate de cele mai mari, la inceput emana o atitudine respingatoare masculilor infierbantati care le asalteaza. Cedeaza in urma a cateva pahare de tarie cu rol afrodiziac si isi incep dansul lasciv, invatat acasa in fata oglinzii, cu muzica la maxim. Sfarsesc prin a fi tarate acasa de fetele care nu s-au imbatat, asta in cel mai bun caz. Exista si varianta cand nimeresc in patul unui care nu se sfieste sa profite de starea de degradare in care se afla. Viseaza iubiti, in marea majoritatea a cazurilor mult mai inaintati in varsta, cu masina si casa, eventual straini, care sa le ia din apartamentul cenusiu si sa le scape de monotonia de care au parte alaturi de parinti, fiind dispuse sa faca compromisuri cu sentimentele pentru asta si conformandu-se cu statutul inferior pe care societatea noastra misogina il impune. Se bucura de prietenia de carton a fetelor trendy din gasca, manifestata de cele mai multe ori pe contul de facebook ori hi5 prin comenturi nedescifrabile de limbajul uman. Partasia cu ele se manifesta in weekend, in cluburile de fite.
La care mai adaug si apetenta unei parti a tineretului pentru comunism.
Nu am sa mai detaliez pasiunile parintilor nostri, marea majoritatea gravitand in jurul imprecatiilor oteviste.
Bineinteles, cu exceptiile de rigoare, asta este generatia noastra ! Fie ca vrem sau nu sa recunoastem, asta suntem ! Nu e o descoperire epocala, insa tranzitia ne-a transformat in niste mutanti. Am importat tot ce e mai dezgustator "din afara" si asta este rezultatul. Ne-am pierdut bucuria pentru lucrurile marunte, pentru ca sistemul este de asa natura incat nu ne ofera alternativa. Suntem hartuiti de nevoile cotidiene si dezgustati.
Nu mai avem autenticitate, ne comportam asemeni modelelor pe care societatea ni le ofera. Suntem conectati zi de zi la stres, care e alimentat mereu si mereu de rautatea, ranchiuna, demagogia si morala bolnava oferita de mass-media ori de semeni. Suntem prizonieri intr-un sistem bolnav, intretinut cu sau fara voie, din care, pentru a razbate trebuie sa improsti cu noroi.
Am avut ocazia sa vizitez Bostonul de foarte multe ori, locuiesc in aproprierea lui. Mereu raman uluit de caldura, naturaletea si deschiderea cu care tinerii se comporta. Poti simti ca nu sunt stresati si bombardati cu probleme, se bucura de partasia celor din jur, cu fruntile descretite si mereu cu zambetul pe buze. In fiecare seara se bucura de privelistea minunata care le-o ofera Atlanticul prin plimbari lungi pe faleza, se bucura de spectacolele din fiecare parc, aplaudand natural si bucurandu-se alaturi de ceilalti spectatori, fie stau intinsi pe iarba grasa existenta la orice colt. Unii fac jogging in costumatie care la noi ar starni hohote de ras, altii fac sport profitand de multitudinea de terenuri de sport. Altii fie contempla in barcile de pe mal, fie ii vezi cu o carte in mana citind concentrati si nepasatori la forfota din jur. Poti simti apetitul pentru viata, bucuria pentru momentele de liniste care le cauta dupa o zi de munca. Poti simti jubilatia, starea de bine pe care o emana. Multi dintre ei, desi sunt tineri, au joburi din care isi castiga existenta. Nu traiesc intr-un mediu in care mancarea si banii pica din cer.
Au insa norocul sa se fi nascut intr-o parte a lumii in care liderii isi respecta si se ingrijesc de oameni, in care un job poate oferi tinerilor oportunitatea de a se intretine. Desigur ca si aici sunt probleme cu locurile de munca si multi au probleme financiare, pentru ca birurile sunt mari. Nu exista sistem perfect. Ce e cel mai important e ca oamenii de aici, desi noi romanii ne place sa ii acuzam de falsitate si ipocrizie si, cu emfaza sa ii consideram inculti, nu si-au pierdut placerea de a simti frumusetea vietii.
Noua nu ne mai ramane, asta si la indemnul patetic si cinic al presedintelui, sa emigram. Fie, cei putini care sunt si care sesiseaza importanta problemei, sa ramana si sa incerce sa produca o schimbare, desi incep sa cred ca e in van ...

P.S. Nu am scris acest articol sub imboldul castigurilor banesti dobandite aici, din contra. Imi fac griji daca imi scot investitia care am facut-o pentru a ajunge aici. Sunt doar cateva din gandurile mele si, sunt convins, nu sunt impartasite de toata lumea. De asemenea, sunt destui tineri, in marea lor majoritate imigranti hispanici, cu o educatie precara si comportament vulgar. Marea lor majoritate locuiesc la periferii, si am ghinionul sa am cazarea in aceeasi zona cu ei :). De asemenea, nu am devenit americanofil peste noapte. Insa am avut posibilitatea sa intalnesc alte tipologii de oameni care, prin comparatie, m-au facut sa cred despre generatia noastra ceea ce am scris ...
PPS De asemenea, am evitat pe cat posibil sa dau o tenta politica postarii, desi nu mi-a iesit in totalitate. E practic imposibil, pentru ca e vina ei ....

Colegul

2010-05-22T17:46:00.000+03:00

Cand eram în clasa a IV-a am cunoscut un băiat, nu îi mai ţin minte numele, foarte bizar şi interesant pentru mine. Rămăsese repetent vreo 2 ani şi conducerea şcolii l-a repartizat la noi în clasă. Era voinic, cu o faţă parcă arsă de soare şi bătătorită.

Nu vorbea niciodată, nici cu cei din clasă, nici cu învăţătoarea.
În pauze, când toţi ne ridicam grăbiţi din bănci, cârcotind unii cu alţii si râzând zgomotos, el rămânea înlemnit, cu capul plecat, de multe ori mâzgâlind sfârşitul caietelor cu mişcări aproape robotice.

Când învăţătoarea îl întreba ceva, se ridica în picioare, lăsa capul plecat şi nu schiţa niciun gest. Învăţătoarea aproape ca îl implora sa îi spună ceva, dar pentru el, ea parca nici nu exista. Stătea nemişcat, ca o stană de piatră în faţa ei.

La sfârşitul orelor îşi strângea ghiozdanul negru, prafuit, pe alocuri pătat cu pete albe(acum, când scriu, îmi dau seama că e de la var) şi extrem de uzat, se ridica agale din bancă si, fara să se uite în stanga şi-n dreapta, ieşea pe uşa clasei şi pleca ...nu cu paşi grăbiti. Păşea molcom, impasibil şi neimpresionat de forfota din jurul lui. Îşi urma calea spre uşa clasei indiferent la tot ce se întampla în jur, de parcă noi am fi invizibili. Sau el ...

Când intra în clasă dimineaţa nu se uita la nimeni, ci doar îşi vedea de drumul până în banca ( stătea la perete, în ultimul rand ) , se aşeza calm şi, daca mai trebuia să aşteptăm învăţătoarea, se apuca de desenat/mâzgâlit sfarşitul caietului.
Câteodata lipsea de la şcoala cu săptămânile, iar cand revenea se comporta de parcă nimic nu s-ar fi intamplat. Nu saluta pe nimeni şi nici măcar nu răspundea la salutul celorlalţi din clasă. Profesoara tot îi spunea să vină cu părinţii la şcoală să discute situaţia lui, dar parcă vorbea singură.

Eu, din nu ştiu ce motive, eram fascinat de el. Mi se părea ca întruchipează maturitatea, seriozitatea şi calmul oamenilor mari. Eram impresionat, deşi avea o privire şi un chip agresiv, chiar respingător, de simplitatea gesturilor şi a mişcărilor. Îl urmăream atent, discret şi parcă obsedant. Eram curios să-mi cunosc noul coleg misterios, deşi trecuse cred 3-4 luni de când venise în clasa şi nu schimbasem o vorbă cu el. Ceilalţi îl considerau un ciudat si erau speriaţi de persoana lui, mai ales că era mai mare ca noi (ca vârstă, însă mai ales din punct de vedere fizic ).

Într-o zi, venind acasă de la un coleg la care fusesem sa jucăm Terminator pe TV, l-am vazut în curtea unei case în construcţie. Căra o roabă şi se mişca fără cadenţă, clătinându-se, cand în stânga cand în dreapta, din cauza greutaţii şi din cauza terenului denivelat.Avea un tricou prăfuit şi o bluza legată de şold.

După aia, la vreo 1 săptamână distanţă, învăţătoarea ne-a dat o veste tristă. Mama lui, care suferea de o boala cumplită, a murit. Suferea de o boală care o ţinuse la pat timp de ani buni.

De atunci, nu l-am mai văzut la şcoală. Apoi am aflat de la un coleg că taică-su era un beţivan şi îl trimitea la muncă, iar ceilalţi fraţi (vreo 7 la număr) erau prin alte ţări la furat. Că maică-sa era chinuită de o boală care o ţinea la pat şi singurul care avea grijă de ea era el.

Ieri l-am văzut pe o bancă, în Centru. Stătea nemişcat, cu privirea unui orb - nici în sus, nici în jos. Avea aceeaşi privire, aceeaşi mimică a feţei din clasa a IV-a care nu sugera nimic. Privea in gol şi părea ca stropii rari de ploaie nu-l deranjau deloc.
Oare ce-o mai fi făcând?

Asculta mai multe audio Muzica

Mitingul din Piata Victoriei

2010-05-19T15:22:00.001+03:00

Mitingul de astăzi din Piaţa Victoriei este un semnal de alarmă. Este un semnal de alarma nu doar pentru actualii guvernanţi, ci pentru întreaga clasa politică. Oamenilor le-a ajuns cuţitul la os şi nu mai pot răbda aceleaşi practici populiste şi demagogice, când în campanii li se promite marea cu sarea şi după toate promisiunile se fac uitate.

"Cataclisma" socială care se petrece în aceste zile în România ( o putem numi aşa având în vedere că sunt afectaţi aprox. 7 mil de oameni prin măsurile anunţate de Guvern) va avea două ( cel puţin) consecinţe, cred eu.

Pe termen scurt, frustrările, nemulţumirile se vor acumula şi protestele se vor înteţi, ceea ce poate duce la instaurarea unei instabilităţi sociale periculoase (greve generale, proteste violente ) si chiar punerea în pericol a siguranţei statutui ( stoparea activităţii unor institutii esenţiale cum ar fi Poliţia, Jandarmeria etc). Dacă ne uităm cum Marcel Hoara, omniprezentul obedient imuabil cauzelor pediste indiferent de etica lor, a fost agresat ( verbal şi fizic ), atunci cred că îngrijorarea mea cu privire la aceste posibile reacţii ale societăţii civile sunt îndreptăţite.

Pe termen lung, pe fondul nemulţumirilor profunde a românilor faţă actualele măsuri economice şi de clasa politică în general, pe fondul demagogismului şi a oportunismului electoralist al actualei opoziţii ( dus la extrem de PSD, care pozează fariseic în organismul patritard, uitând că a contribuit serios la situaţia actuală în care se află România fiind la guvernare 9 luni cu PD-L şi susţinând o serie de măsuri care ulterior s-au dovedit aberante cum ar fi impozitul forfetar), este posibil ca partidele extremiste sa stârnească un apetit românilor. PRM-ul de exemplu, deşi această cohortă de indivizi nu poate fi considerat partid politic, poate coabita electoratul needucat, profund nemulţumit si etern dezamăgit de clasa politică.

O ultimă concluzie legat de mitingul de astăzi: nu cred ca melodiile "satirice" ( mă refer la Pinguinul), ori prezenţa pe scenă a unor personaje de o conduită morală şi intelectuală suspectă sunt oportune în cadrul unei asemenea manifestaţii ( aici mă refer la CRBRL?!?!?!).

P.S. Mi-a scăpat un aspect important.

În timp ce la TV ( Realitatea si Antena 3) curgeau imaginile cu protestatarii din Piaţa Victoriei, Televiziunea Română, instituţie susţinută din bani publici, rula o emisiune în care era invitată o formaţie obscură şi rudimentară, recitând o melodie jalnică. Aşa întelege televiziunea publică să prezinte românilor obiectiv informaţii oamenilor. Îmi amintesc de episodul 7 mai de la Chişinău....tot la fel s-a procedat si atunci .

Criza ...

2010-05-19T00:04:00.000+03:00

Lucrul care m-a determinat să scriu acest articol este modul cum au înţeles deontologii băsescianişti să se raporteze la scăderea pensiilor cu 15% şi a salariilor bugetarilor cu 20%.
Îmi spun părerea despre aceste masuri deşi nu am pregatirea ori cunoştinţele necesare pentru a intui dacă o astfel de măsura este potrivită în aceste momente sau nu ( bună nu este in niciun caz pentru categoria de populaţie afectată ) si risc să devin partinic .
Părerea mea este că plătim acum toţi efectul unei guvernări care nu a avut curajul, cunoştinţa, capacitatatea şi interesul să ia masuri la timpul potrivit, atunci când efectele crizei nu erau atât de accentuate la noi.
De asemenea, cred că platim şi modul cum aceşti labili guvernanţi au înţeles că în perioada de austeritate să se raporteze la banul public, făcând investiţii şi cheltuieli de ordinul sutelor de milioane de euro pentru a satisface o cohortă de sicofanţi însetati şi obedienţi despotismului partidului unic( vezi cazul site-ului de 500 mil euru sau a patinoarului de 11 mil euro, sunt câteva din exemplele care îmi vin acum în minte).
Cred, de asemenea, ca plătim scump faptul ca şi în anul 2010 românul votează bazându-se pe sentiment şi nu pe soluţia(iile) cu care vine un candidat sau altul. Băsescu, cu rasul lui sardonic, a reuşit să convingă 51% din populaţia prezentă la vot ( asa spun cifrele oficiale, eu cred altceva...), neavând un program concret şi soluţii concrete pentru o perioada atât de grea precum e aceasta. În stilu-i machiavelic de a-şi răpune adversarii, dovedind, ce-i drept, o sagacitate atipică politicienilor romani, Băsescu a reuşit să convingă electoratul român, dupa 5 ani în care cearta, bălăcareala au fost principalele sale realizări că mai merita un mandat. Şi l-a primit. Acum mi se întăreşte concepţia mea conform căreia poporul român este un popor de masochişti :).
Însă revenind la deontologii băsescişti, care ciripesc la fel de joviali şi cu tot atât zel despre scăderea pensiilor şi salariilor la TV, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Madam Tatoiu spunea la Realitatea că “60% din pensionari îşi merită soarta pentru ca în ‘90 l-au votat pe Iliescu” şi că sunt "hoţi care fentează sistemul de pensii".
Neacoraţi la realiate şi aflându-se la borcanul cu miere, ei nu realizează că, pentru un pensionar, -15% din pensie înseamnă imposibilitatea de a supravieţui. -15% din pensie înseamnă imposibilitatea de a-şi putea procura medicamentele, de a se putea întreţine.
Am vazut la TV în ultima perioadă tot felul de cazuri, în care bătrani care au muncit 40 ani, au o pensie nici cât să le ajungă pentru subzistenţă, trebuind sa facă adevărate "curbe de sacrificiu" pentru a putea supravieţui. Cunosc cazuri în care pensionari ( care nu l-au votat pe Iliescu şi nu fentează sistemul de pensii ) îşi drămuiesc fiecare ban din pensie, iar -10 lei de exemplu le-ar crea probleme în a-şi procura hrana sau cele strict necesare.
Aceeasi aparatcici sunt seară de seară la TV încercând să mascheze dezastrul în care Romania se află şi intoxică populaţia cu tot fel de idioţenii .
De exemplu, de vină pentru ce se întamplă acum în Romania este guvernarea liberală.Guvernul Boc este la guvernare de 18 luni, am inteles faza cu "greaua mostenire" la început, dar şi acum aceeaşi placa?!
Un altul, care mi se parea mai luminat într-o vreme, Valeriu Stoica, spune că Basescu demonstrează prin aceste măsuri că este liderul dreptei româneşti. Ar fi fost cu adevarat liderul dreptei romanesti daca ar fi acceptat, asa cum şi Constituţia o cerea, propunerea majorităţii parlamentare cu Klaus Iohannis premier şi nu s-ar fi încăpăţânat să-l pună în fruntea guvernului pe acest epigon servil, Emil Boc, şi astfel să ignore un consens şi o soluţie neutră la care partidele parlamentare ajunsese în urma căderii guvernului prin moţiune de cenzură.
Sigur, nu pot sa nu observ critica adusă guvernului Boc de către oameni din PDL care, necunoscându-le cu adevărat intenţiile, par a fi ceva mai cerebrali. Este vorba de Sever Voinescu si Sebastian Lăzăroiu.
Normal, mai au şi ei scăpările lor. Sebastian Lăzăroiu ( consilier prezidential ) spune ca în grupul pensionarilor care au protestat în fata Palatului Victoria s-ar fi aflat oameni plătiţi sa încingă spiritele. Eu cred ca oamenii îs destul de încinşi văzând măsurile, ar fi inutilă investiţia ....
Îmi repugn însă acei deontologi care, precum un megafon( stricat), recită aceleaşi idei deşi li se aduc argumente pertinete în dentrimentul lor.
Sper totuşi că romanii se vor deştepta şi vor intelege că circul şi demagogia dusă la extrem( aici îi includ pe Băsescu şi Boc ) nu trebuie sa combată soluţiile, proiectele viabile.

E randul TAU sa faci legea educatiei !

2010-05-11T20:10:00.000+03:00

Liga Studenţilor de la Istorie împreună cu Uniunea Studenţilor din România au plăcerea de a vă invita la dezbaterea „ E rândul TĂU”!, din data de 12 mai, la ora 14:00, în Aula Mihai Eminescu din incinta Bibliotecii Central Universitare

Vino si tu daca te intereseaza sa ai un cuvant de spus la noua Lege a Educatiei Nationale !

Dezbateri cu tematică civică lansate de Asociaţia “Est-Democraţia”

2010-04-28T00:41:00.000+03:00

Dezbateri cu tematică civică lansate de Asociaţia “Est-Democraţia”
Asociaţia “Est-Democraţia” în colaborare cu Muzeul Literaturii Române iniţiază o serie de dezbateri care vizează o tematică civică.

Prima dezbatere din acestă serie este intitulată “Şansele şi rolul tinerilor în politică. Oportunităţi, speranţe, deziluzii” şi este programată pentru miercuri, 28 aprilie, orele 17, la sala Pod-Pogor, Muzeul Literaturii Române.

Alo, tinerii ?

2010-04-08T22:13:00.000+03:00

Pe 7 aprilie 2009 Valerian Boboc, un tanar modovean dornic sa scape de autocratia lui Voronin, iese in strada si participa activ la manifestul din Piata Unirii alaturi de alte cateva mii de tineri manati de ura fata de acest labil dictator si de regimul impus de acesta.
Nenorocul, poate soarta, a facut ca el sa fie prins de fortele de ordine comuniste si ucis in bataie.
Oficial, doar el singurul care si-a pierdut viata. Neoficial, mai sunt 3 tineri asemenea lui.
Atunci, pe 7 aprilie 2009, tinerii basarabeni din Iasi au iesit in strada, solidari cu concetatenii lor . Multi dintre ei ar fi vrut sa participe la proteste in Piata Unirii din Chisinau, insa vama moldoveneasca a fost inchisa in acele zile pentru "defectiuni la soft". Asadar, Piata Marii Adunari Mationale din Chisinau s-a tranformat in Piata Unirii din Iasi pentru cei care nu au fost lasati sa treaca vama. Am participat alaturi de ei atunci si am incercat sa conving cat mai multi prieteni sa fie alaturi de tineri de varsta noastra care isi doresc sa traiasca in democratie.
A trecut un an de atunci, protestul tinerilor din Chisinau si Iasi a avut efect. Regimul totalitar a lui Voronin a fost inalturat.
Poate protestul a fost de fapt o lovitura de stat, poate acesti tineri care au murit au fost doar victime a unei conspiratii la care au luat parte involuntar, poate au fost victima unor maniplari. E posibil. Aceste presupuneri nu "bagatelizeaza" absolut deloc sacrificiul uman.
E clar ca acesti tineri au luptat pentru un tel, pentru un ideal in care au crezut.
Tocmai de aceea trebuie sa aprindem, an de an, o lumanare in aminitirea lor, sa le aducem un omagiu si sa ne gandim la ei ca la niste adevarati martiri. Pentru ca acesti tineri, intr-o societate schilodita de prost-gust si incultura, ne-au demonstrat ca nu suntem ( inca ) o generatie de ratati. Ne-au demonstrat ca tinerii inca mai au idealuri, idei, inca isi mai spun punctul de vedere si lupta pentru el.
Pe 7 aprile, adica ieri, Asociatia Tinerilor Basarabeni a organizat o comemorare in amintirea acestor tineri despre care vorbesc. Am luat si eu parte, in calitate de reprezentant al Ligii Studentilor de la Istorie si, mai ales, in calitate de OM.
Se pare, din pacate, ca am cerut prea mult, invitand cat mai multi tineri ( prin postarea de pe blog ) sa ia parte la acest act comemorativ. Poate unora le e suficient sa le amintesti si se multumesc cu atat, nu mai considera importanta prezenta lor la un astfel de eveniment. Gresit, iar argumentele le-am expus mai sus !
Responsabilitatea civica e la pamant ! ....ma opresc .

Aici o scurta alocutine la Tele`m pe acest subiect, emotionat si luat ca din oala de reporterita :).
Si cateva poze :

7 aprilie 2009

2010-04-06T20:54:00.001+03:00

Miecuri, 7 aprilie, se comemoreaza 1 an de la manifestatiile din Chisinau din 2009 in care tineri au luptat pentru eradicarea comunismului din Moldova, unii perzandu-si chiar viata.Toti cei care doresc sa participe la o actiune de comemorare sunt invitati de la ora 20:00 in Piata Voievozilor, langa Casa de Cultura a Studentilor din IASI.Actiunea este organizata de Asociatia Tinerilor Basarabeni. Liga Studentilor de la Istorie va fi, de asemenea, prezenta la acest eveniment comemorativ.
Cei care vin sa aduca o lumanare pe care o vom aprinde in memoria celor care au murit in ziua de 7 aprilie, pentru ca ultimul bastion comunist din Europa sa fie infrant.
Uitati-va la aceste filmari, relativ noi aparute, poate reprezinta un imbold pentru cei care sunteti in Iasi si ati putea participa.

...

2010-04-04T13:21:00.000+03:00

aici si aici

De sarbatori

2010-04-02T23:01:00.000+03:00

"Anul acesta Iepurasul de Paste vine la Club Bamboo cu multe surprize! Am pregatit pentru tine un decor in spiritul Sarbatorii Pastelui si un program special de animatie. Vineri, 2 aprilie, incepand cu orele 23.00, la Club Bamboo Bucuresti te intampina cei mai sexy iepurasi din oras!”
Incepe sa imi fie din ce in ce mai sila de snobismul emanat in preajma sarbatorilor religioase. Mi-e sila de fetele schimosite pe care acesti "credinciosi" le fac cand trec prin fata unei biserici, iar in Vinerea Mare ( cum e cea de astazi ) fac mai multe rugaciuni, dau o fuga la biserica, baga cateva matanii, o pupatura scurta pe mana popei si o lumanare, dupa care repede acasa ca trebuie sa ne pregatim de sarbatoare. In bodega .
Ce a devenit Pastele ? Sau orice sarbatoare crestina in general?
Un bun prilej de carnagiu pentru miei, iepuri, porci, motive de trandavie si bautura cat incape.
Prostul gust isi face loc in perioada asta de timp pe care o numin cu emfaza sarbatoare religioasa.
Practic in aceste perioade se releva caracterul specific mentalitatii romanesti legat de valorile spirituale.
Aceasta bucurie de suprafata a unei parti din "tagma" crestina cand vine vorba de o sarbatoare religioasa, aceasta schimoseala a "credinciosilor" care vor sa se puna bine cu domnu` de cateva ori pe an ma face sa privesc cu scepticism participarea la adunari cum ar fi slujba de duminica sau, ca tot se apropie, luarea luminii din nopatea Invierii.
Nu cred ca societatea romaneasca are nevoie de asemenea educatie spirituala care se perpetueaza. Valorile spirituale trebuie sa ocupe un loc important in viata noastra, insa pentru a crede in aceste valori trebuie mai intai sa le cunoastem. Si aici intervine rolul persoanelor din randul ecleziastic.
Va spun o poveste auzita astazi care spune totul :
Vecina mea, doctor psiholog de meserie, a avut astazi un paciet cu probleme mintale. Preot. Dupa sedinta, preotul ii adreseaza o rugaminte, pe un ton foarte foarte calm, cu o atitudine nonsalanta. " Va rog sa nu ma internati in aceasta perioada prolifica pentru mine. I-am promis fiicei ca ii platesc rata de 2000 euro la casa luna asta. In perioada asta castig foarte bine, daca este nevoie internati-ma dupa sarbatori !"
Quod erat demonstrandum ;/

P.S. Acest text nu este o generalizare. Ii apreciez si respect pe cei care si-au construit o viata spirituala bazata pe cunoastere, rationalizare si dragoste fata de cele sfinte . Ii respect pe cei carora aceste sarbatori chiar le aduc un plus de liniste si un gand de nou inceput. Eu nu sunt unul dintre ei.
De asemenea, nu spun ca nu sunt duhovnici care intr-adevar isi fac meseria si chiar ajuta familii de credinciosi. Pe unii reusesc, prin puterea cuvantului, sa ii readuca pe calea cea buna.

welcome

2010-02-20T03:16:00.000+02:00

Cateodata o sa vi se para grandoman. Cateodata. Cand vrea. Este obiectiv. Tot cand vrea. Are o forta de munca de invidiat si o capacitate organizatorica invidiata. Nu ai cum sa nu te certi cu el, daca stai mult timp pe langa el. Sau daca sta el pe langa tine. Totusi, uiti repede cearta ca ai ce sa discuti cu el. Tocmai de asta va recomand sa il cititi.
P.S. Si sa il votati ( pentru liberali ).

Adevarul despre Romania

2010-02-19T01:55:00.000+02:00

Adevărul despre România ăsta e. Din pozele de mai jos. Oameni care se îngrămădesc, se calcă in picioare pentru un ziar. De fapt pentru o mana de ziare. Să le fi văzut ranjetu` sadic cand apucam 5-6 ziare, care le strangeau in mana ca pe o comoara nepretuita. Astia sunt oamenii care an de an ne decid viitorul, prin prezenta lor masiva la vot si absenta noastra, a tinerilor.

Ziarele ( gratuite ) de abia fusese aduse de lucratorul la ziarul Adevarul. Acesta nici n-a apucat sa le puna in acea cutie de plastic de unde lumea sa le poata lua linistita, ca "barbarii" din Podu Ros au si sarit pe ele, probabil insetati de nevoia de stiri proaspete. E de apreciat ca lumea doreste sa se informeze, insa mai multe ziare nu iti ofera mai multe informatii.

Dati click pe poza asta, sa vedeti "trofeul" domnului cu cojoc maro.

Si o poza sugestiva .....

Petitite pentru reducerea pensiilor fostilor securisti si activisti comunisti de rang inalt

2010-01-25T21:07:00.000+02:00

Petitite pentru reducerea pensiilor fostilor securisti si activisti comunisti de rang inaltPrin această petiţie, readucem în atenţie solicitarea societăţii civile de reducere a pensiilor foştilor activişti comunişti de rang înalt şi a responsabililor din aparatul represiv al Securităţii.
În prezent, pensiile foştilor activişti comunişti şi angajaţi ai Securităţii sunt de câteva ori mai mari decât pensia medie. Reamintim că angajaţii Securităţii au fost pensionaţi după o lege specială, care i-a favorizat în raport cu restul populaţiei. Activiştii şi securiştii au făcut parte dintr-un sistem de privilegii înainte de 1989 şi au rămas privilegiaţi şi după revoluţie. Considerăm că este profund imoral ca promotorii unui sistem criminal să se bucure de impunitate într-un regim democratic şi, în plus, să beneficieze de favoruri. Orice reformă care vizează modernizarea statului nu poate fi compatibilă cu onorarea acelora care au transformat statul în instrument de represiune politică, în perioada 1948-1989.
Petiţie iniţiată de Societatea de Studii Istorice din România, Iaşi, 12 ianuarie 2010. Adeziunile pot fi trimise în continuare la adresa asociatiassir@yahoo.com, sub forma: nume, profesie, oraşul de rezidenţă. Lista completă a semnatarilor petiţiei se găseşte pe site-ul: http://ssir.org.ro/.

151 ani de istorie

2010-01-22T12:11:00.000+02:00

Liga Studenților de la Istorie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași cinstește valorile naționale și personajele importante din istoria României. Proximitatea zilei de 24 ianuarie a determinat studenții din cadrul Ligii Studenților de la Istorie să se implice activ în manifestațiile oficiale închinate Unirii Moldovei cu Țara Românească, cu atât mai mult cu cât anul acesta se împlinesc 150 de ani de la înființarea Universității din Iași de către patronul spiritual al acesteia, domnitorul Alexandru Ioan Cuza. L.S.I. Iași prin reprezentanții săi va depune o coroană de flori în memoria domnitorului Alexandru Ioan Cuza în Piața Unirii, duminică 24 ianuarie 2010. Studenții care doresc să participe la eveniment sunt așteptați la orele 11:00 în fața corpului A al Universității.

Zăpada pe drumurile din România

2010-01-15T11:52:00.000+02:00

Mă aflam pe drumul care leagă oraşele Tg. Secuiesc şi Oneşti. Iată cum la noi (încă) autorităţile au grijă de şoferi şi limitează riscurile pe care aceştia le au pe drumurile înzăpezite.
Omul din video a dat la lopată timp de vreo o oră încontinuu, dacă nu mai mult. O practică parcă desprinsă din Evul Mediu :)). Oare ţările Occidentale la fel operează în astfel de situaţii, sau la ei nu e zăpadă? :D

Update: Când state precum Germania sau Austria au autostrăzi sau drumuri incalzite care leagă oraşe, noi încă am rămas la stadiul de primitiv, de lopată.

Hai în America !

2010-01-10T23:18:00.000+02:00

Bun, eşti student. La fel sunt şi aproape şase sute de mii de tineri din întreaga ţară. Faptul că vrei să-ţi testezi valenţele independenţei te face special. Nu numai că vrei să ai libertate de mişcare şi să experimentezi aventuri noi, dar vrei să şi caştigi bani ca lumea. Gata, am înţeles. Pentru tine s-a făcut programul Work and Travel. Zbori dincolo de ocean, vezi America şi te întorci şi cu buzunarele pline. Sună simplu? Chiar este
Programul Work and Travel se desfăşoară pe perioada vacanţei de vară (adică nu mai mult de 4 luni) şi începe din momentul în care ajungi pe unul dintre aeroporturile din SUA

Nu mai există criterii suplimentare pentru anul 1 sau criterii legate de medie: „All students – no minimum grade average but sealed transcripts must be provided”;
Studenţii pot ramane în State pana pe 31 octombrie dar nu mai au voie sa lucreze după 1 octombrie, perioada de muncă rămâne 15 iunie- 1 octombrie;

Costurile totale ajung cam la 2500 dolari( taxa pentru program, taxele consulare, biletul de avio, bani de cheltuiala care trebuie sa ii ai la tine) care îi puteţi împrumuta de la bancă şi care pot fi returnaţi când veniţi din America, cu o dobandă de vreo 200 dolari. Cei care au mai fost au spus ca in medie se castiga 6000-7000 dolari pe perioada vacantei. Hai, care mai intră în echipă? ( putem merge mai mulţi în acelaşi loc :D )

Mai multe detalii le puteţi afla contactandu-mă pe :
YM: timofciucrazvan
Mail : timofciucrazvan@yahoo.com

Oligarhizare şi democraţie în interiorul PDL

2010-01-06T20:50:00.000+02:00

Pe blogul său Cristian Preda, europarlamentar PDL, atrage atenţia asupra unui fenomen important: despre democraţia internă a partidelor în prima fază, apoi despre oligarhizarea la care este supus în acest moment PD-L. Totul a plecat de la nemulţumirea numirii lui HoRRorius Prigoană în cursa pentru Parlament din Colegiul 1 Bucureşti.
Este un subiect sensibil pentru PD-L pentru că democraţia internă în acest partid este inexistentă, la fel ca orientarea doctrinară, programul politic ori comunicarea cu membrii partidului. Există un singur şef ( Băsescu ) care are un aghiotant de seamă ( Boc) , care transmite mai departe ordinele venite de sus lui Blaga, Videanu si ceilalţi, iar aceştia au grijă ca ordinele să fie executate de cei din teritoriu, fără comentarii. Când spun fără comentarii mă refer şi la modul cum organizaţii puternice ale PD-L, care au obţinut rezultate bune la prezidenţiale, nu s-au ales cu posturi importante la centru, iar acestea nu s-au împotrivit deloc. Un exemplu în acest sens este Sibiul. Cam aşa se desfasoară democraţia în PDL.
Sunt de parere că un partid care nu este reformat în interiorul său nu poate emite pretenţia de a reforma statul. Este nevoie, înainte de toate, de o dezbatere în interiorul partidului pentru a elabora o strategie politică serioasă. Luarea tuturor deciziilor importante de către Băsescu reprezintă, dupa părerea mea, un atentat la democraţie, în interiorul unui partid care se vrea, dar nu o să fie niciodată, democrat.
Pe fond, sunt de părere că tresărirea dl. Preda este o abureală de presă pentru schimbarea subiectelor importante de pe agenda publică. De asemenea, cred că se doreşte creearea unei false imagini, cum că in PDL dezbaterea ar fi existentă. Nu cred că Cristian Preda vorbeşte despre un subiect aşa complex şi sensibil pentru fără acceptul lui Zeus, mai ales că sunt vizaţi oameni importanţi din PDL.
Rămâne de văzut.

McTaxa

2010-01-06T17:30:00.000+02:00

Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a venit cu ideea, creaţă spun eu, de a mai aduce bani la bugetul din stat prin introducerea unei noi taxe: taxa pe produsele fast-food.
Din punctul meu de vedere, neavizat, este o stupizenie să pui taxa pentru produse care se adresează consumatorilor cu venit mediu şi scăzut şi în acelaşi timp să scoţi taxa pe produsele de lux ( yahturi, masini scumpe etc). Preţul produselor ( băutri carbogazoase, shaworma, hot-dog-urile, pizza, mâncarea de la mc, kfc etc) va creşte, iar cel mai probabil această creştere va fi suportată tot de consumatorul obişnuit, pentru că mi-e greu sa cred că companiile sau ceilalţi producători de fast-food vor alege să menţină preţul, iar profitul să fie mai mic. De asemenea, o altă problema în urma introducerii acestei taxe ar fi îdepărtarea producătorilor din străinătate, aceştia nemainvestind în Romania, ci preferând alte destinaţii unde fiscalitatea este mai redusă. Este cazul Kaft, care a preferat să investească în Ungaria. Mai mulţi şomeri şi mai puţini bani la bugetul de stat, deoarece companiile de specialitate îşi vor reduce producţia şi, normal, numarul de angajaţi. Plus că in joc e sănătatea mea, cum poţi să mă impozitezi ca eu mănânc de la mc, când acest lucru mă afectează doar pe mine, nu şi pe cei din jur. Este alegerea mea şi eu răspund pentru ea.
Un principiu( liberal ) spune că pe timp de criză trebuie să slăbesti fiscalitatea pentru ca firmele şi companiile să poată supravieţui, să fie locuri de munca şi economia să lucreze în continuare.
Iubitori de fast-food, ce facem ?! Eu nu mă las ...

Ministra blondă de 3 miliarde de euro

2010-01-05T23:35:00.000+02:00

Titlu apărut în Gente, o cunoscută revistă din Italia.

Se pare ca imaginea României e promovată de însăşi ministreasa Turismului, prin acţiunile sale. Bineînţeles că imaginea peste graniţe a Elenei Udrea este una proastă. Oficialii UE sunt îngrijoraţi ca aceasta va gestiona fonduri UE de 3 mld. de euro, deşi în campania prezidenţială a planat suspiciunea de folosire a banului public în mod suspect.

Vorba aia ( a lu`Boc adică ) : " Trebuie să scrâşnim din dinţi, trebuie să strângem cureaua !". Se pare că doar muritorii de rând a acestei ţări fac asta, în timp ce alţii se lăfăie cu banii publici.

Despre Prigoană. Honorius Prigoană

2010-01-05T02:40:00.000+02:00

În urma ocupării unui post de viceguvernator la BNR, liberalul Bogdan Olteanu şi-a pierdut locul de deputat din Colegiul 1 Bucureşti. Rămaşi fără reprezentant in Parlament, alegătorii acestui colegiu vor trebui să se prezinte pe 12 ianuarie la urne pentru a decide cine e mai potrivit să le reprezinte interesele în Parlament: Radu Stroe(PNL) sau Honorius Prigoană(PD-L). PSD a decis sa nu arunce in luptă niciun candidat, sustinând candidatul PNL-ului.
Este, după părerea mea, o bătălie care are ca miză nu numai fotoliul de parlamentar pentru unul sau altul, ci, sper eu, o trezire la viaţă a societăţii româneşti care trebuie să realizeze că aceste clasice acte de nepotism în politica românească sunt o batjocură la adresa tinerilor valoroşi din această ţară. Un puţoi căruia coşurile pubertăţii încă nu i-au dispărut emite pretenţii de a accede in Parlament când el nici măcar legea rutieră, nici măcar legea electorală nu cunoaşte reprezintă o sfidare la adresa oamenilor care muncesc cinstit şi doresc să-şi croiască un viitor în această ţară. Orice tânăr ar trebui să se simtă sfidat, jignit că politrucii pdlişti promovează asemenea non-valori, gen EBA sau Honorius Prigoană. Pe deasupra, eternul si fascinantul premier face o declaraţie care pe mine m-a frapat: Boc: "Honorius este un simbol al tinerei generaţii, un tânăr cu studii de specialitate în afaceri." Nu stiu pentru cine reprezintă un simbol aceasta "beizadea", acest cocalar de Dorobanţi care vorbeşte despre reformarea statului, neavând habar ce înseamnaă asta.
E momentul ca acest fel de nepotism politic să fie stopat. Clasa politcă nu poate fi revigorată cu astfel de cocalari, iar reforma statului nu poate fi facută cu Honorius Prigoană, a cărui singure realizări sunt contribuţia groasă la puşculiţa partidului de către tata şi afacerile acestuia, cu statul desigur.

Iașul merită mai mult

2010-01-05T02:21:00.000+02:00

Încep prin a vă ura La Mulți Ani şi mulţumiri celor care "mi-ați călcat pragul" blogului în anul ce a trecut şi sper să o faceți și în 2010.

Excursia recent încheiată mi-a (re)confirmat că Iaşul este administrat în mod incompetent. Am avut ocazia să vizitez, printre altele, Sibiul. Capitală culturală în 2007, Sibiul îşi merită pe deplin numele şi titlul câştigat. Se vede însă că priceperea, interesul şi voinţa administraţiei locale a însemnat pentru Sibiu relansarea din punct de vedere turistic. Orice loc cu o însemnătate istorică a intrat în circuitul "monumentelor istorice”. Acestea dau oraşului o imagine de medievalitate, un aer de epocă veche combinat cu modernul. Curăţenie, obiectie turistice foarte bine îngrijite, localuri şi cafenele unde te poţi relaxa şi privi panorame foarte frumoase. Iaşul are o sumedenie de locuri istorice care sunt lăsate în paragină. Edilii noştri au alte preocupări, total neprofitabile. Investiţia în echipa locală de fotbal, de exemplu, care ani de-a randul s-a arătat a fi o investiţie proastă. Nu se aduc turişti, nu se aduce capital de imagine oraşului şi normal că nu se aduc nici bani la bugetul local. Din contra, echipa merge pe minus. Avem atâtea locuri frumoase care, daca am şti să le exploatăm, am avea de câştigat pe mai multe planuri: imagine bună oraşului in ţară sau in afara graniţelor, bani la bugetul local. Doar odată pe an Iaşul are turişti, pe 14 octombrie când e data de prăznuire a Sf. Parascheva. Păcat, Iaşul merită mai mult ! Merită conducători care stiu să administraze cum trebuie un oraş cu atât potenţial, merită politicieni care să se zbată şi să se lupte pentru interesele şi obiectivele lui, merită mai multe atenţie din partea guvernanţilor.
p.s. voi reveni curând cu poze, de îndată ce le descarc

Rosia Montana

2009-12-27T20:07:00.000+02:00

De ce nu sunt de acord cu demararea proiectului Rosia Montana :
-vor fi distruse vestigii istorice inestimabile
-conform estimărilor, din Munţii Apuseni ar urma să fie extrase, timp de 16 ani, circa 300 de tone de aur şi 1.400 de tone de argint, în valoare de 10 miliarde de euro. Din această sumă, statului român îi revine un indice de 19,31%, respectiv un total de 1,93 miliarde de euro în 16 ani sau aproximativ 161 de milioane de euro pe an. E drept, aspectul investiţional rămâne în sarcina partenerilor canadieni, dar aceştia vor plăti pentru exploatare doar o redevenţă simbolică, de 2%. Dintr-o evaluare simplă se poate observa că potul cel mare nu va fi încasat în nici un caz de ţara noastră. Asadar, potul nu va ramane la noi.
-vor distruge vechile galerii de exploatări miniere dacice şi romane din zonă, care marchează începuturile mineritului pe teritoriul ţării noastre, având un important potenţial turistic
-se vor expropria şi strămuta circa 1.000 de familii din zonă, zece biserici, 12 cimitire şi centrului istoric, inclusiv un mausoleu din secolului al II-lea d.H., prin descărcarea de sarcină arheologică.

Sursa: www.cotidianul.ro

Retrospectiva ultimilor 20 de ani. '92-'96: Libertatea, greu de gestionat

2009-12-27T16:45:00.000+02:00

Retrospectiva ultimilor 20 de ani. '92-'96: Libertatea, greu de gestionat

StirileProTV.ro

Cetatea Sarmizegetusa, regat devastat de nepasare si cautatori de aur

2009-12-25T19:28:00.000+02:00

Cetatea Sarmizegetusa, regat devastat de nepasare si cautatori de aur

StirileProTV.ro

Politicieni cu termen de valabilitate limitat

2009-12-25T18:24:00.000+02:00

Oamenii au ajuns sa urasca politicienii. Pe buna dreptate. In campanii se promite ca va curge lapte cu miere, ca ei ( cei care candideaza ) vor lucra in slujba cetateanului zi si nopate, ca se vor implica in rezolvarea diferitelor probleme care tin de comunitate sau chiar de societate etc. Si dupa nu se intampla nimic. Sau mai nimic. De aceea nu prea am ce sa le reprosez celor care spun ca toti sunt o apa s-un pamant. Pentru ca si eu sunt nemultumit de cum decurg lucrurile.Aceasta ura este alimentata si intarita de actiunile unor asa zisi politicieni care au inteles sa rasplateasca votul de incredere dat de oameni prin dezertarea la alt partid. Si luam cazul parlamentarilor care dezerteaza din PNL sau PSD, migrand spre PD-L. Faptul ca se vand pe bani, pe natura sa pe ce s-or vinde nu e interesant. Interesant e cum inteleg acesti politruci sa apere democratia, castigata cu vieti omenesti in `89. Vom avea un partid mastodont, cu majoritate formata din traseisti si un conducator cu calitati perfecte de tiran si unde vom ajunge?
Acesti calatori prin politica romneasca pericliteaza statul de drept si ma intreb daca au vreun gram de rusine( fata de ei insisi) cand stiu ca existenta lor poate fi raportata doar la votul din Parlament. Din pacate peisajul politic e tot mai frecventat de acesti oportunisti neinsemnati, care vor expira, speram, in 2013. Insa rusinea actiunilor lor va ramane si oamenii vor fi tot mai neincrezatori in politica si politicieni.

Acelasi prim-ministru, aceleasi metehne

2009-12-20T23:37:00.000+02:00

Guvernul Boc al catelea o mai fi este un guvern dupa chipul si asemanarea creatorului: inept.
Oameni care si-au demonstrat(in) capacitatile in vechiul Executiv, care sunt acuzati de delapidare a banului public ( Elena Udrea ), care in trecut erau, dupa parerea lui TB, cel care a girat acest Guvern, sefi de mafie ( "Gabriel Oprea este seful mafiei personale a lui Adrian Nastase” - Traian Basescu, 2004 ), care si-au demonstrat incompetenta si aroganta prin declaratii insultatoare la adresa contribuabililor ( Radu Berceanu - "Ar trebui ca, de acum incolo, in momentul in care cineva reclama ca e blocat undeva, sa-l intrebam si ce numar de rovinieta are, ca sa vedem daca aceasta suma foarte mica a fost platita sau soferul reclama si nu are nici macar rovinieta"), oameni care au dezertat dintr-un partid in altul si acum se numesc "tehnocrati" ( Vladescu),Adriean Videanu la Economie, care, desi in perioada campaniei a refuzat sa comenteze subiectul Rosia Montana ( din motive electorale bineinteles) ne spune acum ca ar trebui sa exploatam aurul de acolo etc. Am scris pe nerasuflate. Sunt nervos ca astia isi bat joc de noi. Si ca, pe deasupra, mai sunt si votati.

UPDATE: Oamenii astia trebuie sa gestioneze a doua transa de bani de la FMI, de vreo cateva mld euro. Totusi, acesta poate fi salvarea pentru ei. Opozitia cred ca va intelege ca la mijloc este interesul national si nu se va opune angajamentelor pe care ROMANIA si le-a asumat cu FMI, ci va reactiona doar la masurile guvernamentale ale Executivului ( care nu sunt in sfera acordului).