Nouveau Monde - Nouveau Capitalisme

"Nouveau Monde - Nouveau Capitalisme". Aşa sună titlul unei prelegeri la care fratele meu a fost invitat, recent, de către universitatea la care a studiat cu bursă Erasmus. Menţionez că la acest eveniment şi-au anunţat prezenţa preşedintele şi ministrul de finanţe al Franţei.

Este ilustrativ acest titlu, pentru că el sintetizează, clar şi fără echivoc,  că “o stafie bântuie prin Europa: stafia capitalismului etatist”.

Noua lume şi noul capitalism pe care actualii lideri politici ni le făgăduiesc, nu sunt clar definite de către aceştia, însă se poate întrezări, din acţiunile lor, cam unde vor să ajungă. Cuvintele care abundă, în aceste zile, în toate soluţiile la ieşirea din criză, sunt: stabilitate fiscală la nivelul monedei euro, reglementare fiscală, disciplină bugetară, coordonare intensă a politicilor econonmice, consolidare şi integrare fiscalaă etc. De toate acestea, spun liderii europeni, trebuie să se ocupe o mână forte, o autoritate salvatoare, cu puteri sporite, care să facă ordine, să restabilizeze cursul firesc al lucrurilor, care să ne scoată din starea de incertitudine şi să completeze slăbiciunile mediului privat. Foarte uşor se trece cu vederea că scleroza sistemului a fost creată tocmai de aceste autorităţi cu rol reglator - băncile centrale. Iar acum, tot aceştia vor să ne ofere soluţii salvatoare. E ca şi cum ai căuta salvarea tot de la cel care te-a urcat pe eşafod şi are securea în mînă.

Creşterea capacităţii de reglementare şi coerciţie a instituţiilor intervenţioniste şi planificatoare, care este sursa de disfuncţionalităţi ale sistemului economic, prin controlul pe care îl exercită asupra mecanismelor sociale, este soluţia acceptată, aproape la unison, de liderii politici, pentru a ieşi din criza economică.

În „Drumul către servitute”, F.A. Hayek argumentează că tranziţia la socialism se petrece fără ca oamenii să îşi dea seama, deşi aceştia, poate, sunt mânaţi de bune intenţii, în idealurile lor. Cu toate că este scrisă în 1944, ideile enunţate în carte sunt de actualitate şi astăzi.

În fond, aşa cum şi Hayek sugerează în cartea lui, atitudinea relativistă faţă de ideile liberale, ecartul nostru faţă de valorile liberalismului teoretic, acceptabilitatea pe care consecinţele socialismului au căpătat-o în ochii noştri, sunt dovezi irefutabile ale direcţiei greşite în care ne îndreptăm.

‎

"Nu numai extraordinara dificultate a centralizării complete a conducerii activităţii economice îi înfioară încă pe majoritatea oamenilor, ci chiar groaza pe care le-o inspiră ideea ca totul să fie dirijat dintr-un singur centru. Dacă, în pofida acestui sentiment, ne îndreptăm rapid către o asemenea stare de lucruri, aceasta se datorează în mare măsură faptului că majoritatea oamenilor mai cred ca va fi fiind posibilă găsirea unei căi de mijloc între competiţia "atomizată" şi conducerea centralizată.”

Ce avem astăzi? Politici de macrostabilizare (care implică administrarea publică a afacerilor), proiecte publice megalomanice, iniţiate de Statul-Providenţă, credinţa din ce în ce mai larg răspândită că egalizarea veniturilor şi redistribuirea averilor prin impozitare reprezintă acte morale, legislaţie de securitate socială care oferă membrilor societăţii şansa să stea aştepte „mărinimia” statului etc.

Liderii statelor, miopi, susţin întărirea nemăsurată a puterilor şi funcţiilor Uniunii Europene, ideea că este dezirabilă preluarea, de către aceasta, a cât mai multe din prerogativele, funcţiile şi libertăţile care ar trebui să aparţină pieţei şi societăţii.

Cedarea de suveranitate unei instituţii aflată undeva departe, şi la propriu şi la figurat, care s-a remarcat prin birocratizare, reglementări şi standarde impuse,  speranţa că administrarea tuturor treburilor publice şi private prin metode de comandă administrativă este soluţia depăşirii situaţiei în care ne aflăm, mă fac să cred că Europa liberală, la care părinţii fondatori visau, se transformă în Europa imperială, la care visau Hitler şi Joachim von Ribbentrop.