Răspunsuri

În urma penultimului articol am fost etichetat ca fiind anti-liberal, fundamentalist religios, habotnic, având o gandire limitată. de secol XIX, xenofobă. Mi s-a sugerat chiar că ar fi incompatibil un discurs cu referire la valorile religioase cu activitatea în spaţiul politic, cel din urmă mediu fiind "prea infect" pentru a putea face parte din el.

Astfel de mentalitate este una discrimatorie şi neadecvată pentru secolul XX, mi s-a mai sugerat, fiind chiar acuzat ca am în discurs nuante de legionarism.

Patru persoane ( de bună-credinţă ) au fost cele m-au determinat să scriu acest articol.

Din respect pentru cei care au citit articolul şi au fost confuzi în legatura cu credintele mele politice ( din prisma faptului că, poate, nu am fost destul de coerent ) şi au tinut sa îmi pună unele întrebări fără să arunce anateme, am să fac un scurt gest de "marturisire" a ideilor şi opţiunilor mele politice, la care am meditat şi în care, acum, la 22 de ani, mă regăsesc.

Vreau sa incep cu un lucru, de ce sunt liberal. Adeziunea în randurile unui partid politic care îşi asumă valorile identitare ale dreptei şi liberalismului nu este un răspuns că acţionez în spirit liberal ( este, poate, doar cadrul de exprimare politică ). Cădem prea des în capcana relativismului şi etichetăm ca fiind liberali pe cei care doar spun că sunt liberali, care îmbrăţişează o serie de valori unanim valabile democraţiei precum respingerea oricărei forme de totalitarism, neacţionând ca atare.

"Liberal prin raţiune" surprinde, cred, cel mai bine atitudinea mea politică, sintagma pe care o şi folosesc în prezentarea mea pe blog. De aceea, cred, termenul de liberal îi descrie pentru cei care practică liberalismul (termen, totuşi, vag), nu pe cei care sunt liberali prin apartenenţa la un grup politic sau o mişcare care se pretinde a fi "liberală" .

Cum liberalismul nu se revendică de la un text canonic, precum marxismul sau fascismul, iar a fi liberal nu inseamna a te incadra într-un şablon stereotipic, impus de un text fondator sau de un manifest politic, "aria" de manifestare la nivel politic a unui liberal este mare şi poate fi diferită, variind în funcţie de climatul social, educaţia şi construcţia individuală sau chiar personalitatea acestuia. De aceea, cei care şi-au construit o viziune despre "aspectul" liberalismului şi comportamentul liberalului şi nu accepta şi alte conceptţi, nuanţe şi idei greesc şi ei înşişi acţionează antiliberal.

Sigur, principiile de baza ca libertate, unicitatea individului, piaţă liberă, stat minimal, toleranţa, proprietate privată, pluralism etc. sunt numitorul comun al liberalilor, însă liberalismul, cu variatele sale forme care au apărut de-a lungul timpului sau diferintele de forme pe care le-a îmbrăcat în diferite ţări oferă posibilitatea ca "adepţii" săi să îşi manifeste în mod diferit "spiritul liberal", plecând de la insăşi premisa că putem vorbi de variante diferite ale liberalismului.

Practic, "frumuseţea" liberalismului pentru mine rezidă din faptul că nu neapărat conţinutul ideilor (diverse şi uneori contradictorii) sunt cele care primează, ci că sunt prezentate într-o modalitate nedogmatică, cu posibilitatea failibilităţii şi cu conştientizarea riscului ca ele nu sunt imuabile, incorectibile şi că nu sunt răspunsul la toate problemele societăţii ( sintagma preluata din Betrand Russel ).

Un liberal este cel care ascultă şi ia în considerare critica, posibilitatea erorilor din concepţia sa despre lume şi viaţă ( la nivel politic, la care noi ne referim ) şi, dupa o filtrare riguroasă, adminte sau refuză eventualele corecturi în atitudinea sa în urma "reproşurilor" ce i se aduc. Eu am luat act de toate reacţiile, chiar şi pe cele add personam, şi imi dau seama ca sunt lucruri pe care trebuie să le indrept.

Eu aşa văd liberalismul ( pentru că am fost etichetat ca fiind anti-liberal ) prin prisma simţămintelor şi lecturilor mele. Aşa mă indentific ca liberal, în esenţa acestor lucruri activez politic şi mi le asum conştient.

Totuşi, sunt câteva lucruri de nuanţă pe care vreau să le clarific în legatură cu credinţele mele politice.

- Sunt pentru un Stat laic, pentru o separaţie a Bisericii de Stat adevarată pentru că istoria ne-a arătat cât de dăunătoarea este interferenţa celor două. Nu sunt însă pentru separaţia societăţii de Biserică, consider că Statul nu trebuie să intervină în nicio direcţie în acest şi să nu interfereze în niciun fel în viaţa privată a oamenilor. Aşadar, scoaterea religiei din programa şcolară sau interzicerea icoanelor în şcoli sunt, pentru mine, o acţiune a Statului de separare a religie de societate. În mod cert trebuie reevaluate manualele de religie ( elemente de îndoctrinare, de multe ori, prin conţinutul lor) şi o selecţie mai riguroasă a profesorilor de religie este necesară. Însă discuţia de fond, scoaterea religiei din programa şcolară ( acum are statut facultativ ), nu mi se pare ca o acţiune normală a Statului.

- Inainte de a fi liberal sunt, şi afirm cu fermitate, creştin. E răspunsul la cei care m-au acuzat, în cea mai mare parte, de atitudini religioase într-un context impropriu. Trebuie sa spun limpede că nu pot concepe ca omul ( politic în cazul de faţă ) îşi poate separa credinţa în funcţie de situaţia în care se află, indiferent unde se găseşte el ( în Parlament sau pe Lună ), deşi e acuzat de prozelitism, fanatism sau legionarism. De asemenea, nu pot concepe că viaţa de creştin e incompatibilă cu activitatea politică, indiscutabil un mediu viciat care te predispune la păcat. Însă difera cu mult fenomenul politic de societatea civilă ? Nu e acelaşi mediu "impropriu" ? Nu gasim şi în societatea civilă corupţie, infamie etc ? Nu înseamnă, însă, că trebuie proliferat un astfel de discurs ( cu referiri la religie ), în niciun caz. Dar nici nu poţi pretinde ca în sfera politicului acţionezi ca un ateu, pentru a nu leza şi pentru a nu discrimina pe nimeni şi nici nu pot gândi că cei care acţionează în domeniul politicului nu sunt influenţaţi când iau decizii de credinţele, obiceiurile sau tradiţiile lor. Laicizarea actului politic nu înseamnă, în niciun caz, ateizarea lui.

- De aici, in mod firesc, se nasc si reactiile mele faţă de homosexualitate sau parade-gay, de exemplu. Le respect libertatea de a acţiona cum voiesc în spatiul privat şi nu nicio instituţie a statului nu are voie să actioneze în vreun fel. Le respect dreptul de a marşălui pentru a-şi cere drepturile, dar nu pot fi de acord pentru drepturile pe care ei le pretind, adică legiferarea căsătoriei între homosexuali sau recunoaşterea lor ca minoritari discriminaţi. Nu aş vota niciodată în Parlament o asemenea lege – dacă aş fi în situaţia asta - pentru că sunt un susţinător al familiei şi doresc să trăiesc într-o societate normală. NU pot concepe homosexualii ca o minoritate, nu ii pot pune in aceeasi oală cu o minoritate religioasă, cu o minoritate etnică sau cu orice fel de minoritate din cauza faptului că nu indeplinesc statutul de minoritate ( homosexualitatea nu e o boala genetică, nu e un conportmanet stabil – homosexualiatea se poate schimba, nu e o situatie moştenită sau cu care homosexualii s-au născut).

- De aici – din credinţa mea religioasă – empatizez cu valorile creştine pe care cred ca trebuie să se edifice societatea românească, ţinând, bineînţeles, cont de libertatea de conştiinţă a fiecăruia şi pluralismul confesional. Nu văd unde este problema în a afirma că îţi doreşti modelul creştin ca mod îmbinare a valorilor exprimate politic. Nu e nimic nou sub soare, sunt atâtea partide creştin-democrate în Europa care militează pentru asta şi chiar faimosul Barack Obama, în discursurile sale publice, face referire la valorile creştinismului. Nu e o viziune păşunistă, chiar dacă ateismul este în creştere în statele vestice, iar societatea românească nu poate fi numită una creştină în adevăratul sens al cuvântului. Valorile creştinismului prezente în acţiunea politică a unui individ nu înseamnă îndoctrinare religioasă sau prozelitism !

- Nu sunt xenofob dacă mă refer la situaţiile neplăcute din Vestul Europei ale imigranţilor şi atrag atenţia că noi, românii, trebuie să la prevenim şi să învăţăm din ele. Ele sunt realităţi şi trebuie luate ca atare.