Cred că ne-am lămurit asupra caracterului şi tacticilor diversioniste ale actualului presedinte şi proiectul său de revizuire a Constituţiei a demonstrat lipsa de scrupule şi lipsa de conştiinţă a intereselor statului. Reacţia imediată a lui Crin Antonescu, deşi neelaborată, a fost fermă şi corectă : "Nu discutăm despre revizuirea Constituţiei pe picior şi când vrea Băsescu".
Astăzi, mare mi-a fost mirarea când văd că USL va depune miercuri 3 proiecte de lege la Camera deputaţilor, ca reacţie la reforma Constituţiei propusă de Administraţia prezidenţială.
"Conform surselor citate, unul dintre proiectele legislative care vor fi propuse se va referi la reducerea numărului de parlamentari la maximum 300.
Un al doilea proiect de lege vizează modificarea sistemului de vot, propunând alegerea parlamentarilor tot în sistem uninominal, după modelul care funcţionează în cazul primarilor. Astfel, USL propune dobândirea mandatelor de parlamentari de către candidaţii care câştigă cele mai multe voturi în colegii.
O a treia lege care va fi propusă de USL prevede interzicerea migraţiei politice, stabilind că un parlamentar ales sub sigla unei formaţiuni îşi pierde mandatul dacă demisionează din partidul respectiv."
O discuţie pe cele trei propuneri este tardivă şi nefolositoare ( cele trei propuneri nu fac cinste valorilor democraţiei şi parlamentarismului, după părerea mea ). Problema majoră este că reacţia USL este una necumpătată şi neinspirată şi nu diferă de comportament politic cu care ne-am obişnuit în ultimii 21 de ani. Nu poţi să vii cu trei proiecte atât de importante la în Parlament "pe picior", doar ca să arăţi că îi poţi da peste nas lui Băsescu, fără o dezbaterea serioasă avută în prealabil cu structurile de conducere ale partidului şi cu reprezentaţii importanţi ai societăţii civile.
Acest tip de atitudine este specifică diversioniştilor pedelişti care se folosesc fără scrupule de "corzile sensibilie" ale cetăţenilor pentru a se erija în "apărători ai poporului". Tranzacţionarea unor principii solide care au definit Partidului Naţional Liberal (Parlament bicameral, reprezentativitate serioasă a cetăţenilor în Legislativ) şi naivitatea de a intra în jocul meschin a lui Băsescu este nocivă şi denotă imaturitate politică.
Cred că răul profund al politicii româneşti în momentul actual este Băsescu şi clica lui de fripturişti, însă nu este o soluţie ca alternativa USL să recurgă la aceleaşi manevre politicianiste pentru extirparea acestui râu. Cred că o însănătoşire a climatului politic se poate face doar cu conştiinţa faptului că elemente definitorii ce ţin de democraţie nu pot fi folosite ca "arme politice" şi nu se poate abdica de la ele de dragul luptei politice.
Îmi vin în minte memorabilele cuvinte ale lui Lascăr Catargiu : "Aiasta nu se poate, Măria Ta!"
O pozitie foarte verticala. Felicitari. Nu trebuie sa devenim talibani si sa renuntam la principii. :)
RăspundeţiŞtergereMultumeasc. Corect !
RăspundeţiŞtergereDa Răzvane, ai perfectă dreptate. Aceeași reacție am avut-o doar citind cele trei propuneri fără să ajung la finalul postării tale. De ce spun asta, pentru că s-a mai discutat despre migratia politica. Oricum, mi-a plăcut.
RăspundeţiŞtergereDin punctul meu de vedere opoziția sau USL nu are niciun plan concret, doar așteaptă diferitele mutări ale președintelui, dar el îi aduce pe terenul de joacă al său.
Plan concret - şi aici mă refer la strategie de acţiune guvernamentală - are. Doar că face greşeala şi intră în toate jocurile penibile pe care le lansează băsescu.
RăspundeţiŞtergereINTERESANTA ABORDARE, DOMNULE ! ASA DA GENERATIE DE POLITICIENI !
RăspundeţiŞtergereCU RESPECT,
ANDREI V.
Multumesc mult !
RăspundeţiŞtergerehttp://dapreutescu.blogspot.com/2011/06/ne-imbatam-prea-repede.html
RăspundeţiŞtergere