“Prin binecuvântarea oamenilor drepți cetatea merge înainte, iar prin gura celor nelegiuiți ajunge ruină ” Pr. ( 11, 11 )

Am rămas siderat citind un text pe VoxPublica nu neapărat din cauza mesajului( clişee răsuflate cu care mă ruşinez ca şi eu am empatizat ), ci şi de “personalitatea” care a găsit de cuviinţă să aducă în dezbatere publică asemenea subiect şi să opineze atât de caustic despre fiinţa sacramentală care este Biserica.
Practic, să demontezi şi să aduci acuze ( întemeiate sau nu ) e uşor pentru că Biserica, atât prelaţii cât şi enoriaşii care o compun au lipsurile şi carenţele lor. Nu sunt intangibili, nu sunt fără cusur şi oricând se pot aduce acuze la adresa lor.
Însă cine şi-a găsit sa aducă un asemenea subiect în atenţia publică ? Dl. ecologist Remus Cernea, probabil un adept al animismului tribal, unul din promotorii mişcării antireligioase cei mai vocali de la noi din ţară şi care, spre uimirea mea, se bucură şi de o largă audienţa în rândul tinerilor. Despre asemenea subiecte îşi poate da cu părerea oricine ( democraţie ), însă când promoter în spaţiul public al unor asemenea (non)valori este Remus Cernea, cel care declară că “România va fi liberă când va avea preşedinte o lesbiană rromă şi atee”, iar acest personaj mai produce şi emulaţie, mai ales în randul internauţilor, nu pot decât să spun ca din start discuţia despre rolul Bisericii în interiorul Statutui este dusă în derizoriu.
O alta chestiune care mi-a atras atenţia. Am observat din articol ca dl. Cernea este un fervent iconoclast. O asemenea abordare denotă un cras obscurantism, o abordare evident distructivă şi inutilă. Totul pleacă de la miopia intelectuală a dânsului, care, în numele dezbaterii despre separarea Bisericii de Stat, se animă de probleme care nici nu ar trebui aduse în discuţie, cum ar fi afişarea sau nu a semnelor religioase în şcoli, obligativitatea sau neobligativitatea orelor de religie etc. Această exacerbare a laicizării propusă de R. Cernea este de fapt, având în vedere şi acţiunile stradale realizate de el, o luptă ateistă împotriva religiei, un ateism militant, adică o luptă religioasă !
Nu poţi pretinde un Stat refractar la religia dominantă pentru că Statul ,indisolubil, este legat de societate. Adică, la urma urmei, societatea este cea care alege Statul şi nu Statul îşi alege societatea. Iar dacă societatea este una eminamente creştină, tu ca Stat nu poţi pretinde să ai nici măcar o acţiune împotriva religie, mai ales împotriva celei dominante ! Dacă cultul icoanelor, componentă a religiei majoritare, este acceptat şi dorit în unanimitate de practicanţii cultului dominant în şcoli sau în diferite instituţii publice, nu văd niciun motiv pentru care Statul ar interveni să interzică această practică. Este un gest total amoral si antisocial, de natură despotică şi imediat ce este măcar pus în discuţie trebuie rejectat pentru că trădează o acţiune tiranică, nicidecum democratică.
Sigur, confesiunile religioase minoritate se bucură de de dreptul inamovibil de a-şi exercita şi practica cultul. Însă nu poţi folosi dreptul la libertate religioasă drept paravan pentru a interzice religia ori afişarea icoanelor în şcoli a religiei dominante.
Acest gen de militantism laic este caracteristic statelor totalitare prin excelenţă ( vezi cazul Rusiei bolşevice ori Germaniei naziste ), care a produs un număr înzecit mai mare de victime în secolul XX, comparativ cu războaiele religioase purtate de-a lungul istoriei.
O dezbatere serioasă asupra rolului Bisericii în raport cu Statutl trebuie să aibă loc în România, asta-i cert. Nu m-am sfiit să o spun, la unele capitole BOR cel puţin, este deficitară. De exemplu, statuarea relaţiei BOR cu regimul comunist, relaţia actuală a înaltelor feţe bisericeşti vis a vis de regimul politic, transparenţa banilor proveniţi de la bugetul de stat, pasiviatea BOR faţă de acţiuni sociale de anvergură care să producă o trezire spirituală, etc.
Însă să mergi până într-acolo să declari că scăderea încrederii în Biserică este un lucru pozitiv pentru Romania mi se pare un lucru deplasat şi inacceptabil.
Autorul articolului aduce, prin afirmaţia şi deducţia lui, un mare argument şi serviciu Bisericii, demontând ceea ce spuse anteriorcă Biserica s-ar "bucura" de o mai mică încredere.
„Atunci când li se pune întrebarea “Aveţi încredere în biserică?”, cei mai mulţi dintre respondenţi nu se gândesc însă la activitatea preoţilor, ci la faptul că oamenii cred în Dumnezeu. Iar cum biserica este structura organizatorică a credinţei religioase, în mod firesc, se conexează răspunsul nu cu încrederea în preoţi, ci cu credinţa în divinitate.”
Biserica este trupul lui Hristos pe pământ, este comunitatea celor ce l-au primit pe Hristos ca Mântuitor, nicidecum instituţia condusă vremelnic de unul sau de altul. Iar faptul se manifestă încă un sentiment de pioşenie faţă de importanţa ei sacră este un lucru încurajator.
Un ultim aspect legat, la urma urmei, de această mişcare antireligioasă care este tot mai pregnantă.
Întrebarea mea, adresata catre militanţii antireligioaşi, este următoarea: cu ce veniţi în loc ? Pentru că o societate neghidată de valori morale consistente este ca o epavă ...
Valorile creştine, în centrul cărora stă iubirea de aproape şi chiar de vrăjmaş, nu vor putea fi niciodată puse în discuţie de Stat. Poate doar impuse :).
Creştinismul umanizează şi oferă un cadru în care virtuţi morale unanim acceptate ca bunătatea, toleranţa, egalitatea, dragostea, onestitatea, ura faţă de păcat, fidelitatea, apetenţa pentru a face ajuta etc primează. Practic, omul ghidat de morala creştină se va evalua mereu cu Scriptura.
Însă gândiţi-vă la o societate laică. Care ar fi "barometrul" şi cine ar putea spune ce e etic şi moral?Conştiinţa umană ? Dovezile din istorie arată că asemenea abordare este falimetară (vezi cazul lui Hitler ori a altor despoţi a caror acţiuni au fost coordonate doar de propriile apucături). Cum am defini moralitatea într-o societate fără prezenţa lui Dumnezeu ? Cum ne-am raporta la moralitate? Mecanic, cu ajutorul legilor?
Nu ar avea sens nimic.