Noi şi (anti)comunismul

Liu Xiaobo - un disident chinez care a primit 11 ani de închisoare pentru că a cerut democratizarea Chinei comuniste - este laureatul Premiului Nobel pentru Pace din anul acesta.
China a anunţat represalii împotriva statelor care vor participa la ceremonia de înmânare a premiului.
Şeful misiunii diplomatice a României, teologul creştin-democrat Teodor Baconschi, care, alături de cel pe care vrea să-l succeadă ( Traian Basescu ), duce o lupta "ferventă" împotriva comunismului, ne arată totuşi că noi condamnăm comunismul în ţară, însă pe plan extern suntem ceva mai timizi ...
“Noi nu ne temem nici de represalii, nici de altceva, dar în acelaşi timp înţelegem de mulţi ani sensibilităţile prietenilor noştri chinezi. Nu am vrea să intervenim în marea lor societate într-un fel sau altul. Cred că chestiunea decernării premiului a fost un act de libertate în Europa din partea Fundaţiei Nobel şi nu contestăm niciun fel de opţiune când este vorba de o personalitate sau alta care contribuie la bunul mers al dialogului în această lume. Nu vom fi acolo cu şeful de misiune. Vom vedea pe cine trimitem, dar nu va fi şeful misiunii”, spunea Baconschi.
Ne declarăm de dreapta, luptăm cu obstinaţie împotriva pericolului comunist, îl injurăm pe Iliescu şi desconspirăm zeloşi toate atrocităţile regimului "criminal si ilegitim". Însă când vine momentul să ne prezentăm şi lumii astfel punem capu-n pământ cuminţi: suntem diplomaţi.
Normal, ţările serioase au confirmat participarea la eveniment.
Ar fi oportună mai puţină moderaţie din partea actualilor "anticomunişti". Nu de alta, dar îşi pierd şi ultimele gloanţe propagandistice pentru campanie.

Eu şi fesul meu verde

Astăzi, în drum spre casă, am avut parte de o hazlie situaţie în care mi s-a reamintit cât de surprinzători pot fi oamenii.
Mergând eu meditativ şi atent în acelaşi timp să nu păşesc în vreo băltoacă, bucurându-mă de vremea frumoasă în care Soarele palid ne mai trimite câteva raze difuze, un individ, fără nicio lipsă de reţinere, mă abordează franc :
-Di shi ai fies vierdi ? Ţ-o crescut vierdiaţâ în cap? Hîhîhîhî
Trezit brusc din reveria mea, ridic capul si văd doi tipi spălăciţi în faţa mea. Unul cu o mutră meticuloasă şi cu nas mare, coroiat, cu ten tuciuriu şi cu un rânjet ca de cal se apropria natural de mine. Celălalt, cu un chip decolorat şi o privire cretină, bălăgănindu-se când în dreapta când în stânga, stătea cu mâinile în buzunar şi afişa un zâmbet tâmp.
Îmi spun că ar fi mai bine sa trec impasibil pe langa ei, doi tipi beţi nu sunt tocmai cei mai plăcuţi parteneri de conversaţie.
Tipul ajunge în faţa mea şi cu o faţă buhăită, emanând un puternic miros de alcool şi ghetou, îmi întinde mâna cu o mişcare uşoară şi se apleacă încercând un semn apologetic.
Eu, mirat, mă intreb ce-o vrea. El, foarte calm şi amabil:
- Domnul meu, nu îţi cer decat 1 leu să îmi cumpăr 2 ţigări. Vrei să fii drăguţ să mă ajuţi, te rog ?
Eu instantaneu bag mâna în buzunar, "fermecat" de gentileţea interlocutorului. Scot o bacnotă de un leu şi i-o întind stânjenit.
-Să fii iubit ! îmi mulţumeşte el afisând acelaşi rânjet, acum însă cu pretenţii de erudiţie. Se întoarce către partenerul lui si pe un ton grav îi spune:
-Haidi uă, ni-o dat aista di douâ tâgări. Stai ca prostu` acolo şâ nu zâci nic.
-Lasă, că la prostit te pricepi tu mai bine, îi raspunde celălalt tip cu faţa decolorată.
Bine, bine, dar care o fi fost problema cu fesul meu verde ?

Îndemn la curaj

Am citit recent o carte care îndemnă mult la curaj. Curajul "de-a merge pe apă", de aţi depăşi temerile, de a fi chibzuit în momente cand euforia te poate cuprinde, de consecinţele de a nu-ţi înfrange teama şi de a te complace în conformism, de necesitatea riscurilor pe care trebuie sa ţi le asumi pentru a avea parte de experienţe spirituale noi, singurele care îţi pot oferi creştere în relaţia cu divinitatea. Un "manual" care, plecând de la aventura lui Petru, îţi oferă raspunsuri la întrebări inevitabile şi îţi găseşte leac la multe frământari ori incertitudini care apar cand vrei sa experimentezi "tărâmuri noi". Iar curajul este vazut în cartea despre care vă vorbesc ca un panaceu.

Curajul de a spune "Da!" şi de a "coborâ din barcă". Odată făcut pasul vei avea parte de cea mai frumoasa experientă, deşi vânturile nu vor conteni să te lovească cu putere. Este posibil ( chiar probabil ) să cazi însă va fi Cineva care îţi va întinde o mană şi te va salva. Aşadar, nu ai nimic de pierdut. Îţi trebuie acel curaj (chibzuit, am precizat) de a lua deciza.

Pledoaria la curaj făcuta de autor este ceea ce căutam pentru a-i spune cuiva drag ceea ce simt şi să pun capat unei angoase care mă rodea de ceva vreme. Găsisem chiar în carte câteva exemple care se potriveau cu cazul meu.

Am inteles mesajul cărţii, mult mai profund şi important (creşterea creştină), însă m-am mulţumit să extrag din el părticica de care aveam nevoie pentru a-mi rezolva problema.

Însă pus în faţa faptului împlinit mi-am dat seama că nu am curaj. Sunt la fel de nevolnic şi slab ca inainte. Pentru că m-am supraestimat şi nu am cautat să înţeleg ceea ce în carte e repetat de multe ori : Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă.

Morala în politică

Citeam în exordiul cărţii "Spectatorul angajat" că " a face politică nu înseamnă numai a face binele. Pentru că nimeni nu poate să spună ce este binele colectivităţii şi pentru că erorile cele mai grave au rezultat adesea din incapacitatea de a admite că faptele sunt încăpăţânate şi că morala este suficientă pentru a le stăpâni. A accepta distanţa dintre morala şi politică implică mai mult curaj în practică decât pare. Dorinţa de a confunda politica şi morala sau de a gândi politica în termeni exclusiv morali are drept consecinţe naşterea unei conştiinte inocente si a unei indignări virtoase, apariţia unei viziuni maniheiste despre lume si refuzul de a accepta politica impreuna cu violenţa, revenirile şi raporturile ei de forţa, pe scurt, împreună cu amoralismul ei. Sau pentru a spune lucrurile într-un mod mai polemic: e vorba despre opoziţia dintre "sufletele frumoase" si cele care acceptă luptele îndoielnice ale politicii".
Putem vorbi de politică excluzând din start morala? De ce acest antagonism intre societatea civilă si spaţiul politic ? Un om mai înţelept ca mine spunea odată că "societatea civilă, care huleşte politicul, nu se diferenţiază foarte mult de acesta. Şi în spatiul civil găsim detractori, infractori, infamie, coruptie şi critica poate continua. Aşadar, într-o oare care masură, partidele politice sunt oglinda societaţii" ( reproduc din minte ).