Citeam în exordiul cărţii "Spectatorul angajat" că " a face politică nu înseamnă numai a face binele. Pentru că nimeni nu poate să spună ce este binele colectivităţii şi pentru că erorile cele mai grave au rezultat adesea din incapacitatea de a admite că faptele sunt încăpăţânate şi că morala este suficientă pentru a le stăpâni. A accepta distanţa dintre morala şi politică implică mai mult curaj în practică decât pare. Dorinţa de a confunda politica şi morala sau de a gândi politica în termeni exclusiv morali are drept consecinţe naşterea unei conştiinte inocente si a unei indignări virtoase, apariţia unei viziuni maniheiste despre lume si refuzul de a accepta politica impreuna cu violenţa, revenirile şi raporturile ei de forţa, pe scurt, împreună cu amoralismul ei. Sau pentru a spune lucrurile într-un mod mai polemic: e vorba despre opoziţia dintre "sufletele frumoase" si cele care acceptă luptele îndoielnice ale politicii".
Putem vorbi de politică excluzând din start morala? De ce acest antagonism intre societatea civilă si spaţiul politic ? Un om mai înţelept ca mine spunea odată că "societatea civilă, care huleşte politicul, nu se diferenţiază foarte mult de acesta. Şi în spatiul civil găsim detractori, infractori, infamie, coruptie şi critica poate continua. Aşadar, într-o oare care masură, partidele politice sunt oglinda societaţii" ( reproduc din minte ).
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu