Îndemn la curaj

Am citit recent o carte care îndemnă mult la curaj. Curajul "de-a merge pe apă", de aţi depăşi temerile, de a fi chibzuit în momente cand euforia te poate cuprinde, de consecinţele de a nu-ţi înfrange teama şi de a te complace în conformism, de necesitatea riscurilor pe care trebuie sa ţi le asumi pentru a avea parte de experienţe spirituale noi, singurele care îţi pot oferi creştere în relaţia cu divinitatea. Un "manual" care, plecând de la aventura lui Petru, îţi oferă raspunsuri la întrebări inevitabile şi îţi găseşte leac la multe frământari ori incertitudini care apar cand vrei sa experimentezi "tărâmuri noi". Iar curajul este vazut în cartea despre care vă vorbesc ca un panaceu.

Curajul de a spune "Da!" şi de a "coborâ din barcă". Odată făcut pasul vei avea parte de cea mai frumoasa experientă, deşi vânturile nu vor conteni să te lovească cu putere. Este posibil ( chiar probabil ) să cazi însă va fi Cineva care îţi va întinde o mană şi te va salva. Aşadar, nu ai nimic de pierdut. Îţi trebuie acel curaj (chibzuit, am precizat) de a lua deciza.

Pledoaria la curaj făcuta de autor este ceea ce căutam pentru a-i spune cuiva drag ceea ce simt şi să pun capat unei angoase care mă rodea de ceva vreme. Găsisem chiar în carte câteva exemple care se potriveau cu cazul meu.

Am inteles mesajul cărţii, mult mai profund şi important (creşterea creştină), însă m-am mulţumit să extrag din el părticica de care aveam nevoie pentru a-mi rezolva problema.

Însă pus în faţa faptului împlinit mi-am dat seama că nu am curaj. Sunt la fel de nevolnic şi slab ca inainte. Pentru că m-am supraestimat şi nu am cautat să înţeleg ceea ce în carte e repetat de multe ori : Dacă vrei să umbli pe apă, trebuie să cobori din barcă.