Eu şi fesul meu verde

Astăzi, în drum spre casă, am avut parte de o hazlie situaţie în care mi s-a reamintit cât de surprinzători pot fi oamenii.
Mergând eu meditativ şi atent în acelaşi timp să nu păşesc în vreo băltoacă, bucurându-mă de vremea frumoasă în care Soarele palid ne mai trimite câteva raze difuze, un individ, fără nicio lipsă de reţinere, mă abordează franc :
-Di shi ai fies vierdi ? Ţ-o crescut vierdiaţâ în cap? Hîhîhîhî
Trezit brusc din reveria mea, ridic capul si văd doi tipi spălăciţi în faţa mea. Unul cu o mutră meticuloasă şi cu nas mare, coroiat, cu ten tuciuriu şi cu un rânjet ca de cal se apropria natural de mine. Celălalt, cu un chip decolorat şi o privire cretină, bălăgănindu-se când în dreapta când în stânga, stătea cu mâinile în buzunar şi afişa un zâmbet tâmp.
Îmi spun că ar fi mai bine sa trec impasibil pe langa ei, doi tipi beţi nu sunt tocmai cei mai plăcuţi parteneri de conversaţie.
Tipul ajunge în faţa mea şi cu o faţă buhăită, emanând un puternic miros de alcool şi ghetou, îmi întinde mâna cu o mişcare uşoară şi se apleacă încercând un semn apologetic.
Eu, mirat, mă intreb ce-o vrea. El, foarte calm şi amabil:
- Domnul meu, nu îţi cer decat 1 leu să îmi cumpăr 2 ţigări. Vrei să fii drăguţ să mă ajuţi, te rog ?
Eu instantaneu bag mâna în buzunar, "fermecat" de gentileţea interlocutorului. Scot o bacnotă de un leu şi i-o întind stânjenit.
-Să fii iubit ! îmi mulţumeşte el afisând acelaşi rânjet, acum însă cu pretenţii de erudiţie. Se întoarce către partenerul lui si pe un ton grav îi spune:
-Haidi uă, ni-o dat aista di douâ tâgări. Stai ca prostu` acolo şâ nu zâci nic.
-Lasă, că la prostit te pricepi tu mai bine, îi raspunde celălalt tip cu faţa decolorată.
Bine, bine, dar care o fi fost problema cu fesul meu verde ?