23 august. Trecut şi prezent

Am găsit nişte poze interesante pe siteul revistei Historia care prezintă imagini din timpul sărbatoririi zilei de 23 august în perioada comunistă.
Nu am să incerc să realizez o prezentare a semnificaţiei zilei de 23 august, informaţii puteţi găsi pe internet.

Am să mă opresc asupra a două aspecte care mi-au atras atenţia: prezenţa ierarhiilor ecleziastice alături de comunişti si dispariţia din poze, de la an la an, a unor lideri importanţi de partid exterminaţi de însuşi sistemul pe care ei l-au susţinut, încercând sa extrapolez momentele de atunci la situaţiunea actuală.


Imixtiunea autoritătii religioase în orânduirea instituţiilor laice este un precedent aproape omniprezent în istoriografia universală, înţeles de altfel din logica realităţilor din trecut şi din prezent. Totuşi, aceaste ingerinţe au fost sub forme diferite în zona apuseană, unde Biserica Catolică s-a aflat mai mereu într-o pozitie antagonică cu puterea laică, comportându-se dezinhibat si asumându-şi rolul de misionar hristic, pledând pentru un creştinism viu si implicându-se activ în viaţa socială, spre deosebire partea apuseană, predominată de Biserica Ortodoxă, mereu aflată sub influenţa autorităţii laice şi fiind un instrument al elitelor politice din diferite vremuri.

Poza în cauză mi-a reamintit mai multe întrebări care tot ni le punem după `90 în ceea ce priveşte funcţionarea BOR în perioada comunistă, întrebari ocolite de instituţiile competente şi chiar de inalţii ierarhi de acum. Dincolo de colaboraţionismul individual al unor preoţi ( lucru oarecum normal, nu exista pădure fără uscăciuni ) trebuie tranşată atitudinea BOR în relaţia cu PCR din perioada 1945-1989. Mereu va exista suspiciunea de şantajabilitate şi neîncredere în Biserica ( cota de încredere ridicată a BOR este datorată lipsei de cultură teologică a unei mari părti din populaţie ) dacă o cercetare exhaustivă nu va scoate la iveală atât compromisurile înaltilor prelaţi cu comuniştii, dacă nu vom şti cu exactitate dacă nu cumva preotul la care ne confesăm nu a fost vreun turnător la Securitate etc. Elucidarea relaţiei Biserică-Stat din perioada comunistă este oricum o acţiune tardivă. Trebuiau începute imediat dupa căderea comunismului anchete istorice şi construita o rezoluţie laborioasă şi obiectivă în care comportamentul ierarhicilor clericali ortodocşi să fie cunoscut de către credincioşii ortodocşi.
Nu putem însă ignora că în perioada comunistă BOR nu a întreprins nicio acţiune masivă de trezire la viată a unei societăţi atunci schilodite spiritual, victimă a unui sistem represiv şi ateu ce urmărea ( şi a reuşit într-o oarecare măsură ) transformarea indivizilor în rotiţe din angrenajul despotismului partidului unic. Nu putem omite că la întrunirile cultelor religioase cu liderii cumunişti trona pe perete tabloul lui I.V. Stalin, ateu dotat cu o ură viscerală faţă de cultele de orice fel, iar in sală emisarii biblici aplaudau frenetic "măreţele realizări a revoluţiei socialiste".
Nu putem uita martirii din carcerele comuniste. Trebuie să îi onoram pe cei care au murit în chinurile închisorilor comuniste pentru credinţa lor s-ai care nu s-au vândut, devenind informatori, ei constituind simboluri pentru ortodoxismul românesc.
Citeam zilele trecute că un tânăr practicant penticostal a luat iniţiativa şi a scris o carte, Răscumpararea memoriei, făcand referire cu predilecţie la ororile la care a fost supus cultul din care face parte în perioada comunistă, "dezhumând" însă şi numele unora care au colaborat cu Securitatea, ceea ce a stârnit o adevarată dezbatere în sânul Cultului Penticostal.
O astfel de acţiune ar trebui să iniţieze şi BOR, însă oficial asumată. E necesară pentru ca vedem cum înaltele feţe bisericeşti nu învaţă din greşelile istoriei şi încă manifestă o intruziune în înstituţiile laice, cu favoruri de ambele părţi ( prezenţa în Parlamentul României, multiconfensional, a unui înalt sobor bisericesc ortodox, la investitura actualului legislativ mi-a rămas întiparită în creier, precum şi favorurile guvernamentale - vezi banii acordaţi construirii Catedralei Mântuirii Neamului Românesc- din campaniile electorale acordate Bisericii).
Sigur, dacă în realizarea unei asemenea cercetări subiectivismul şi patosul religios nu sunt lăsate la o parte, munca este în zadar.
Neimplicarea foarte accentuată a BOR in viaţa socială, în acţiuni umanitare ori în realizarea unor campanii de informare a enoriaşilor cu privire la tradiţia şi istoria creştinismului ( lucru obligatoriu, cred ca fiecare trebuie sa aiba un minim de cultură religioasă) o pun pe seama a ceea ce am spus în prima parte a textului. Este o problemă de mentalitate. Nu pot fi de acord însă ca prezenţa BOR să se restrăngă în spaţiul public doar pe perioada campaniilor electorale ori la solemnităţi care mai de care mai mondene.




Un alt aspect care mi-a atras atenţia a fost dispariţia din pozele făcute cu ocazia zilei de 23 august, odată cu trecerea anilor, a diferiţi lideri marcanti ai comunistilor, supuşi epurării de partid (vezi cazul lui Lucreţiu Pătrăşcanu, primul din stânga).
Imediat mi-a fugit gândul la politicenii din zilele noastre. Multe din metehnele comunismului încă mai domină politica dâmboviţeană ( domină personaje, d-apoi metehne). Structurile de partid ( organizaţionl vorbind), precum şi birocraţia au rămas cam aceleşi din perioada stalinistă. Când la acestea mai adăugăm comportamentul unor politicieni, şi mai ales tineri, ce aduce aminte de liderii care au sufocat România timp de 45 ani, tabloul este apocaliptic.
Mă refer la colericul Victor Ponta, cel care cu apucături ghevariste, care cu o înfierare proletară condamnă "capitalismul putred", vorbind apoteotic despre "făurirea omului nou" şi revoluţia socialistă , cel care vorbeste de fraudarea alegerilor cu o nonşalanţă ce aminteste de jaful electoral din 19 noiembrie 1946.

Ultima ispravă a tânărului cadru de partid Victor Ponta a reiterat o altă acţiune stalinistă: epurarea "elementelor deviaţioniste". Aceeaşi metodă aplicau şi înaintaşii lui roşii, eliminând elementele subversive care, dacă nu erau de acord cu deciziile partidului şi nu se supuneau orbeşte ordinelor acestuia erau consideraţi "spioni imperialişti". Prin anatemizarea publică, realizată in oficiosul de partid, disidenţii erau înlăturaţi.
Din păcate PSD-ul se doreşte un partid reformat şi dinamic, însă instinctele primare nu i-au dispărut, deşi la conducerea lui este "un cârlan fără minte", a cărui comportament politic ar trebui să difere măcar prin faptul ca face parte din altă generaţie. A fi tânăr însa numai este o virtute, mai ales în politică.